Dezvăluirile Elenei Udrea continuă în forță. Aseară a fost la TVR. E plină presa de ele, ceea ce contrazice ipoteza susținută cu tărie de fosta șefă a PMP: „teama” de a vorbi despre Florian Coldea, șeful interimar al SRI.
Dar nu acesta este subiectul pe care vreau să-l abordez. Întrebarea este: merită atenție dezvăluirile Elenei Udrea? Eu spun că da. Merită. Mare atenție!
Este probabil cel mai răsunător scandal politic al ultimilor 25 de ani, peste „Țigareta” sau altele asemenea. N-avem de unde ști acum cât adevăr se ascunde în spatele strategiei de contra-atac pe care o execută în aceste zile doamna Udrea. Nu într-un timp atât de scurt și nu cu principalii „actori” aflați acum în arest preventiv.
Putem însă judeca, în logică simplă, pornind de la două ipoteze: Elena Udrea spune adevărul sau Elena Udrea minte…
Ipoteza nr. 1: Elena Udrea spune adevărul
De aici decurg următoarele consecințe:
- 1. România este prizoniera câtorva oameni care o conduc după bunul-plac prin intermediul cătușelor
- 2. Democrația românească este doar o biată lozincă. La fel și „statul de drept”, precum și „justiția independentă”, două sintagme folosite în ultimii ani pentru a desăvârși puterea absolută a celor de la punctul 1)
- 3. Traian Băsescu a construit un sistem monstruos pe care l-a scăpat din mână (Coldea nu este altceva decât golemul fostului președinte. Ca și Elena Udrea, de altfel…)
- 4. Fără o restructurare fundamentală a modului în care funcționează și sunt supuse controlului public serviciile secrete, România este o țară pierdută. Aici, rolul președintelui Iohannis trebuie să fie decisiv
- 5. Ipoteza adevărului spus de Udrea conduce spre o contagiune a suspiciunii asupra altor cauze penale instrumentate de acest sistem pe care îl acuză, credibilizând, de pildă, chiar și demersurile Antenei 3, care nu contenește să acuze aceleași presiuni și manevre în cazul lui Dan Voiculescu…
Ipoteza nr. 2: Elena Udrea minte
De aici decurg următoarele consecințe:
- 1. Elena Udrea a comis toate actele de corupție (sau mare parte din ele) de care este acuzată
- 2. În acest caz, „justiția independentă” și „statul de drept” sunt, ca și la punctul 2 de la ipoteza nr 1, doar niște lozinci. Și asta pentru că, deși sunt dosare mai vechi, deși faptele au ani de zile, au ajuns abia acum în cercetare penală, după ce protectorul Elenei Udrea, Traian Băsescu, nu mai este la putere.
- 3. România a fost condusă de un președinte care a mințit 10 ani și care a cocoloșit (devenind fie și numai așa părtaș) o caracatiță mafiotă îngrozitoare, care și-a întins tentaculele în mai toate instituțiile statului
- 4. În acest caz, nu-i nicio diferență între Elena Udrea și Oprișan, Mazăre sau Dan Voiculescu (ca să numim doar trei), care și ei acuză implicarea politicului în dosarele lor penale și atunci lozincile pe care ni le-a servit Elena Udrea, susținută de Traian Băsescu, au fost numai minciuni
Nu voi elabora mai mult deocamdată. Este suficient pentru astăzi. După cum observați, din ambele variante România nu iese bine deloc. Ambele variante ridică uriașe semne de întrebare asupra instituțiilor statului, asupra funcționării lor și mai ales asupra Justiției.
Aș mai spune că, indiferent de variantă, o anchetă asupra generalului Coldea este OBLIGATORIE. Un răspuns public al DNA la plângerea penală depusă de Elena Udrea pe numele șefului interimar al SRI este de asemenea OBLIGATORIU. Ori e laie, ori bălaie!
În acest context, tăcerea a două personaje este mai mult decât asurzitoare în aceste zile: cea a luiTraian Băsescu, în calitate de ex-președinte și de creator al celor două personaje, Udrea & Coldea, și cea a președintelui Klaus Iohannis, în calitate de șef al Consiliului Suprem de Apărare a Țării.
În replică la cei care spun că Traian Băsescu n-are de ce să vorbească, aș încheia cu un citat dintr-un editorial publicat astăzi în ziarul „Adevărul” de către Adriana Săftoiu, fostă fidelă a lui Traian Băsescu, om de bază la Cotroceni:
„Şocul acestor zile vine de la Traian Băsescu, nu de la Elena Udrea. Tăcerea lui este absolut asurzitoare, grosolană. Elena Udrea nu ar fi existat niciodată ca om politic, dacă nu ar fi fost ambiţia lui Traian Băsescu de a o impune cu forţa împotriva tuturor evidenţelor. Că şi-a dorit şi Elena Udrea, e limpede. Dar putea să îşi dorească mult şi bine, dacă nu dorea domnul Preşedinte (…) Politicianul Elena Udrea a existat cu ajutorul lui Traian Băsescu, iar Traian Băsescu a putut pentru că nu s-au opus nici cei care acum o acuză şi nici cei care acum tac, doar-doar nu se apropie de ei tăvălugul”.
Sursa: reportervirtual.ro