Guvernul a aprobat, vineri, o hotărâre de completare a normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, astfel încât să se asigure aplicarea unitară şi echitabilă a prevederilor legale referitoare la pensionarii sistemului public de pensii care au desfăşurat activităţi în locuri de muncă încadrate în grupa I şi/ sau grupa a II-a, ori în condiţii deosebite şi/ sau condiţii speciale de muncă, relatează stiripesurse.ro

„Guvernul a aprobat o completare a normelor metodologice pentru aplicarea Legii 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. E vorba de pensionarii din sistemul public de pensii ale căror drepturi au fost stabilite potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 ianuarie 2011, pensionari care au desfăşurat, înainte de a intra în pensie, activităţi în locuri de muncă încadrate în grupa I şi/ sau grupa a II-a de muncă potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001 – e vorba şi de activităţi în locuri de muncă încadrate în condiţii deosebite şi/ sau condiţii speciale – pensionari care nu au beneficiat de majorarea punctajelor anuale. Practic, e vorba de regularizarea nivelului pensiilor pentru aceleaşi condiţii de muncă. Se aplică şi pentru persoanele în cazul cărora nu s-au aplicat acele modificări, se aplică o majorare cu 50% a punctajelor anuale pentru perioadele în care au desfăşurat activităţi în locuri de muncă încadrate în grupa I sau în locuri de muncă încadrate în condiţii speciale, şi cu 25% pentru perioadele în care au desfăşurat activităţi în locuri de muncă încadrate în grupa a II-a de muncă sau în locuri de muncă încadrate în condiţii deosebite”, a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Alina Petrescu, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

Întrebată despre numărul de beneficiari ai măsurii adoptate de Guvern, Petrescu a dat câteva exemple de categorii de pensionari care au posibilitatea majorării pensiei.

„E vorba de pensionari ale căror drepturi au fost stabilite potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001 în baza unor acte normative cu caracter special şi recalculate prin OUG 4/2005. Vă dau câteva exemple, pentru că sunt mai multe categorii de persoane: nevăzători şi persoane cu handicap, persoane pensionate potrivit prevederilor HG 267/’90 privind acordarea unor drepturi personalului din industria minieră, persoane din industria extractivă de petrol şi gaze, persoane care şi-au desfăşurat activitatea în Aviaţia civilă pentru personalul navigant. Sunt doar câteva exemple, sunt mult mai multe categorii”, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului.

Pe acelaşi subiect, într-un comunicat de presă al Guvernului se arată că recalcularea drepturilor de pensie conform art. 169 alin. 1 din Legea nr. 263/2010 se realizează, din oficiu, iar drepturile de pensie recalculate se plătesc în etape, astfel: „în luna iulie 2017, în cazul persoanelor ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1990 – 31 martie 2001 inclusiv” şi, respectiv, „în luna decembrie 2017, în cazul persoanelor ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 aprilie 2001 – 31 decembrie 2010 inclusiv”.

„În situaţia în care, în urma recalculării, rezultă un punctaj mediu anual mai mic, se menţine punctajul mediu anual şi cuantumul aferent aflat în plată sau cuvenit la data recalculării”, mai precizează Executivul.