Traian_Basescu_(7) Fostul președinte Traian Băsescu a vorbit, luni seara, în cadrul emisiunii „Nașul”, moderată de Radu Moraru, despre abuzurile Barnevernet, cazul Bodnariu și slaba implicare a președintelui Iohannis.

„Nu am vazut stat democratic care să-și asume mai mizerabil dreptul asupra copiilor unei familii ca statul norvergian. Luați un copil de 7 ani și dacă îi dai o pălmuță la fund spune tata m-a batut. Nu e normal. Dar care e justificarea unui stat să ia un copil sugar de 3 luni de la pieptul mamei?! Abia copilul cel mic îmi confirmă un abuz incredibil. Ce stat democratic care se pretinde și european îl poate face? Și statul român ia copii daca îi lași singuri acasa și pleci la cârciumă. Copii ăia au trăit toți la un loc iar acum i-au împrăștiat în diverse familii. Ce stat face asa ceva?” , a spus Traian Băsescu.

„Un șef de stat trebuia să vorbească cu regele, cum trebuia să facă și cu amărâtul din Malaezia, cel condamnat la moarte. Despre cel din Burkina Faso spune că urmărește cu atenție. Ați văzut ce a facut procurorul la Paris? Ieșea de două ori pe zi și dădea amănunte. Spune omule ceva! Ori nu faceți nimic, ori dați impresia ca nu faceți nimic. Articolul 7 face responsabil statul român oriunde s-ar afla un cetățean în lumea asta. Îl aperi și când e nedrept. Cel din Malaezia nu e un sfânt când a avut un kilogram de cocaină, dar e cetățean român ți am obligația să îl apăr”, a mai spus fostul președinte.