Mersul cu geanta plină de bani la sediile de partid, pentru finanţarea campaniilor electorale, pare un soi de mit urban pentru politicieni, chiar dacă din referatele procurorilor iese la iveală faptul că era o practică. Unii parlamentari admit că „au auzit” că există, alţii sunt convinşi că nu se întâmplă aşa ceva.
„Eu nu am văzut aşa ceva, dar sunt convins că e o practică, fenomenul există peste tot. Vine afaceristul corupt la sediul de partid, toarnă banii, pentru ca mai apoi să obţină după aceea diverse contracte”, descrie deputatul PPDD Tudor Ciuhodaru mecanismul. Chiar şi aşa, parlamentarii contactaţi de gândul susţin că, cel puţin cazul lor, banii pentru campania electorală au fost curaţi, iar pentru unii au venit din împrumuturi la bancă sau chiar la CAR (Casa de Ajutor Reciproc), nicidecum de la oameni de afaceri. Citeşte într-un articol Gândul cum ar dori deputaţii şi senatorii să modifice legea finanţării partidelor politice, astfel încât să nu mai existe bani negri în campaniile electorale.
Când vine vorba de cum se finanţează o campanie electorală, politicienii susţin că toţi banii care intră la partid sunt trecuţi pe chitanţă, iar apoi sunt declaraţi la Autoritatea Electorală Permanentă. Nimic ilegal. Cu toate acestea, procurorii DNA au descris mecanismele de finanţare cu bani negri, aduşi de oameni de afaceri, care au primit, la schimb, contracte cu statul.
Pentru că într-o campanie electorală se cheltuiesc foarte mulţi bani, în special pe materialele promoţionale, politicienii apelează la diverse surse de finanţare, în lupta pentru funcţii.
„Metodele s-au sofisticat în a face politică şi a câştiga alegeri, s-a ajuns la spectacole de zeci de mii de euro, la pachete. ..”, susţine viceliderul grupului de senatori PSD-UNPR, Haralambie Vochiţoiu, contactat de gândul.
Finanţare de la CAR
Deşi în prezent este membru UNPR, el a candidat pe listele PPDD, în 2012. Mai mult, şi-a mai încercat o dată noroc în 1996, când a vrut să devină deputat. „Eram coleg cu Adrian Păunescu şi Ilie Verdeţ, era faza romantică a politicii. Atunci oamenii politici, în campanie, veneau cu idei, cu scenarii, cu propuneri, nu cu saci de bani. Atunci, politica se făcea mai mult cu sufletul”, povesteşte senatorul.
Acum, el a ajuns să-i dea dreptate Elenei Udrea. „Să nu ne facem proşti unii pe alţii. O campanie costă. Vedeţi cine a făcut spectacole, toată lumea a făcut spectacole, nu doar PDL. Unele s-au făcut legal, altele la graniţa cu legea”, consideră Vochiţoiu.
Întrebat dacă el a fost „victima” unui om de afaceri, care să-i propună finanţarea campaniei, senatorul spune că partidul pe listele căruia a candidat, adică PPDD, era atât de mic şi de necunoscut, încât a fost nevoie să-şi caute singur finanţare.
„Noi ne-am făcut CAR-uri, eu am două credite, unul la CAR la mineri şi un împrumut bancar. Noi nu eram vedete, nu aveam acces la bani publici. Trebuie să recunosc, m-am dus eu la câţiva afacerişti să-i rog să mă sponsorizeze, dar mi-au zis <<Hari, dacă erai şi tu la un partid serios, da, dar aşa, la Dan Diaconescu…nu inspiri încredere>>. Am auzit că au fost anumite firme, cu cifră de afaceri preponderent dezvoltată din afaceri cu statul, iar oamenii aceia au susţinut campanii electorale. Am auzit, dar nu ştiu, la mine n-a venit nimeni nici cu 100 de euro”, susţine el.
„Fenomenul există peste tot”
De văzut, nu a văzut, dar este convins că practica de a merge cu genţile de bani negri la partide există. Deputatul PPDD Tudor Ciuhodaru, care a trecut prin aproape toate partidele, spune că “fenomenul există peste tot”. “Vine afaceristul corupt la sediul de partid, toarnă banii, pentru ca mai apoi să obţină după aceea diverse contracte. Mecanismul e foarte clar. Partide corupte, politicieni corpuţi, afacerişti corupţi. Se vede cu ochiul liber pe stradă, e o discrepanţă majoră între câte afişe, bannere, mash-uri ai şi cât declari la AEP”, a descris el mecanismul de finanţare.
