parlamentAleşii nu mai vor să vadă oameni încătuşaţi, fie deloc, fie doar în spaţiul public, motiv pentru care au formulat propuneri de modificare a Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală tocmai pentru eliminarea cătuşelor. Motivul, subliniat şi de reprezentanţii CSM, „spectacolul cătuşelor” de la televizor.

Senatorii jurişti au discutat, în şedinţa de marţi, despre problema cătuşelor, în contextul unor amendamente depuse la Codul Penal şi Codul de Procedură penală. După ce Guvernul a iniţiat un proiect de lege pentru modificarea celor două legi, trei senatori au adus şi ei amendamente proprii.

Cel mai important dintre acestea se referă la interzicerea încătuşării în spaţiul public a persoanelor care nu au comis acte de violenţă şi nu au încercat să se sustragă urmăririi penale sau măsurii preventive dispuse. Amendamentul îi aparţine senatorului UDMR Pataki Csaba.

 ”Pe perioada deplasării în spaţiul public a inculpatului faţă de care s-a dispus una din măsurile preventive menţionate la art.202 alin (4) lit. A), d) şi e) ori a suspectului faţă de care s-a dispus măsura reţinerii se interzice folosirea cătuşelor, cu excepţia cazurilor în care aceştia sunt cercetaţi pentru infracţiuni comise prin acte de violenţă, s-au opus măsurii dispuse, s-au sustras urmăririi penale ori au încercat să evadeze. 

Recurgerea la folosirea cătuşelor sau, după caz, a altor mijloace de imobilizare se face cu respectarea drepturilor consacrate de Constituţia României, revizuită, precum şi de alte convenţii internaţionale la care ţara noastră este parte, aplicabile în astfel de situaţii, şi trebuie să fie proporţională cu starea de pericol pentru ordinea publică care poate fi generată de aceste persoane, sau, în cazul în care există indicii temeinice cu existenţa riscului de a se produce autovătămare, vătămarea altor persoane sau producerea de pagube materiale”, se arată în propunerea udemeristului.

 

judecator csm judecator csm 2

O propunere similară a fost deja adoptată de senatorii jurişti, cea a lui Şerban Nicolae, şi care interzice încătuşarea ”în orice împrejurare”, cu excepţia celor care comit acte de violenţă sau s-au sustras urmăririi penale ori au încercat să evadeze.

Invitaţi la dezbateri, reprezentanţii CSM au admis existenţa unui ”spectacol al cătuşelor” care ar trebui eliminat. Judecătorul CSM Mircea Aron a spus că, în prezent, ”există o plăcere morbidă” pentru a vedea persoane încătuşate la televizor.

”Există un spectacol al cătuşelor astăzi, ceea ce nu vezi în afară. Există o plăcere morbidă în a exhiba situaţii de genul acesta care nu sunt conforme cu morala creştină, deşi nu pot să spun că toată ziua bat templele. E scandalos ce se întâmplă în spaţiul public românesc faţă de alte zone. Un arestat preventiv trebuie să se bucure de prezumţia de nevinovăţie.  Am mai spus, feriţi arestaţii preventiv de lumina reflectoarelor.  Eu am fost vocea care a spus să încetăm spectacolul cătuşelor”, a precizat judecătorul Mircea Aron, în cadrul comisiei juridice.

Mai mult, el a sugerat că o astfel de propunere ar trebui inclusă în legea audiovizualului.

Cum vor senatorii să se dispună măsurile preventive

Un alt amendament depus la Codul de procedură penală se referă la modalitatea prin care se dispun măsurile preventive şi a fost iniţiat de senatorii Cristiana Anghel (PC) şi Ovidiu Donţu (PSD).

Concret, cei doi propun modificarea articolului 202, referitor la scopul şi condiţiile generale de aplicare a măsurilor preventive, urmând ca acestea să fie dispuse doar dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă că a fost săvâeşită o faptă prevăzută de Codul Penal. Spre deosebire de forma actuală a legii, măsura preventivă se dispune doar dacă din probe sau indicii rezultă suspiciunea rezonabilă că a fost săvârşită o infracţiune.

Forma actuală

(1) Măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârşit o infracţiune şi dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârşirii unei alte infracţiuni.

Forma propusă

”Măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă că o persoană a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală şi dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecata ori al prevenirii săvârşirii unei alte infracţiuni”.

amendamente

”Credem că faţă de o formă mai elastică, este mult mai potrivită o formă mai specifică şi foarte clară şi care are şi o practică judiciară de foarte mulţi ani”, a precizat unul dintre iniţiatori, senatorul jurist Ovidiu Donţu.

Referitor la acest amendament, preşedintele CSM, Marius Tudose, a afirmat faptul că este o formă mai clară, însă este una ”uşor restrictivă”.

”Aş vrea să precizaţi indicii temeinice să nu se ajungă la o practică neunitară. Dacă vă îndreptaţi către acest lucru, vă rog să definiţi indicii temeinice. Indiciile temeinice nu sunt probe, ele trebuie legate de o suspiciune rezonabilă. Coerent şi logic este textul de astăzi”, a spus Tudose, în cadrul dezbaterilor.

La final, senatorii jurişti au decis amânarea proiectului de lege, urmând să continue dezbaterile marţea viitoare, 5 mai.

 

sursa: gandul.info

1 COMENTARIU

  1. S-au înțeles și ăștia. Ei distrug o țară și au pretenții să nu li se puna „brățări „.Tupeu fără margini!

Comentariile sunt închise.