Declarându-se „un aliat necondiţionat” al DNA în lupta anticorupţie, preşedintele Klaus Iohannis a arătat astăzi spre ANAF cu observaţia că a recuperat doar 10% din prejudiciile aduse statului de persoane condamnate în 2014 în dosare de corupţie. „Recuperarea prejudiciilor este obligatorie, nu opţională pentru autorităţile statului. Reflectă eficienţa luptei anticorupţiei şi descurajează femomentul. Situaţia în prezent – 10% prejudicii recuperate de Ministeriul Finanţelor – este pur şi simplu inacceptabilă. Trag un semnal de alarmă şi solicit factorilor de decizie să ia în serios această problemă”, a spus preşedintele la şedinţa de bilanţ a DNA pentru 2014 la care a participat şi premierul Victor Ponta. În discursul ţinut înaintea preşedintelui, şeful Guvernului reclamase, la rândul său, nu ANAF, ci procurorilor, o implicare insuficientă în anchetarea evaziunii fiscale. Ponta a susţinut, pe de altă parte, că ar trebui să existe „o clarificare” în lege în aşa fel încât să se facă diferenţa între demnitarii care iau o decizie politică, sancţionabilă doar de către electorat, şi cei corupţi. „Dumneavoastră sancţionaţi încălcarea legii. Oportunitatea unor decizii în administraţia publică trebuie să fie sancţionată de electorat”, a spus Ponta.
Procurorii DNA au inventariat, la finalul anului 2014, un număr record de anchete şi condamnări obţinute în instanţă, faţă de perioada precedentă. Datele incluse în bilanţ arată că dintre dosarele care au primit decizii in instanţă, 1130 s-au încheiat cu condamnări şi 44 cu achitări, iar numărul persoanelor trimise în judecată s-a dublat.
În 2014, 86 de procurori s-au implicat în peste 1100 de cauze. Un procuror a lucrat la aproape 105 cauze în acelaşi timp. „Numărul rechizitoriilor a crescut semnificativ”, a arătat la începutul şedinţei Laura Codruţa Kovesi, invocând 317 rechizitorii în 12 luni şi, implicit, pe „cei mai mulţi demnitari de rang înalt investigaţi într-un an”. Şefa DNA a vorbit însă şi despre corupţia din sistemul judiciar, menţionând „cel mai mare număr de magistraţi anchetaţi de DNA”.
Noile dosare vizează modul în care s-au făcut achiziţiile publice, în care s-au cheltuit fondurile europene în ultimii ani, dar şi „corupţia în mediul de afaceri, în Justiţie, Educaţie, Sănătate”, a adăugat Kovesi.
La şedinţa de bilanţ a DNA au participat preşedintele Klaus Iohannis, premierul Victor Ponta, preşedintele ÎCCJ, Livia Stanciu, ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc şi ministrul de Interne, Gabriel Oprea. A lipsit însă procurorul general, Tiberiu Niţu, fiind înlocuit de prim-adjunctul său, Bogdan Licu.
