Scandalul imens declanşat de înregistrările făcute publice de Antena 3 ia amploare. Vizat, mogulul media, Zoltan Teszari, dar şi fostul preşedinte, Traian Băsescu. Teszari iese la rampă şi anunţă că ‘Traian’ şi ‘Răducu’ din conversaţia telefonică avută cu Ioan Bendei nu sunt Traian Băsescu şi  ginerele acestuia, Radu Pricop. Mai mult, conform unui comunicat de presă remis redacției STIRIPESURSE.RO, Teszari neagă vreo relaţie de prietenie cu actualul senator PMP.

„1. Pe domnul preşedinte Traian Băsescu nu l-am cunoscut niciodată, nu l-am întâlnit, n-am participat la nicio întâlnire, publică sau privată, reuniune sau orice alt eveniment unde domnia sa să fie prezent. N-am vorbit la telefon, n-am comunicat prin mail sau sms. Nu cunosc pe nimeni din familia sa. N-am comunicat cu domnia sa nici prin intermediari, prieteni sau cunoştinţe.2. Întrucât din conversaţia mea cu domnul Ioan Bendei au fost extrase prenume şi asociate eronat, precizez că vorbeam despre domnul Sirian Traian, asociat-fondator RCS din anul 1994 şi despre fiul acestuia – Sirian Radu (Răducu). Consider că aceste conversaţii au fost prezentate în spaţiul public în mod trunchiat, schimbându-li-se contextul real. În acest fel, opinia publică a fost indusă în eroare.

Zoltan Teszari”, a spus mogulul în comunicatul remis redacției noastre, scrie stiripesurse.ro