AcasăHomepageCristoiu | Sfînta Sara, Patroana țiganilor din Franța, e servitoarea a...

Cristoiu | Sfînta Sara, Patroana țiganilor din Franța, e servitoarea a două Sfinte albe

Saintes-Maries-de-la-Mer e un orășel aflat la capătul unui drum de aproape 50 de kilometri de la Arles, în Provence, Franța.
Șoseaua e singura cale care străbate Camargue, un fel de Deltă a Ronului, evident, nu de pitorescul Deltei noastre.
Dincolo de orășel e Marea Mediterană.
Din șosea nu pornesc alte drumuri.

Am făcut aceste precizări pentru a explica într-un fel nedumerirea mea la aglomerația de pe această șosea, duminică, 28 decembrie 2014.
Abia cînd am ajuns la Saintes-Maries-de-la-Mer, am înțeles rosturile acestei circulații intense pe timp de iarnă.

De cum coboară din mașină, călătorii dau o raită pe mal, își fac deja tradiționalul selfie, se emoționează ostentativ la spectacolul mării, după care dau fuga să se înfunde într-unul din numeroasele restaurante cu specific pescăresc.
Dacă mai rămîne timp, i se apucă de cumpărat binecunoscutele fleacuri numite suveniruri, din producția uriașă a orășelului, ai cărei locuitori se ocupă cu turismul.

Saintes-Maries-de-la-Mer e însă un orășel care merită vizitat fie și pentru că în Biserica-Fortăreață din Centru se găsește statuia Sfintei Sara, patroana țiganilor din Franța.

Numele localității vine de la cele două sfinte ale căror moaște de găsesc în biserica din Centru: Marie-Jacobé și Marie Salomé. Marie-Jacobé ar fi sora Fecioarei Maria, iar Marie Salomé, mama lui Ioan, Evanghelistul. După moartea lui Isus, în cadrul persecuțiilor la care au fost supuși adepții Mîntuitorului, cele două Marii, împreună cu alții, au fost urcate cu forța într-o corabie fără vîsle și fără pînze. Plutind în voia Domnului, corabia a ajuns pe malul localității care se numește acum Saintes-Maries-de-la-Mer. Ei, bine, Sara, era servitoarea neagră a celor două Marii.

Biserica din Saintes-Maries-de-la-Mer e loc de pelerinaj anual (24-25 mai) pentru țiganii din Franța. Aceștia o îmbracă pe Sfînta Sara în veșminte colorate și o îmbogățesc cu bijuterii. Așa se explică de ce Sfînta Neagră arată ca o țigancă. Nu departe de locul Sfintei Sara, se află barca cu cele două Sfinte Marii, care e purtată de țigani pînă la mare pe 25 mai. Pe 24 mai, Sfînta Sara e purtată de țigani pînă la mare.

 

 

 

 

Din cîte se vede, țiganii (cei din Franța, asupra celor numiți oficial romi nu mă pronunț, de teamă să nu fiu amendat pentru discriminare) au drept sfîntă o servitoare a două Sfinte ale albilor.

Sunt sigur că la noi, în postdecembrism, ONG-urile împotriva discriminării ar fi cerut rescrierea Poveștii astfel încît Sara să fie o tovarășă de drum a celor două Sfinte Marii și nu o servitoare!

sursa: cristoiublog.ro

 

RELATED ARTICLES

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.