AcasăHomepageCRISTOIU | Klaus Iohannis – mai tare ca Eminescu!

CRISTOIU | Klaus Iohannis – mai tare ca Eminescu!

ion-cristoiu1Librăria Humanitas a organizat la librăria sa din Cișmigiu Maratonul de citit, o acțiune în cadrul căreia personaje ale vieții noastre publice au citit cu voce tare din cartea lor de suflet, una dintre acele cărți despre care mărturisești c-ai vrea s-o iei cu tine pe o insulă pustie.

Joi, 23 aprilie 2015, a venit rîndul să citească din cartea vieții ei Tatiana Niculescu Bran, fosta purtătoare de cuvînt a lui Klaus Iohannis.
Cum îi stă bine unei concetățene de Facebook a celui mai facebookist român, Klaus Iohannis, distinsa, surprinsă de o fotografie publicată de editură, stînd la o măsuță și citind cu voce tare, s-a grăbit să-și transcrie experiența pe Facebook.

Lectura unei cărți a avut loc în climatul tipic unei librării. Unii vin, alții pleacă, mulți se vîntură prin librărie, uitîndu-se la cărți. În aceste condiții, e greu de presupus că lectura unei cărți cu voce tare poate face liniștea tipică ascultării încordate.
Tatiana Bran, potrivit mărturiei de Facebook, a reușit însă rara performanță de a-i face pe cei din librărie să se oprească din vînzoleală și să asculte răpiți de textul auzit:
Lumea venea si pleca, dar, la un moment dat, am auzit, ca sa zic asa, ca se facuse liniste in jur si trecatorii prin librarie ascultau ce le citeam eu.

Din ce autor citea Tatiana Niculescu Bran de se opriseră trecătorii și ascultau seduși de text?
Din Eminescu? Din Shakespeare? Din Horațiu?
Nici vorbă.
Tatiana Niculescu Bran citea din noua carte a lui Klaus Iohannis, Primul pas, continuare la Pas cu pas:
Aseara am fost la maratonul cartilor de la Humanitas Cismigiu si am citit un fragment din noua cartea a lui Iohannis, care o sa apara la editura Curtea Veche”.

Ferice de Tatiana Niculescu Bran!
Și-a găsit în fine o ocupație.
Dvs ce ocupație credeți că și-a găsit?

sursa: cristoiublog.ro

RELATED ARTICLES

1 COMENTARIU

  1. Ati citit:

    O Basina Sulfuroasa pe Zi! de Ion Cristoiu!
    O comparatie mai idioata NICI ca putea sa faca „maestrul” nostru sub-mediocru!

    Ce are SILA / SULA (generalul roman) cu prefectura?”

Comentariile sunt închise.

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.