AcasăHomepageSe înfiinţează Partidul pentru Creşterea Salariilor şi Pensiilor din România | SURPRIZĂ:...

Se înfiinţează Partidul pentru Creşterea Salariilor şi Pensiilor din România | SURPRIZĂ: cine îl va conduce

Senatorul independent Ioan Ghişe a anunţat, marţi, că a fost constituit un grup de iniţiativă pentru înfiinţarea Partidului pentru Creşterea Salariilor şi Pensiilor din România (PCSP).

El a afirmat, într-o conferinţă de presă susţinută la Senat, că scopul partidului este ”creşterea, dar mai ales alinierea salariilor şi pensiilor din România la media Uniunii Europene într-un orizont de timp de 10-12 ani”.

Senatorul şi-a declarat speranţa că partidul va fi înregistrat până la sfârşitul anului 2015.

Potrivit afirmaţiilor sale, această formaţiune politică nu va fi cantonată într-o doctrină politică, fiind „un partid – proiect”.

Senatorul a arătat că, ”în funcţie de cum se va dezvolta”, partidul va participa în alegeri singur sau într-o alianţă.

„Suntem deschişi să ne aliem cu oricine care sprijină în România acest scop – creşterea şi alinierea pensiilor la mediile din UE”, a adăugat el.

sursa gandul.info

RELATED ARTICLES

Most Popular