Întrebat de gândul dacă la el a venit vreun afacerist să-i propună sponsorizarea, Ciuhodaru a negat. “Mi-am finanţat campaniile din buzunarul meu, m-a costat benzina şi nişte pliante mici”, a adăugat el.
Campanie pe creditul soacrei
Apropiat al Elenei Udrea, deputatul PMP Clement Negruţ a fost cel care a stat alături de fostul ministru al Dezvoltării. În varianta lui, banii negri din campaniile electorale nu există. “Este exclus”, spune el cu fermitate, contactat de gândul. Totul se face legal, spune el: campania este gestionată la nivelul fiecărui judeţean, există un singur trezorier la nivel naţional care gestionează banii, toţi pe chitanţă. “Asta cu sacoşa şi cu sacul de bani eu nu o cred”, adaugă Negruţ.
Cu atât mai mult că la el nu a venit niciun afacerist care să-i propună sponsorizarea. Deputatul susţine că s-a finanţat singur în campanii, cu banii “strânşi în patru ani de mandat”, plus refinanţarea unui credit. “Dacă vă zic, în 2008, am pus-o şi pe soacră-mea să ia un credit”, se amuză deputatul.
Nici senatorul PNL Marius Bălu nu crede în genţile pline cu bani negri, chiar dacă sunt mărturii ale unor oameni implicaţi. “Şi eu pot să spun că am venit cu geanta de bani la ziarul Gândul, dar asta nu înseamnă că e adevărat”, încearcă el o glumă.
“Nu este o procedură care se practică. E complicat, e periculos să faci vreo prostie din asta”, a adăugat Bălu.
Nici lui nu i s-a întâmplat până acum să i se ofere sponsorizare. Din păcate sau din fericire, acum nici el nu mai ştie, a candidat într-o zonă destul de săracă. “Pe aici nu prea circulă bani în sacoşe sau în pungi”, mai spune liberalul.
Cum ar modifica parlamentarii legea finanţării partidelor
Rezolvarea problemei genţilor de bani se face simplu, spune Haralambie Vochiţoiu. Ori “ne ajută DNA-ul”, ori schimbăm legea finanţării partidelor politice. Concret, progresistul susţine că prin interzicerea tranzacţiei de bunuri materiale în timpul campaniei, “totul ar fi la vedere”.
“Să se interzică, fără tricouri, pixuri, şoşoni…. Nu că o ciocolăţică, că dup-aia o faci ciocolată, dup-aia o faci cutie de ciocolată…Nimic material, că atunci diferenţa o va face acel bun material, nu valoarea candidatului. Noi deformăm conştiinţa electoratului cu punga de zahăr. Dacă nu scăpăm aşa de genţile de bani, ne ajută DNA-ul. Credeţi că acum o să mai vină vreun afacerist să vrea să sponsorizeze? Că eu nu cred”, a conchis senatorul UNPR.
În ce priveşte sursa de finanţare, fiecare candidat ar trebui să se descurce pe cont propriu.
Interzicerea „găleţii de milioane de euro”
Pepededistul Tudor Ciuhodaru a depus deja un proiect de lege prin care se modifică modalitatea de finanţare a partidelor politice. În opinia lui, problema banilor negri din campanie s-ar rezolva prin interzicerea materialelor publicitare.
“Orice, pix, orice cană, mash, banner, adică găleata de milioane de euro. E un fenomen pe care nu-l poţi controla. În afară nu este aceeaşi exuberanţă imagistică, în Bucureşti te intoxicai de atâtea bannere, parcă era patria afişelor. Bannerele astea costă mult, sunt din bani daţi la negru care trebuie recuperaţi ulterior”, susţine Ciuhodaru.
Fiecare candidat trebuie să lupte pe cont propriu pentru un loc în Parlament sau în administraţia publică locală, încercând să-şi convingă electoratul prin dezbateri.
O variantă susţinută de mulţi politicieni, inclusiv de fostul preşedinte Traian Băsescu, este cea a finanţării campaniei din bugetul de stat. Pe varianta aceasta merge şi deputatul PMP Clement Negruţ.
