Arhive Anuale: 2014
Liudmila Putina, despre Ţarul de la Kremlin | Un vampir care a supt tot sângele din mine!
IILIE MICOLOV susţine că a REFUZAT-O pe ELENA CEAUŞESCU VIDEO
Ilie Micolov afirmă că Elena Ceauşescu, soţia şefului statului comunist român de până în decembrie 1989, a fost refizată de trei ori, atunci când aceasta i-a cerut să-i cânte anumite cântece din repertoriul său. Ilie Micolov este unul dintre cei mai populari artiști ai anilor '80, iar piesa „Dragoste la prima vedere” a fost una ...
The post IILIE MICOLOV susţine că a REFUZAT-O pe ELENA CEAUŞESCU VIDEO appeared first on ActiveNews.
Negocieri în curs între Piţurcă, Al Ittihad şi FRF
Negocieri reluate între Victor Piţurcă, clubul saudit Al Ittihad şi Federaţia Română de Fotbal. În nehocieri, FRF, în loc să plătească clauza de reziliere pentru plecarea selecţionerului, ar putea chiar să şi primească bani de la saudiţi, atât de mult şi-l doresc aceştia! După ce au fost întrerupte în urmă cu două ore, aceste negocieri continuă ...
The post Negocieri în curs între Piţurcă, Al Ittihad şi FRF appeared first on ActiveNews.

PROGNOZĂ METEO Ne aşteaptă o iarnă de poveste!
Prognoză meteo foarte interesantă făcută de puţin timp de către oamenii de ştiinţă de branşă. Conform acestora, din cauza încălzirii globale, iernile care urmează, inclusiv cea care se apropie cu paşi repezi (chiar dacă mai persistă temperaturile de vară) vor fi extrem de călduroase, arată această prognoză meteo. Astfel, zilele când temperaturile se vor apropia ...
The post PROGNOZĂ METEO Ne aşteaptă o iarnă de poveste! appeared first on ActiveNews.

Cum va trage in piept Facebook-ul?
Avioane americane au adus în Ucraina un transport de arme, între care două LAROM, fabricate în România
Două avioane de transport militar americane de tip Hercules au adus marți la Harkov două sisteme LAROM (sistem de rachete cu lansare multiplă), fabricate în România, și un sistem spaniol Teruel-3 destinate armatei ucrainene. Conform agenției ruse ITAR-TASS, care citează surse din rândul rebelilor, din cele două avioane-cargo a fost descărcata o cantitate mare de ...
The post Avioane americane au adus în Ucraina un transport de arme, între care două LAROM, fabricate în România appeared first on ActiveNews.

Simona Halep practică un nou sport
Simona Halep, care este în prezent cea mai bună jucătoare de tenis de câmp pe care o avem, este în vacanţă la reşedinţa personală de la Constanţa, dar fără să renunţe de tot la activităţile sale sportive, iar pe de altă parte publicaţia americană Bleacher Report o listează printre autorii de contraperformanţe de la US Open. Simona Halep ...
The post Simona Halep practică un nou sport appeared first on ActiveNews.