Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi nu a dorit să comenteze acuzaţiile Elenei Udrea, susţinând că nu este prima dată când cei investigaţi de Parchet o atacă public. Elena Udrea, acuzată oficial de spălare de bani, a declarat pentru Hotnews.ro că a intervenit la premierul Ponta pentru numirea Codruţei Kovesi la DNA şi că procurorul şef al a fost dorită de generalul Florian Colde adjunctul SRI care acum conduce serviciul.
“Deci dl Coldea este cel care, în acest moment, deţine această putere, pentru că pe de o parte deţine toate secretele, este depozitarul tuturor secretelor tuturor, pe de altă parte are o foarte bună relaţie cu dna Kovesi. Şi vă spun eu, care am intervenit în numirea dnei Kovesi în funcţia de procuror DNA…”, a declarat Udrea pentru Hotnews.ro
În replică Kovesi a declarat următoarele: “Nu e prima dată când suspecţii din dosare fac afirmaţii denigratoare la adresa mea şi nu le comentez”
Declaraţiile Elenei Udrea vin la 24 de ore după ce DNA a început oficial urmărirea penală împotriva ei pentru spălare de bani.
Anchetatorii susţin că Dorin Cocoş ar fi primit în 2009 o mită de 9 milioane euro pentru a-şi folosi influenţa asupra ministrului Gabriel Sandu, pentru ca societatea Fujitsu Siemens să primească contractul pentru licenţele informatice Microsoft. Procurorii susţin, că din cele 9 milioane de euro, Dorin Cocoş ar fi împrumutat compania Eurohotels, dar şi că a achizţionat o serie de imobile. Din descrierea faptelor făcute de procurori, rezultă că cele 9 milioane euro au fost utilizate în două scopuri: primul a fost să împrumute Eurohotels, împrumuturile fiind în cuantum mic – sub 40.000 lei; al doilea – achiziţia de imobile, achiziţie făcută în comun de soţii Udrea-Cocoş.
Procurorii susţin că Udrea ar fi săvârşit infracţiunea de fals în declaraţii pentru că nu a declarat împrumuturile menţionate mai sus. Acuzaţia cea mai serioasă este aceea de spălare de bani. Anchetatorii susţin că Udrea cunoştea faptul că imobilele cumpărate în comun cu Dorin Cocoş au fost plătite din banii primiţi ca mită pentru intervenţiile sale.
„Din probatoriul administrat până la acest moment, rezultă probe certe în sensul că inculpatul Cocoş Dorin a săvârşit infracţiunea de trafic de influenţă, sumele de bani obţinute cu titlu de folos necuvenit din săvârşirea acestei infracţiuni fiind utilizate în achiziţia de imobile şi pentru creditarea societăţilor. Din declaraţiile de avere din perioada 2009 – 2014, rezultă că Udrea Elena Gabriela cunoştea provenienţa fondurilor utilizate pentru achiziţionarea de bunuri comune, având cunoştinţă şi de intenţia inculpatului Cocoş Dorin de obţinere a unor chitanţe false privind restituirea pretinsului împrumut de la Pescariu Dinu”, susţin procurorii DNA
sursa: gandul.info
Comentariile sunt închise.