Jurnalistul de investigaţii Ionel Stoica publică pe o reţea de socializare două facsimiluri cu declaraţia de avere a Claudiei Petcu, fostă asistentă medicală devenită secretar generalal Federaţiei SANITAS şi vicepreşedinte al CNSLR-Frăţia.

claudia-petcuClaudia Petcu, soţia celebrului lider sindical Marius Petcu – condamnat pentru primirea unei şpăgi de 1,4 milioane de lei -, câştigă nu mai puţin de 14.000 de lei pe lună de la SANITAS şi este mândra posesoare de apartamente, maşini şi case de vacanţă, în comparaţie cu medicii pe care ar trebui -i reprezinte în negocierile cu guvernanţii.

„Federaţia Sanitas a anuntat in seara asta că a negociat cu Guvernul doar creşteri salariale şi facilităţi pentru personalul din sistemul de sănătate, dar asta este gargara de sindicalist. La fel ca si politicienii, baronii sindicali s-au rupt de cei pe care ii reprezinta, si-au facut clanuri la conducerea organizatiilor, traiesc pentru indemnizatii, conferinte, programe pe bani europeni, totul gratuit sau compensat.

Oare cum se simte un medic onest cand stie ca la intalnirile cu Executivul este reprezentat de Claudia Petcu, sotia celebrului Marius Petcu- fost lider al CNSLR-Fratia si al Federatiei Sanitas- cel care executa 7 ani de inchisoare pentru o spaga de 1,4 milioane de lei? Femeia este secretar general in Sanitas.

Da, doctore, fosta asistenta medicala Claudia Petcu castiga in sindicatul care te reprezinta un salariu de vreo 14.000 de lei/luna, (declaratiile de avere din 2013 si 2014) are apartamente, masini si case de vacanta.

ANI a aratat ca Petcu nu poate justifica 750.000 de euro, iar expertii imobiliari au evaluat vila familiei din cartierul Berceni la 1,2 milioane de euro”, a scris Ionel Stoica pe Facebook.

claudia petcu - da

 

claudia petcu-da

2 COMENTARII

  1. DOAR intr-o ANOMALIE de rrromanistan o PUTOARE ca asta poate trai asa… Venitul ei este in jur de 100.000 de CAD pe an? In Romania? Si voi criticati salariul „prapaditului” de Presedinte? Cui ii face bagaboanta asta de primeste banii astia? Pentru ce primeste EA salariul asta? Johannis si Ponta la un loc nu au banii astia!… Si sunt mult mai banditi decat ea… Nici Patrihotzu’ Daniel – cel mai mare TALHAR, nu vede atatia bani. Un pic de respect, va rog…

  2. Știe dracu…bărbatul la pușcărie…femeia la sindicat…copilul unde!?

Comentariile sunt închise.