Arhive Anuale: 2014

O nouă ipoteză în cazul uciderii celor 298 de pasageri

Contradictii în ancheta privind avionul malaezian prabusit în estul Ucrainei. Autoritatile de la Kiev sustin ca aparatul de zbor ar fi fost doborât de fragmentele unei rachete, dar expertii olandezi refuza sa confirme datele pâna când nu se va încheia analiza cutiilor negre. Potrivit ONU, doborârea aeronavei de pasageri ar putea fi considerata o ,,crima de razboi". Între timp, expertii internationali, care încercau sa ajunga la resturile (...)

DOCUMENTAR: 85 de ani de la nașterea fostei prime doamne americane Jacqueline Kennedy Onassis

Jacqueline Kennedy Onassis s-a născut la 28 iulie 1929, în familia lui John Vernon Bouvier III și a Janet Lee.

Doliu în Franţa pentru victimele avionului Air Algérie care s-a prăbuşit în Mali

Steagurile de la edificiile publice din Franţa sunt coborâte în bernă luni, timp de trei zile, în semn de doliu pentru victimele zborului AH5017, iar preşedintele François Hollande va prezida o nouă reuniune de urmărire a situaţiei, la Palatul Elysée.

Cum să vă feriţi de tâlhari! Sfaturile date de poliţiştii ieşeni

Politistii va învata cum sa va feriti de tâlhari: SFATURI PREVENTIVE Evita deplasarile pe trasee aflate în zone mai putin circulate: câmpuri, parcuri, santiere; Daca din diverse motive trebuie sa circuli dupa lasarea în...

ȘTIRILE DIMINEȚII – SPORT – 28 IULIE

România s-a comportat remarcabil la a 73-a ediție a Campionatelor Balcanice de atletism de la Pitești, obținând nu mai puțin de 32 de medalii (14 de aur, 12 argint și 6 bronz), precum și locul 1 în clasamentul general al celor 15 națiuni participante timp de 2 zile în capitala Argeșului, cu un total de 323,5 puncte, urmată pe podium de Turcia - 218 puncte și Bulgaria - 159,5 puncte.

Compania Malaysia Airlines se îndreaptă spre faliment după catastrofele aviatice

Rezervele proprii ale companiei sunt suficiente pentru aproximativ sase luni. Anterior s-a anuntat ca pierderile Malaysia Airlines în ultimii trei ani s-au ridicat la aproximativ 1,3 miliarde de dolari. Conducerea Malaysia Airlines se pregates...

Şeful DGIPI, Gelu Oltean, demis de Ponta. Nu se ştiu motivele

Decizia a fost publicata în Monitorul Oficial. Oltean se afla la sefia Serviciului Secret din cadrul Ministerului de Interne din aprilie 2012. Premierul Victor Ponta l-a eliberat din functie pe seful DGIPI, Gelu Oltean, potrivit unei decizii ...

S-a dovedit stiintific | MOARTEA NU EXISTA!

Robert Lanza, cercetator la Advanced Cell Technology, a dovedit prin fizica cuantica faptul ca moartea nu exista. Cand trupul isi termina „bateriile”, mai raman...

O japoneză în vârstă de 15 ani şi-a ucis şi decapitat o colegă de clasă

Tânara, al carei nume a fost dezvaluit, ar fi marturisit ca a lovit-o în mai multe rânduri pe colega sa în cap, cu un obiect contondent, dupa care a strangulat-o. Ulterior, ea si-ar fi decapitat victima si i-ar fi taiat m&aci...

Lecţia de gramatică: Dragnea cere să fie folosit din cauza, nu datorită, la inundaţii

Solicitarea le-a fost adresata autoritatilor locale de catre ministrul Administratiei Publice, vicepremierul Dragnea, în comandamentul pentru situatii de urgenta reunit luni seara la Guvern, dupa ce mai multi membri ai administratiei locale s-au referit la cauzele inundatiilor folosind prepozitia "datorita". "Va aud pe toti folosind «datorita», ca si cum astea ar fi vesti bune si lucruri bune. Astea sunt lucruri rele, spuneti «din cauza», le-a (...)

Simona Pătruleasa, despre Andreea Marin: Nu am cum să fiu prietenă cu ea

Totul a început în 2008, când Stefan Banica Jr. si Sabin Ivanof au construit un imobil împreuna. Dupa finalizarea constructiei, cei doi nu s-au mai înteles în privinta împartirii celor zece apartamente, si au ajuns sa se judece prin tribunale. Neîntelegerile dintre Banica si Ivanof nu au ramas fara ecou, iar relatia dintre Andreea si Simona, o prietenie de peste cinci ani care parea de nezdruncinat, a avut de suferit. "Data fiind situa (...)

5 greşeli zilnice care ne pun în pericol sănătatea

7 dimineata: va spalati pe dinti îndata dupa micul dejun Spalarea pe dinti imediat dupa masa, cândva recomandata, este azi considerata daunatoare de catre medici. În special dupa ce ati mâncat alimente acide – fructe, s...

Românul, în ochii UE: semianalfabet, sărac, needucat, dar cu cele mai multe biserici pe cap de locuitori din UE

Potrivit statisticilor europene, puterea de cumparare a românilor este de doua ori mai mica decât media europeana, scrie antena3.ro România este fruntasa si în productia de someri, ceea ce demonstreaza ca reducerea salariilor s...

Consiliul de Securitate al ONU îndeamnă la un ARMISTIŢIU IMEDIAT şi fără condiţii în Gaza

Consiliul de securitate al ONU a adoptat în noaptea de duminică spre luni o declaraţie unanimă în care îndeamnă la un "armistiţiu umanitar imediat şi fără condiţii" în Fâşia Gaza, relatează AFP.

Most Read