AcasăHomepageMâine reîncepe ninsoarea! | Și bucureștenii vor avea parte de zăpadă și...

Mâine reîncepe ninsoarea! | Și bucureștenii vor avea parte de zăpadă și viscol!

Meteorlogii au emis cod galben de ninsoare care va intra în vigoare vineri, 6 martie, de la ora 16.00, până sâmbătă, 7 martie, la ora 16.00,  şi care va afecta cea mai mare parte a ţării, fiind excluse judeţele din nord-vest şi centrul ţării.

În intervalul menţionat vor cădea precipitaţii mai ales sub formă de ninsoare în toate zonele montane, în Oltenia, Muntenia, centrul şi sudul Moldovei, cea mai mare parte a Transilvaniei şi în sudul Banatului. În restul teritoriului precipitaţiile vor fi mixte.

Cantităţile de precipitaţii vor depăşi local 15 – 20 de litri pe metru pătrat şi, izolat, 30 de litri pe metru pătrat în regiunile sudice, estice şi centrale. La munte, stratul de zăpadă nou depus va fi consistent.

Vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor cu viteze ce vor depăşi 50 km/h, mai ales în sud. La munte vor fi rafale de peste 70 km/h, viscolind şi spulberând zăpada.

Directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Ion Sandu, a anunţat, joi, în videoconferinţa cu prefecţii, că vineri noapte va ninge în sudul ţării, inclusiv în Bucureşti, iar dacă vântul va depăşi 70 de kilometri la oră este posibil să fie emise coduri portocalii.

Preşedintele ANM a spus că, la nivel european, au fost emise coduri roşii în ţări precum Italia, Serbia, Croaţia, Muntenegru, unde se aşteaptă cantităţi mari de precipitaţii, asociate cu vânt.

„În România, deocamdată este emis cod galben, care înseamnă viscol la munte. Vineri după-amiază sau vineri noapte este posibil să ningă inclusiv în Bucureşti, în timp ce vântul va atinge viteze de aproximativ 50, 60 de kilometri la oră. Ne aşteptăm ca acolo unde viteza vântului va ajunge la 70 de kilomtri pe oră şi va ninge să emitem nişte coduri portocalii, pe perioade limitate, urmând ca la expirarea atenţionării cod galben la nivel naţional să nu mai emitem niciun cod”, a afirmat Ion Sandu.

El a precizat, în cadrul videoconferinţei, că vremea rea va persista până sâmbătă după-amiază.

 

sursa: mediafax.ro

RELATED ARTICLES

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.