Ion-CristoiuÎmplinirea a trei ani de la Căderea Guvernului Mihai Răzvan Ungureanu s-a rezumat, în presa noastră fără Istorie, la comentarea cu chicoteli sau cu scuipați a inițiativei lui Victor Ponta de a sărbători momentul.

M-aș fi așteptat ca presa să întreprindă o anchetă printre cei implicați în momentul 27 aprilie 2012 pentru a obține deja mărturii și documente menite a desluși tainele venirii la Putere a Guvernului USL.
Presa n-a făcut-o.
Încredințat că o va face odată, îi pun la dispoziție de pe acum mărturia mea, menită a întări o teză:
Răsturnarea Guvernului MRU a fost în interesul lui Traian Băsescu.

19 martie 2012.
Din 9 februarie 2012, după demisia lui Emil Boc, la Palatul Victoria se află Guvernul Ungureanu.
Duminică, 18 martie 2012, Traian Băsescu răspunde solicitării postului B1 Tv de a veni la emisiunea mea de interviu La taifas cu Ion Cristoiu.

Pe parcursul emisiunii, transmise de la Cotroceni, are loc următoarea succesiune de întîmplări, relatate de  Carmen Vintilă în Evenimentul zilei de luni 19 martie 2012:
Duminică seara, în emisiunea “La taifas” moderată de Ion Cristoiu la B1TV, la doar zece minute după începerea dis­cuţiei, şeful statului a aruncat bomba: i-a propus liderului PSD, Victor Ponta să preia şefia guvernului.
“Am avut surpriza refuzului mandatului de prim-ministru când l-am oferit în negocierile din 6 februarie USL-ului, lui Victor Ponta. De două ori, în discuţii, am spus «Domnule, îl propun pe Victor Ponta prim-ministru», într-o formă sau alta. Prima dată nu am primit niciun răspuns, a doua oară am primit un refuz”, a povestit preşe­dintele. 
Antonescu şi Constantin au refuzat în numele lui Ponta.
Propunerea au auzit-o toţi cei trei lideri ai USL. Au răspuns doar preşedinţii ACD.

“Victor Ponta a tăcut, a răspuns o dată Antonescu, când am spus a două oară a răspuns Constantin”, a continuat Traian Băsescu.
În acest timp, Victor Ponta a intervenit în direct la România TV şi l-a acuzat pe şeful statului că minte. “Nu mi-a propus niciodată nimic. Nu am refuzat niciodată nimic, pentru că nu aveam cum să refuz ce nu mi s-a propus“, a spus Ponta.
Aflând în cască despre “furtuna mediatică” iscată, Cristoiu l-a anunţat în direct pe şeful statului despre reacţia lui Ponta. Astfel, Traian Băsescu a făcut publice stenogramele discuţiei cu liderii USL.
Potrivit stenogramei, pre­şedintele le-a spus că nu exclude posibilitatea ca Ponta să fie premier. “Asta glumim cu varianta Ponta, îi daţi şi uneperiştii înapoi sau..”, a răspuns Crin Antonescu, după care a intervenit Daniel Constantin pentru a-i spune şefului statului că se aştepta să vină cu o propunere.
Traian Băsescu şi-a reluat propunerea iar liderul PC i-a răspuns că a înţeles şi că a notat propunerea.

Peste o lună și ceva Guvernul USL, condus de Victor Ponta, venea la putere:
Au trecut de atunci trei ani.

Concluziile mele din perspectiva întîmplărilor petrecute în acești trei ani:

  1. Traian Băsescu a avut nevoie de un interviu gen taifas, pentru a putea face dezvăluirea cu propunerea.
  2. Așa cum am mai scris, Traian Băsescu a venit pregătit cu stenograma și cu notițe despre ea. Prin urmare, indiferent că-l întrebam sau nu dacă le-a propus liderilor USL să preia guvernarea, el tot ar fi vorbit despre Stenogramă. De altfel, potrivit anunțului din emisiune, după ne-a dat-o s-o difuzăm ca exclusivitate.
  3. La vremea respectivă, dezvăluirea a fost înscrisă în Războiul Traian Băsescu – Victor Ponta. Așa a și părut atunci, judecînd după reacția lui Victor Ponta.
    În realitate, dezvăluirea a avut menirea de a pregăti terenul pentru desemnarea lui Victor Ponta ca premier după Căderea Guvernului MRU. Reamintesc că pînă la acest interviu Traian Băsescu declarase că-n viața lui nu-l va pune premier pe Victor Ponta. Dezvăluirea pregătea terenul pentru a-l pune fără a stîrni Scandal.

Întrebări:

  1. Pe 18 martie 2012, Traian Băsescu știa că zilele Guvernului MRU erau numărate?
  2. Victor Ponta știa că Traian Băsescu va pregăti terenul ca să-l aducă la Guvernare prin dezvăluirea Stenogramei?
  3.  A pus și Traian Băsescu umărul la răsturnarea Guvernului MRU pentru a dezamorsa tensiunea socială din perioada respectivă?

sursa: cristoiublog.ro

Comentariile sunt închise.