Arhive Anuale: 2014

Fotbal: Fatai (Astra) a marcat primul gol al sezonului 2014-2015 al Ligii I

Atacantul nigerian Kehinde Fatai a marcat primul gol al sezonului 2014-2015 al Ligii I de fotbal, vineri, în meciul de debut al etapei inaugurale, gol prin care a deschis scorul pentru Astra Giurgiu, în deplasare, cu Concordia Chiajna.

UPDATE/Air Algerie: La investigație vor fi asociate mai multe țări; România a făcut cerere de asistență (Fabius)

La investigația pentru elucidarea cauzelor prăbușirii avionului companiei Air Algerie în Mali vor fi asociați experți și autoritățile aeronautice din mai multe țări care au cetățeni printre victimele catastrofei, relatează AFP, citându-l pe ministrul francez de externe, Laurent Fabius. De asemenea, a precizat el, mai multe țări ai căror cetățeni au murit în accident au făcut cerere de asistență, printre care și România.

Australia va trimite soldați la locul prăbușirii avionului malaezian în estul Ucrainei

Australia prevede trimiterea a circa 100 de polițiști suplimentari, precum și a unor soldați, la locul prăbușirii avionului malaezian în estul Ucrainei, a anunțat vineri premierul australian Tony Abbott, care a subliniat că această misiune va avea un scop umanitar, relatează AFP.

IPOTEZA HALUCINANTA: De ce s-au taiat salariile si pensiile

HALUCINANT!! Economistul Constantin Cojocaru: Romania a taiat pensii si salarii si s-a imprumutat la FMI pentru ca a imprumutat SUA, cumparand titluri de trezorerie...

Creșterile salariale și finanțarea Clubului Sportiv Metrorex, subiecte discutate de ministrul Rus la întâlnirea cu conducerea metroului

Creșterile salariale pentru angajații Metrorex, măsurile ce se impun în ceea ce privește infrastructura și siguranța circulației, salubrizarea spațiilor publice din metrou și susținerea financiară a Clubului Sportiv Metrorex s-au aflat printre subiectele discutate la întâlnirea dintre ministrul Transporturilor, Ioan Rus, cu conducerea companiei Metrorex și liderii organizației sindicale Unitatea Sindicatul Liber Metrou.

Mesaj de bun venit candidaţilor la jurnalism

Ştirea am auzit-o la radio: 9 candidaţi pe loc la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării. Culmea! mi-am zis. Întâi că aud ştirea asta...

Polo: România a învins Franța și va juca pentru locurile 7-8 la Campionatul European de la Budapesta

Naționala de polo a României a învins Franța cu scorul de 15-8 (3-3, 3-1, 6-1, 3-3), vineri, la Campionatul European de polo pe apă de la Budapesta și va juca pentru locurile 7-8.

Ucraina ar putea primi în următoarele zile statutul de aliat militar al SUA (general ucrainean)

Statele Unite ar putea acorda în curând Ucrainei statutul de partener privilegiat, fără ca această fostă republică sovietică să fie membră a NATO, a declarat fostul șef al informațiilor externe din cadrul Serviciului de Securitate ucrainean (SBU), generalul Nikolai Malomuj, citat de Unian.

Uluitor si dezamagitor

E uluitor cum apar la lumina acum atat de multe voci romanesti anti-occidentale, anti-Israel, uneori explicit anti-semite, pro-Putin, pro-terorismul Islamic, pro orice suna a...

Bomba zilei! | Monica Macovei, împiedicată să vorbească la Congres. Vezi cine o ameninţă cu excluderea din partid

Conducerea PDL a refuzat să dea curs cererii Monicăi Macovei de a fi lăsată să vorbească la Congresul de fuziune PDL-PNL, anunţă votatidreapta.wordpress.com, citând...

Un algoritm care analizează calitatea unei cărţi va fi lansat de o editură franceză

Editura franceză Short Edition dezvoltă în această perioadă un algoritm care, sub forma unei ecuaţii, va fi capabil să evalueze în doar câteva secunde calităţile literare ale volumelor ce îi sunt propuse spre a fi publicate, informează lefigaro.fr.

Năstase, întâlnire de Gradul ZERO la Jilava | Vezi cine a solicitat întâlnirea!

Surse din Ministerul Justitiei sustin in exclusivitate pentru stiripesurse.ro ca fostul premier Adrian Nastase incarcerat la Penitenciarul Jilava a avut  vineri o intalnire extrem...

555 București – Un succes sau o campanie ratată?

Orasul Bucuresti implineste anul acesta 555 de ani de la prima atestare documentara, iar cu aceasta ocazie Primaria Capitalei a gasit oportunitatea perfecta pentru...

Grigore Cartianu | Traian Băsescu a mai făcut un lucru bun: i-a stricat concediul Varanului!

Jurnalistul Grigore Cartianu comentează pe Facebook ultima declaraţie a lui Dan Voiculescu: "Am renunţat la concediu, pentru concediu ai nevoie de o anumită stare....

Primarul municipiului Bacău, Romeo Stavarache, ar fi luat mită 2,3 milioane de lei de la Costel Căşuneanu şi alţi oameni de afaceri

Primarul municipiului Bacău, Romeo Stavarache, a fost trimis în judecată, fiind acuzat că ar fi primit mită de la patru oameni de afaceri pentru...

Most Read