CELE MAI IMPORTANTE DECLARAȚII:
Laura Kodruţa Kovesi, procuror-şef DNA:
„DNA a cerut în 2014 Parlamentului încuviinţarea arestării a 9 parlamentari şi urmărirea penală a 12 miniştri sau foşti miniştri”
„Într-un singur dosar intervenţia procurorilor a prevenit un prejudiciu de 105 milioane de euro, de 5 ori bugetul DNA într-un an. În dosarul retrocedărilor, s-a împiedicat un prejudiciu de peste 300 de milioane”
„Este important ca persoanele care au obţinut bani din fapte de corupţie să nu îşi păstreze averea”
Este important ca organele fiscale să execute efectiv aceste hotărâri”
„Unele decdizii legislative au creat dificultăţi activităţii DNA”
„Interesul mediatic nu poate fi împiedicat de instituţia noastră. Ne bucură că interesul public faţă de activitatea DNA a crescut. Încrederea publică în DNA – peste 55% – a ajuns la cel mai mare nivel”
„Creşterea încrederii publice în DNA se reflectă şi în creşterea cu peste 70% a sesizărilor pe care le primim de la cetăţeni”
„O treime din totalul condamnaţilor pentru fapte de corupţie sunt în închisoare”
„Hotărârile judecătoreşti definitive în dosarele DNA au dus la confiscarea de bunuri de peste 310 milioane euro, de trei ori mai mult decit în 2013. Dacă ar fi executate, e mai mult decât fondul de salarii al medicilor pe un an”
„La fel ca şi în anii anteriori, activitatea DNA a fost apreciată de Comisia Europeană”
„Principala vulnerabilitate: creşterea continuă a volumului de activitate în condiţiile în care numărul de procurori a rămas acelaşi. Volumul de activitate este triplu faţă de momentul înfiinţării şi dublu faţă de ultimii 5 ani. Am ajuns ca la finalul lui 2014 să mai avem de soluţionat încă 5000 de dosare.. Pentru a le finaliza, ar trebui să nu mai avem niciun dosar nou timp de un an de zile”
„Volumul dosarelor aflate în prezent la DNA depăşeşte posibilităţile legate de resursele umane”
„Din perspectiva noastră o primă rezolvare este creşterea numărului de procurori. AM formulat o propunere pentru 50 de noi posturi”
„Trebuie să ne hotărâm dacă ne dorim o Justiţie eficientă sau procurori îngropaţi în munţi de dosare”
„Reconfirm faptul că DNA este deschisă la cooperarea cu orice instituţie a statului care are atribuţii de investigare şi judecare a faptelor de corupţie”
„În 2015 cauzele vor viza achiziţiile publice, folosirea fondurilor europene, corupţia în mediul de afaceri, în Justiţie, educaţie, sănătate, cu recuperarea prejudiciilor şi confiscarae extinsă”
„Pentru că anchetele noastre au atins oameni ce păreau intangibili, am fost atacaţi. Nu au contat şi nu contează banii din conturi, poziţia socială sau mediatică a celor pe care i-am anchetat”
Premierul Victor Ponta:
„Vă asigur că stabilitatea legislativă care a existat în ultimii ani colaborarea va rămâne şi în 2015 şi în anii care urmează, iar ministrul Cazanciuc ştie că orice propunere de modificare de lege intră în şedinţa de Guvern numai după discuţia cu instituţiile”
„Dacă va fi cazul, în 2015, din partea Guvernului veţi avea tot sprijunul (pentru ordonanţe de urgenţă, n-red.)”
„Se vorbeşte, pe bună dreptate, despre partea de finanţare. I-am cerut ministrului Vâlcov să îmi trimită situaţia alocărilor pentru DNA în ultimii 5 ani. Multe instituţii vor spune că nu au avut această creştere constantă”
„Este necesar şi vă cer sprijinul să continuăm efortul de combatere a evaziunii fisacale. Pentru că dacă nu combatem evaziunea fiscală nu avem bani”
„Bugetul de stat are de recuperat de la firmele în insolvenţă 10 miliarde de euro, care ar acoperi toate salariile. Şi vreau să vă rog să ne sprijiniţi pentru că de multe ori se întâmplă ilegalităţi atunci când din insolvenţă se trece în evaziune fiscală şi lucrul acesta se întâmplă uneori chiar şi cu sprijinul magistraţilor”
„Vă rog să lucrăm împreună în viitor pentru o clarificare a legislaţiei şi a practicii româneşti pentru departajarea foarte clară între legalitate şi oportunitate. Dumneavoastră sancţionaţi încălcarea legii. Oportunitatea unor decizii în administraţia puvblică trebuie să fie sancţionată de electorat.Dacă ia o decizie politică este sancţionat de alegători”.
