Europarlamentarul Monica Macovei a revenit astăzi asupra afirmaţiei făcute ieri la Gândul LIVE, arătând că ordonanţa de urgenţă nu este o soluţie în cazul adoptării Legilor Big Brother care rămân însă, în opinia sa, un subiect important, ce ar trebui rapid reluat în concordanţă cu deciziile Curţii Constituţionale.
După discuţiile despre siguranţa cibernetică care au avut loc în ultimele zile între miniştrii de interne ai statelor europene, Monica Macovei susţine că o lege pe această temă trebuie adoptată rapid în România. Motivul este legat de vidul legislativ care face ca România să nu poată răspunde cu informaţii clare altor state europene dacă se pune problema urmăririi unei reţele suspectate de acte de terorism.
„Ieri, la Gândul LIVE, am afirmat că aşa numitele legi Big Brother trebuie reluate şi refăcute ţinând cont de observaţiile Curţii Constituţionale, iar apoi adoptate rapid, inclusiv prin OUG. Mi s-a atras atenţia că 1) legile acestea nu pot fi adoptate prin OUG şi 2) chiar dacă s-ar putea, asta înseamnă că se poate eluda un viitor control de constituţionalitate (şi avem deja nenumărate astfel de experienţe). Sunt de acord cu ambele critici şi le însuşesc”, a scris astăzi europarlamentarul pe pagina sa de Facebook.
În aceste condiţii, arată Monica Macovei, „Legile Big Brother trebuie adoptate de Parlament, prin dezbatere parlamentară şi consultarea substanţială a societăţii civile, nu prin OUG”.
Unul dintre aspectele importante care trebuie clarificate, consideră europarlamentarul, este cel legat de achiziţionarea cartelelor prepay. În opinia sa, România ar trebui să ia exemplul celor mai multe state europene care nu permit achiziţionarea acestora decât cu un act de identitate, dar şi cu asigurarea confidenţialităţii datelor cu caracter personal prin încheierea unor acorduri cu societăţile comerciale care le furnizează. Reglementări similare ar trebui să existe, spune Monica Macovei, şi în privinţa utilizatorilor care decid să acceseze reţele wireless.
Securitatea cibernetică a fost în urmă cu o săptămână subiectul principal al reuniunii informale a miniştrilor de Interne şi ai Justiţiei de la Riga în contextul unor noi strategii de luptă contra terorismului.
sursa: gandul.info