Cristian Tudor Popescu a vorbit la Gândul LIVE despre problemele pe care le are Traian Băsescu după recentele dezvăluiri ale Elenei Udrea în ceea ce îl priveşte pe şeful SRI, Florian Coldea.
”Doamna Udrea a spus, expressis verbis, public, i-am spus preşedintelui că Cocoş mi-a spus că i-a zis Coldea să-i dea 500.000 lui Ghiţă. I-am transmis această informaţie, zice doamna Udrea, preşedintelui ţării. Domnul Băsescu recunoaşte lucrul ăsta, după care se întâmplă ceea ce am discutat la această masă în prima secundă în care doamna Udrea a făcut această comunicare: domnul Băsescu nu face nimic. Sub ce motiv? Nu aveam eu mijloace să verific SRI-ul. Asta este una dintre cele mai năucitoare afirmaţii pe care le-am auzit vreodată de la cel mai înalt nivel în stat. Formal, putea să depună o sesizare la Comisia SRI. Sau putea să-l cheme pe Coldea şi să-l ancheteze pe loc. Este numit de el, este sub conducerea lui. Chiar încearcă să ne prostească pe toţi? La limită, putea să ridice problema asta chiar în CSAT pentru că este o problemă de siguranţă naţională”, spune CTP, care-l vede pe Traian Băsescu ca pe un ”şmecheraş”:
”Domnu’ Băsescu încearcă, în continuare, s-o dea pe cant chestia asta, ca între şmecheri. Când arunci banul şi el cade pe cap sau pajură şi tu speri să se înfingă în pământ, să cadă pe cant. Să nu o abandoneze nici pe doamna Udrea şi să continue să spună că el nu putea să verifice SRI-ul”.