Livia Stanciu, preşedintele ÎCCJ:
„Aştept ziua în care corupţia să nu mai fie un fenomen în România”
Preşedintele Klaus Iohannis:
„Un prim aspect pe acre vreau să îl remarc este că de la momentul înfiinţării DNA şi până azi faţa societăţii Româneşti este profund schimbată, România anului 2015 nu mai e România anului 2005, când a fost înfiinţat PNA”
„În aceşti 10 ani am fost cu toţii martorii unor importante schimbări, dar în acest interval de timp nu numai instituţiile s-au schimbat, ci şi mentalitatea. A dispărut sentimentul neputinţei şi a acceptării tacite a corupţiei mici şi mari”
„Cei care se abat de la corectitudine şi respectarea legii trebuie să răspundă în faţa Justiţiei”
„România lucrului bine făcut este o ţară în care lupta anticorupţie este o prioritate a mea ca preşedinte pentru că de această luptă depinde existenţa statului român”
„Am apreciat rezultatele record de anul trecut. sunt cea mai bună dovadă dă DNA funcţionează independent şi în conformitate cu legea. Vă felicit”
„Trebuie să depăşim definitiv situaţiile în care Parlamentul se opune anchetării membrilor săi. Sper ca partidele să îşi respecte angajamentul public de a face mai simple şi mai transparente procedurile”
„Mi-aş dori să nu mai avem declaraţii ale oameni politici care vizează cazuri de procurori sau judecători”
„Există însă în România şi oameni politici oneşti”
„România se transformă treptat în model şi inspiraţie pentru alte ţări în ceea ce priveşte o luptă eficientă împotriva corupţiei”
„Două importante chestiuni, devenite recurente în ultimul timp: recuperarea prejudiciilor şi resursele de care dispune parchetul anticorupţie. Vreau să subliniez foarte clar că recuperarea prejudiciilor este, asemenea executării pedepsei, obligatorie, nu opţională pentru autorităţile statului.Recuperarea prejudiciilor reflectă eficienţa luptei anticorupţie şi descurajează fenomenul. Situaţia din prezent – în care gradul de recuperare şi executare a prejudiciilor de către Ministerul Finanţelor este în cuantum de aproximativ 10% – este, pur şi simplu, inacceptabilă. De aceea, trag un semnal de alarmă şi solicit factorilor decizionali să ia în serios această problemă, care devine una de importanţă deosebită”
„Cred că o analiză serioasă ar putea conduce la sporirea resurselor pentru DNA, fie că vorbim de spaţii de lucru, resurse umane sau buget. Cu toţii am avea de câştigat din această investiţie publică pentru că ar fi o investiţie”
„DNA este în România anului 2015 o instituţie-cheie care contribuie la întărirea statului de drept.Sunt aliatul dumneavoastră necondiţionat în această luptă pentru combaterea corupţiei şi întărirea statului de drept”
La prima sa luare publică de poziţie pe tema justiţiei, Iohannis a susţinut, în ianuarie, la şedinţa de bilanţ a CSM, că ar trebui luată în calcul modificarea legilor în sensul includerii Procurorului General între membrii CSAT şi acordarea de iniţiativă legislativă atât pentru CSM cât şi pentru Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi pentru Parchetul General. Preşedintele s-a raportat la Justiţie ca la „una din cele trei puteri ale statului”, dar „nu o supraputere”, declarându-se „partener instituţional” al magistraţilor. Explicându-şi, a doua zi, discursul Klaus Iohannis a arătat că, în opinia sa, magistraţii ar trebui să îşi stabilească un set de „criterii” legate de „când şi cum” pot oferi informaţii din dosare opiniei publice, pentru a evita „excesul”. „Cu toţii ne dorim combaterea corupţiei, să se facă dreptate, să fie pedepsiţi cei răi. Pe de altă parte, trebuie să vedem că drepturi nu sunt numai aici, ci şi dincolo. În niciun caz nu trebuie să ajungem la fenomenul numit telejustiţie. Justiţia nu se face nici la televizor şi niciun ziar”, a spus Klaus Iohannis în interviul acordat astăzi la „Adevărul LIVE”, insistând că „Justiţia nu trebuie să se transforme într-un spectacol mediatic”.
sursa: gandul.info