udrea buteFostul șef al Biroului de Presă al PDL, Cristi Călugăru, se plângea Elenei Udrea, în mai multe SMS-uri, că postacii plătiți nu scriau suficiente comentarii și că suma cu care era plătit un postac se învârtea în jurul a 500 de lei, conform rechizitoriului procurorilor anticorupție, prin care Elena Udrea a fost trimisă marți în judecată.

Redăm două SMS-uri pe care Călugăru i le-a trimis Elenei Udrea, dându-i raportul asupra activității și plății postacilor:

20 iulie 2012: „De la 1 mai până pe 10 iunie, au existat 3317 articole. În aceeaşi perioadă s-au plătit 12.907 euro, ceea ce înseamnă că s-au luat în calcul 258.140 de comentarii. În medie, 77,8 comentarii pe fiecare articol.”

01 octombrie 2012: „Absolut niciunul dintre postaci nu-şi respectă înţelegerea – media cea mai mare de comentarii pe zi este de 91, dar cei mai mulţi gravitează în jurul lui 50-60.În condiţiile în care minimul era de 100 şi recomandarea era de 150. Dacă ar fi să fie plătiţi conform sistemului vechi, spre exemplu, pe 1 luni şi o săptămână (perioada 23 august – 30 septembrie), de când s-a intrat pe sistemul vechi, media de plată ar fi de cel mult 5 milioane per postac. În ceea ce priveşte calitatea comentariilor, aceasta s-a îmbunătăţit, dar nu suficient de mult. Postacii nu sunt capabili să genereze singuri comentarii, se bazează în continuare pe punctaje, pe care, de cele mai multe ori, nici măcar nu le dezvoltă, preluând idei ca atare. Se repetă situaţii cu 3-4 comentarii consecutive care spun acelaşi lucru. Este clar că nu au chef de muncă şi nu prea sunt interesaţi să-şi facă treaba.”

Cum era plătit șeful postacilor Elenei Udrea

De asemenea, într-o declarație dată procurorilor, șeful postacilor Elenei Udrea povestește că, deși pe cartea de muncă avea 5.000 de lei, primea diferența de până la 3.000 de euro de la fosta șefă a CNI, Ana Maria Topoliceanu. Totodată, după ce nu a mai lucrat ca șef al Biroului de Presă al PDL, el a continuat să primească cei 3.000 de euro de la Topoliceanu, pentru a o ajuta pe Udrea în campaniile de comunicare. Acești bani nu erau înregistrați nicăieri, povestește Cristi Călugăru.

”Venitul meu conform cărţii de muncă era de 5000 Ron net. De asemenea, primeam lunar o diferenţă până la suma totală de 3000 de euro care reprezenta remuneraţia mea lunară reală. Diferenţa o primeam în numerar de regulă de la Topoliceanu Ana Maria. Este posibil ca uneori să fi primit aceste sume şi de la Breazu Tudor, dar nu îmi amintesc cu exactitate. Ulterior, am mai ajutat-o pe Udrea Elena Gabriela în domeniul comunicării publice încă 2-3 luni, perioadă în care am fost remunerat cu aceeaşi sumă de 3000 de euro, bani pe care îi primeam în numerar tot de la Topoliceanu Ana Maria sau Breazu Tudor. Nici în perioada în care eram angajat la PDL Bucureşti, nici ulterior, nu s-au întocmit înscrisuri cu privire la sumele pe care le primeam în numerar de la Topoliceanu Ana Maria sau Breazu Tudor”, le-a povestit Călugăru anchetatorilor.

Plăți din donații fictive

Procurorii anticorupție au identificat, în 2011, patru depuneri de numerar, în valoare de 215.000 lei, care ar fi provenit din donații încasate prin chitanțe cu numere  consecutive. În realitate, însă, aceste operațiuni erau fictive, iar chitanțele au fost emise pe numele unor persoane care nu recunosc că ar fi făcut aceste donații. Acești bani au fost folosiți pentru plata unui contract de publicitate încheiat de Elena Udrea cu Map Advertising. Alți 50.000 de euro în numerar au fost trimiși de administratorul de la Nana al Elenei Udrea, Tudor Breazu, pentru contracte de publicitate și consultanță politică în campania electorală pentru alegerile locale, precum și pentru plata salariaților organizației în mai și iunie 2012.

Pentru realizarea donațiilor, contabila partidului, Daniela Naidin, a arătat că, atunci când fondurile partidului nu ajungeau pentru acoperirea plăților, ea îl anunța pe Breazu,care gestiona activitatea în numele Elenei Udrea. El îi dădea banii contabilei, printr-un contract de donație.

În acest sens, într-un e-mail din 15 iunie 2012, Breazu îi scrie lui Udrea că a primit suma de 71.000 RON, din care a predat suma de 40.000 RON contabilei (donaţia înregistrată la aceeaşi dată de Băiaşu Constatin Victor şi folosită ulterior pentru plata salariilor), 8.500 RON lui Călugăru Cristi şi 23.000 RON pentru plata postacilor.

 

sursa: romanialibera.ro

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.