Elena Udrea a fost citată marţi de procurorii DNA. Aceasta va trebui să se prezinte la sediul Direcţiei în jurul prânzului. După audiere, Udrea ar putea fi reţinută de anchetatori şi propusă pentru arestare preventivă, potrivit stiripesurse.ro
Plenul Camerei Deputaților a aprobat luni șase cereri ale procurorilor, pe numele deputatului Elena Udrea, pentru începerea urmăririi penale, reținere și arestare preventivă în două dosare: „Gala Bute” și „Microsoft”. Elena Udrea poate fi arestată după ce decizia Camerei Deputaților privind aprobarea cererii DNA în acest sens a fost publicată în regim de urgenţă în Monitorul Oficial.
După ce Elena Udrea a rămas fără imunitate a scris pe Facebook că „Parlamentul a avut o şansă, dar a ratat-o”.
sursa video: gandul.info