Vicepresedintele Autoritatii Nationale de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE), Petru Lificiu, va fi eliberat din functie, a anuntat, joi, premierul Victor Ponta, care s-a declarat deranjat de declaratiile acestuia privind cresterea cu 5% a pretului electricitatii, acuzandu-l de aroganta, conform Mediafax. „Ma deranjeaza declaratiile unor fosti sau actuali oficiali referitoare la scumpirea pretului la electricitate. Il voi elibera din functie pe vicepresedintele ANRE. E un gen de aroganta pentru care unii care au ocupat functii au fost urati de oameni. Este o perioada dificila, dar modul de raportare la oameni este important. Trebuie sa explici de ce majorezi pretul la electricitate cu 5 la suta. Probabil ca Lificiu nu are probleme cu majorarea de 5 la suta. Nu accept acest gen de aroganta pentru care PDL a fost detestat”, a declarat Victor Ponta, intr-o conferinta de presa la Iasi.

Petru Lificiu a precizat, miercuri, intr-o conferinta de presa, ca decizia privind majorarea preturilor nu a fost inca adoptata, insa „o crestere cu 5% la sfarsitul lunii nu inseamna nimic. Adica inseamna sa nu uitam becul aprins in baie cand plecam la serviciu”.

Lificiu a fost numit la conducerea ANRE in ianuarie 2009, functie pe care a ocupat-o pana la jumatatea anului 2010, cand a fost inlocuit de actualul presedinte al institutiei, Iulius Plaveti. A ocupat, in Guvernul Nastase (2000-2004) functia de ministru al Apelor si Protectiei Mediului. Lificiu a mai detinut si pozitia de presedinte al Partidului Ecologist Roman si a fost si deputat din partea PDL.

Tarifele la electricitate si gaze platite de populatie sunt reglementate de ANRE din considerente de protectie sociala, dar Comisia Europeana si FMI au cerut Guvernului sa liberalizeze piata pentru a aduce preturile la nivelul din blocul comunitar.

10 COMENTARII

  1. si care e motivul (articol din codul muncii) pt. care a fost demis? POHTA lui Ponta? PERICULOS!!!

  2. Fiecare pasare pe limba ei moare.Tacerea e de aur.Daca taceiai filosof ramaneai.A vrut sa se faca placut actualilor .Un naiv, si-a meritat-o.

  3. @timisoara ,ma bucur ca ai fost si esti puternica,trebuie sa comentam pt a fi cunoscuta parerea noastra, conteaza .Ei dau demisii in favorul lor nu in interesul nostru.
    Demiteti dnilor pana va veti demite pe voi de tot.

  4. Astia chiar se tin de cuvant ; ii schimba pe toti. Primul numit dupa schimbare a fost Grajdan,ma rog apoi demis, acum au mai coborat un nivel il”depolitizeaza” prin „politizare” si pe asta , si in curand si femeile de serviciu (dixit Crin),cu o viteza demna de invidiat.
    O fi Lificiu asta arogant (nu stiu ,nu cunosc tot ce a spus la conf.de presa), dar schimbarile lui Ponta imi dau frisoane (pt.ca te scapa de dracu si il pune pe tat’su).

      • Nu am stiut ca comp. refuza sa-l scie pe necuratul ,ca acum l-am folosit prima data acest cuvant. „Destept cmpul asta!bravo nu-i frumos sa vorbim urat!

  5. Vezi Doamne, il deranjeaza „aroganta”…pe el care e doctor pe felie!

  6. N-o fi procedat Lificiu corect neexplicand oamenilor ce-i cu acea majorare de 5% dar nici justificarile premierului nu imi inspira incredere.Tot ceea ce vine de la USL e grozav,de fapt premieru se lauda ca de-abia acum isi incepe activitatea politica la varf,nerealizand ca e cel mai demagog prim ministru pe care l-a avut Romania,doar parvenitii de voiculescu si nastase il mai intrec.

  7. SUPER TARE !!!!!
    Dumnezeu ne da semne ca PONTA e REDUS MINTAL.
    LA MAI MARE !!!!!!!!

Comentariile sunt închise.