DNADirecţia Naţională Anticorupţie (DNA) îşi va face plinul de la ruşi. Ce lanţ de benzinării a câştigat o licitaţie importantă.

În următorii patru ani, Lukoil România (filiala autohtonă a unuia dintre cei mai importanţi giganţi petrolieri din Rusia) va asigura carburanţi auto, pe bază de card de credit şi bonuri valorice, pentru autoturismele DNA, transmite Hotnews, potrivit psnews.ro

Acordul-cadru, atribuit pe 16 septembrie de către DNA, în urma unei licitaţii deschise, are o valoare finală cu TVA de peste 5,86 milioane de lei (peste 1,3 milioane de euro) şi este finanţat din fonduri bugetare. În afară de Lukoil, pentru câştigarea acestui contract, au mai depus oferte OMV Petrom Marketing şi Rompetrol Downstream.

În legătură cu atribuirea acestui contract către Lukoil, DNA a transmis:

„Procedura în urma căreia a fost atribuit contractul menționat în articol a fost licitație deschisă desfășurată prin SEAP (Sistemul Electronic de Achiziții Publice). La licitație s-au înscris trei ofertanți, iar oferta câștigătoare a fost declarată în conformitate cu dispozițiile legale în materia achizițiilor publice, respectiv criteriul «prețul cel mai scăzut». În urma clasamentului făcut în funcție de criteriul sus menționat a fost declarată câștigătoare oferta SC Lukoil România SRL. În termenul prevăzut de lege, nu a fost depusă nicio contestație de către ceilalți competitori participanți la licitație, prin urmare contractul cadru a fost încheiat la data de 16.09.2015. Potrivit OUG 34/2006, cu modificări și completările ulterioare, în vigoare la această dată, autoritățile contractante nu au posibilitatea să elimine din procedura de licitație acele persoane fizice sau juridice care fac obiectul unor anchete penale”.

În iulie, procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti (PCAP) au instituit sechestru asigurător asupra unor bunuri aparţinând LUKOIL EUROPE HOLDINGS BVATRIUM Olanda, până la concurenţa sumei de 2.007.103.675,74 euro, respectiv asupra conturilor bancare deţinute de această entitate juridică la bănci comerciale situate în Marea Britanie şi Olanda, asupra primelor de emisiune în cuantum de 1.880.931,388 lei, precum şi asupra unui număr de 176.840.629 acţiuni, deţinute de aceasta în S.C.Petrotel Lukoil S.A. Ploieşti.

Totodată, anchetatorii PCAP au extins cercetările faţă de SC Petrotel Lukoil SA Ploieşti şi faţă de directorul acesteia, Andrei Iurevici Bogdanov, sub aspectul infracţiunii de folosire cu rea credinţă a creditului societăţii şi o nouă faptă de spălare de bani care ar fi dus la decapitalizarea societăţii, prejudiciul estimat fiind de aproape 1,2 miliarde euro şi peste 1,5 miliarde dolari.

 

2 COMENTARII

  1. Va dati seama cine va dicta politica financiara in Romania. Vai ce-am ajuns.

  2. si iaca cine ii fiintează pe dna că altaă solutie nu există cât si americani tot ca sa pună odata pe romania căci mafia noastraerau oameni naivi crezînd că niciodaa DUmnezeu nu îi ajunge hai cu unirea hai cu razboi ca moldova e în dificit e gata asa c aultima solutie pe 1 noiembrie e unirea

Comentariile sunt închise.