Barack Obama şi-a început discursul anual despre Starea Naţiunii cu povestea soţilor Erler din Minneapolis, o familie tânără care a fost doborâtă de recesiune, în urmă cu şapte ani, dar care, prin muncă multă, s-a pus din nou pe picioare şi face parte acum din mult-râvnita clasă de mijloc. Aproape o oră mai târziu, după ce a vorbit despre economie – punctul forte al administraţiei sale -, politici şi politică, relaţii internaţionale, terorism şi rasism, după ce şi-a expus planurile pentru următorii doi ani, preşedintele american a încheiat: „Şi noi, dragi americani, suntem o familie puternică, unită. Şi noi am trecut prin nişte vremuri grele. Ne-am ridicat, ne-am curăţat şi ne-am reapucat de muncă, pentru a reconstrui America. Am turnat o nouă fundaţie”. Construcţia aceasta nu va rezista, însă, pentru că în fundaţia despre care a vorbit Obama a fost îngropată o problemă foarte periculoasă a Statelor Unite, o problemă care s-a extins în multe alte ţări şi care ameninţă însuşi conceptul de democraţie. Preşedintele american a vorbit despre ea în ultima parte a discursului de marţi noapte:
„Nu mai am de dus nicio campanie electorală”. Republicanii aplaudă, bucuroşi de mingea ridicată la fileu. Preşedintele zâmbeşte: „O ştiu, pentru că le-am câştigat pe celelalte două”. În faţa lui, o imagine istorică: în ultimul secol, niciun alt preşedinte democrat nu a avut atât de mulţi republicani în Congres.
Barack Obama şi-a încheiat, marţi noapte, discursul despre Starea Naţiunii cu ceea ce poate fi considerată drept marea problemă politică a Statelor Unite: blocajul guvernamental. Congresul american nu mai funcţionează. Şi mai exact: relaţia fundamentală dintre Congres şi Casa Albă nu mai funcţionează. Şi nu de acum, nu din mandatele lui Obama, nici din anii lui W. Bush. E drept, problema s-a acutizat în ultimii ani, dar şi Ronald Reagan se plângea de ea, la fel şi Bill Clinton. De fapt, teoreticienii spun că ea a început prin anii ’70.
Statul american a fost construit astfel încât puterile să se supravegheze şi să se controleze reciproc. Celebrul „checks and balances” s-a tamponat de polarizarea politică şi socială şi a dus la ceea ce poate fi numită o „vetocraţie”*: guvernarea prin puterea unui nu perpetuu. Statele Unite nu mai sunt de mult democraţia solidă şi exemplară cu care se mândresc americanii în discursuri. Democraţia aceasta s-a transformat într-o vetocraţie, un lung şir de blocaje pe direcţia Congres – Casa Albă.
Un exemplu care să ilustreze acest blocaj: ultima dată când statul american a avut un buget anual a fost în 1997. De atunci, se votează, cu pistolul intrării în incapacitate de plată la tâmplă, bugete pe termen scurt. Aşa se ajunge, chiar de mai multe ori pe an, la discuţia despre „prăpastia fiscală” şi la riscul închiderii guvernului federal.
Poate niciun alt exemplu nu e mai important pentru publicul român decât că reforma programului Visa Waiver (Jobs Originating through Launching Travel – JOLT – Act), care ne-ar putea scăpa de vizele pentru SUA, a stat o legislatură întreagă în Congres şi a murit acolo. Este un detaliu important, pe care îl subliniez aici, ca o paranteză, pentru că, zilele trecute, am văzut o ştire falsă pe mai multe site-uri româneşti, conform căreia am scăpat sau suntem pe punctul de a scăpa de vizele pentru SUA.
Barack Obama a cunoscut vetocraţia din ambele scaune: şi din Capitoliu, şi din Biroul Oval: „Am făcut parte din Congres, alături de mulţi dintre voi. Vă cunosc bine pe mulţi dintre voi. Sunt mulţi oameni buni aici, din ambele partide. Şi mulţi dintre voi mi-aţi spus că nu pentru asta aţi candidat – să vă certaţi între voi la televiziunile prin cablu, să strângeţi bani constant, să priviţi mereu peste umăr pentru a vedea cum reacţionează electoratul la fiecare decizie. Imaginaţi-vă cum ar fi să facem altceva”.
Mai departe, Obama şi-a expus viziunea sa pentru o „politică mai bună”: „O politică mai bună nu este una în care democraţii îşi abandonează agenda sau republicanii se convertesc la agenda mea. O politică mai bună este cea în care dezbatem fără să ne demonizăm; în care vorbim despre probleme, valori, principii, date, şi nu despre gafe triviale sau false controverse care nu au nimic de-a face cu vieţile de zi cu zi ale oamenilor. Dacă e să ne certăm, haideţi să ne certăm – dar să fie certuri demne de această instituţie şi de această ţară”.
Nu le-a întins ramura de măslin, însă, şi nici nu a încercat prea mult să îi cucerească. Le-a amintit, în schimb, că are prerogativele constituţionale pentru a spune „NU” atunci când nu este de acord cu Congresul sau când nu îşi poate trece legile pe care crede că trebuie să le treacă. Privind la cei doi ani care îl aşteaptă cu un Congres controlat acum de republicani, Barack Obama le-a fluturat, simbolic, stiloul cu care va semna vetourile sau acţiunile executive dacă zilele cu o „politică mai bună” se vor lăsa aşteptate.
Trăgând linie, discursul de marţi noapte despre Starea Naţiunii a fost, probabil, unul dintre cele mai puternice şi bine construite din cele şase susţinute până acum. Unul dintre motive este şi că, în acest moment, Barack Obama nu mai are niciun vot de pierdut sau de câştigat, afară de păstrarea democraţilor în Casa Albă după 2016. Pentru preşedintele american, a început cursa pentru „legacy”, cursa pentru istorie.
sursa: gandul.info
sursa: youtube.com
Comentariile sunt închise.