Statele Unite au acuzat Rusia, vineri, ca inca mai trimite arme grele in estul separatist al Ucrainei, in ciuda acordului de pace de la Minsk. Acesta prevede instituirea unui armistitiu, care va intra in vigoare in noaptea de duminica spre luni.
Purtatorul de cuvant al Departamentului de Stat din SUA, Jen Psaki, a declarat ca autoritatile americane au primit informatii ca Rusia ar fi trimis armament in estul Ucrainei in ultimele zile si ca mai multe astfel de echipamente sunt pe drum, noteaza AFP.
„Fireste, acest lucru nu este in spiritul intelegerii de saptamana aceasta”, a precizat Psaki. Oficialul american a mentionat ca militarii rusi au trimis in Ucraina cantitati mari de artilerie si lansatoare de rachete, pe care le folosesc impotriva fortelor de la Kiev.
„Suntem convinsi ca acestea sunt sisteme ale armatei ruse, nu ale separatistilor”, a spus ea, adaugand ca trupele rusesti aflate de-a lungul granitei se pregatesc sa trimita pe mare incarcaturi cu ajutoare pentru rebeli.
Acordul de pace de la Minsk
Negocierile-maraton de la Minsk, intre presedintii Rusiei, Ucrainei si Frantei si cancelarul Germaniei, reuniti pentru a gasi o solutie la criza din Ucraina, s-au incheiat joi la pranz, dupa ce au inceput miercuri seara.
Acordul de pace la care au ajuns cei patru lideri va intra in vigoare in noaptea de sambata spre duminica, fiind compus din 13 puncte. Printre acestea se numara un armistitiu complet in estul Ucrainei, care va intra in vigoare la ora locala 00:00, pe 15 februarie, precum si retragerea armelor grele, amnistie generala pentru rebeli si un schimb al tuturor prizonierilor.
Comentariile sunt închise.