“Partidele parlamentare participante la scrutinele electorale să fie finanţate de la bugetul de stat, pe baza unei legi foarte clare, care să spună cu subiect şi predicat care sunt sumele de bani, materialele promoţionale şi cine încalcă legea să plătească. Fără niciun fel de donaţii, doar de la stat. Aşa cum finanţăm partidele politice, trebuie să ducem subvenţia până la capăt şi în campania electorală”, a precizat Negruţ, pentru gândul.
Pe de altă parte, senatorul PNL Marius Bălu se declară împotriva finanţării de la stat a campaniei electorale. În viziunea lui, problema banilor negri ar dispărea dacă s-ar introduce plafoane pentru fiecare funcţie publică pentru care se candidează.
“Un deputat n-are voie să cheltuiască decât atât în campanie, un senator atât, un primar atât şi tot aşa. Să nu mai fie nici nebunia asta cu milioane de afişe, să ai un plafon clar, altfel drămuieşti banii şi materialele de campanie. Cu ce genţi să mai umble atunci?”, a spus Bălu.
Cum se folosesc banii negri în campaniile electorale
Fostul ministru al Dezvoltării, Elena Udrea, este arestată preventiv, în dosarul „Gala Bute”. Potrivit procurorilor DNA, Udrea a primit mită un comision de 10% din mai multe contracte. În total, 900.000 de euro, care ar fi fost aduşi „într-o geantă de voiaj de culoare neagră”, care a ajuns, ulterior, la Elena Udrea, chiar în cabinetul ei.
Mai mult, într-un denunţ făcut de fostul ei soţ, Dorin Cocoş, acesta a declarat că i s-a cerut să plătească produse de trei milioane de euro pentru PDL, în campania electorală din 2009, pentru a primi sprijinul Guvernului în derularea contractului Microsoft, menţionând că a fost sprijinit de Vasile Blaga şi Elena Udrea.
De altfel, Udrea a spus că ştia că fostul ei soţ finanţa campania electorală a PDL. „Nu este un secret. Aşa se finanţează campaniile electorale. De ce vă faceţi că nu ştiţi? Întrebaţi-l pe domnul Iohannis, pe domnul Ponta, ei cum şi-au finanţat campania”, a spus ea. În replică, Vasile Blaga a susţinut că „domnul Cocoş nu a adus niciun ban la partid”. „Cine a cotizat e pe lista oficială, se taie chitanţă cum spun regulile întotdeauna”, a precizat el. Potrivit datelor declarate de PDL şi publicate în Monitorul Oficial, Dorin Cocoş a făcut, doar în 2008, donaţii în valoare de 130.000 de lei.
Pe lângă acestea, şapte dosare penale de corupţie pe care procurorii le-au finalizat în ultimii 25 de ani arată că partidele politice din România folosesc şpaga provenită din mecanismele de corupţie pentru finanţarea formaţiunilor politice şi, în acest circuit, a campaniilor electorale. Gândul, prin campania „Tu ştii ce mai fac banii tăi?”, a prezentat cele şapte cazuri, începând chiar cu fostul premier, Adrian Năstase, condamnat în dosarul „Trofeul Calităţii”. În acest caz, şi-a finanţat campania electorală printr-o chetă impusă de Guvern companiilor private, în concursul „Trofeul Calităţii”, în care firme, instituţii de stat şi persoane fizice (patroni, politicieni, şefi de instituţii de stat) au cotizat sume fixe drept taxe de participare la concurs, iar o parte din bani a fost folosită la finanţarea campaniei electorale a lui Adrian Năstase.
La vremea respectivă, fostul ministru PNL al Transporturilor, Relu Fenechiu, aflat acum la închisoare, spunea că Năstase fusese condamnat pentru „o chestiune pe care mulţi politicieni au făcut-o”.
Întrebat de jurnalişti cum comentează declaraţia fostului ministrul, care ar fi susţinut că în campaniile electorale nu se folosesc doar „bani albi”, premierul Victor Ponta a sugerat, voalat, acelaşi lucru. „Şi este o surpriză generală, sunteţi şocaţi de acest lucru! Nu vreţi totuşi să fim mai puţin ipocriţi?”, a spus retoric Ponta, în 2013.
sursa gandul.info
Comentariile sunt închise.