AcasăExternDiasporaMaşini ale unor imigranţi români, incendiate la Roma | MAE are suspiciuni...

Maşini ale unor imigranţi români, incendiate la Roma | MAE are suspiciuni de actiuni xenofobe

Cinci autoturisme ale unor imigranţi români au fost incendiate, în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, într-un cartier situat la periferia Romei, scrie presa italiană, informează mediafax.ro

Locuitorii cartierului roman Borghesiana, situat la periferia estică a capitalei Italiei, au fost treziţi de zgomote puternice, în jurul orei 4.00 dimineaţa, potrivit site-ului RomaToday.it. Cinci autoturisme înmatriculate în România care erau parcate pe strada San Fili au fost incendiate, fiind distruse în totalitate.

În zonă era staţionată şi o maşină cu număr italian, dar vehiculul nu a fost incendiat.

Pompierii sosiţi la faţa locului nu au putut decât să constate pagubele, iar carabinierii au declanşat o anchetă pentru distrugere intenţionată.

Ipoteza privilegiată de anchetatorii italieni este cea a unui act cu caracter rasist şi xenofob comis de piromani împotriva comunităţii românilor din Italia.
Ministerul de Externe are suspiciuni de actiuni xenofobe in Italia impotriva romanilor, dupa ce duminica au fost incediate la Roma cinci masini cu numar de inmatriculare romanesc.

Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul Ambasadei României la Roma, s-a autosesizat cu privire la incident.

Misiunea diplomatică a întreprins, în regim de urgenţă, demersurile legale atât pe lângă comandamentul de pompieri din Roma, cât şi pe lângă comandamentul central al carabinierilor din Roma, în vederea obţinerii de informaţii oficiale referitor la circumstanţele producerii incidentului şi a identităţii deținătorilor autovehiculelor incendiate.

Potrivit primelor date obţinute, în afara pagubelor materiale, incidentul nu s-a soldat cu victime.

Ministerul Afacerilor Externe, prin Ambasada României la Roma, urmărește cu deosebită atenţie cazul, fiind în aşteptarea unui răspuns oficial din partea autorităților locale.

Ministerul Afacerilor Externe constată că nu este pentru prima oară când are loc un astfel de episod în perimetrul capitelei italiene în care autovehicule cu numere de înregistrare românești sunt incendiate, aceasta inducând suspiciunea că asemenea acte ar putea avea și motivații de natură xenofobă, relatează stiripesurse.ro

Pe acest fond, Ministerul Afacerilor Externe exprimă așteptarea ca autoritățile locale să investigheze cu maximă seriozitate incidentul produs în dimineața zilei de 1 martie 2015, inclusiv sub aspectul săvârșirii unei fapte cu motivații xenofobe, arata MAE intr-un comunicat de presa.

 

 

 

RELATED ARTICLES

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.