Cele 50 de capre ale domnului Greblă sunt totuna în ochii justiţiei cu Ferrari-ul unui traficant de droguri. Doar că valorează mai puţin. Vor da magistraţii în sfârşit semnale tot mai puternice că dacă furi azi un ou, mâine s-ar putea să pierzi un bou, nu doar oul furat?
Reţinerea fostului senator PSD şi judecător de Curte Constituţională, Toni Greblă, pentru că ar fi vrut să vândă o turmă de capre, pare la prima vedere ridicolă şi, vorba avocatului său, menită „să-l umilească” până la capăt pe fostul demnitar. În ochii justiţiei, lucrurile nu stau însă deloc aşa. Dacă procurorii ar fi stat cu mâinile în sân este ca şi cum, păstrând proporţiile, am fi privit cu toţii cum un urmărit penal pentru trafic de droguri ar fi vândut impasibil o ultimă biluţă de heroină sau şi-ar fi vândut Ferrari-ul cumpărat cu banii din trafic. De fapt, sunt semnele care au început să apară din ce în ce mai puternic, ale unui sistem judiciar care s-a trezit în sfârşit să ranforseze principiul „crime does not pay” (infracţiunile nu te îmbogăţesc).
Cele 50 de capre ale lui Toni Greblă sunt totuna, în ochii justiţiei, cu cei 40 de tauri francezi despre care a vorbit la Bucureşti judecătorul francez Charles Duchaine, şeful Agenţiei de gestionare a sechestrelor şi prejudiciilor din Franţa: bunuri pe care magistraţii le pot şi trebuie să le sechestreze sau confişte, pentru ca statul să-şi recupereze gaura produsă de infracţiuni, încă nedovedite în cazul domnului Greblă.
În aceste zile, cu aproximativ 3 ani întârziere, în România se discută la nivel guvernamental despre înfiinţarea unui Oficiu pentru gestionarea sechestrelor şi confiscărilor, în vederea recuperării prejudiciilor suferite de stat sau de alte victime în urma infracţiunilor. Modelul francez este cel mai apropiat de realitatea judiciară a României, iar şeful Agenţiei similare din Franţa, judecătorul Charles Duchaine, a venit la Bucureşti, pentru a consilia Ministerul Justiţiei în demararea acestui proiect.
În România devine tot mai clar că vorba care stă pe buzele extrem de multor români, ameţiţi de ştirile în avalanşă, despre arestări şi acuzaţii care mai de care mai rotunde în zerouri ale sumelor în lei sau euro, este contrazisă de sistemul judiciar: „aş sta şi eu doi-trei ani la puşcărie, ca Xulescu, dacă rămân când ies cu milioanele de euro furate”. Întrebaţi pe oricine pe stradă dacă ar fi dispus să facă puşcărie de mică durată, în schimbul unui milion de euro, şi veţi surprinşi de câţi vor întinde mâinile ironic, în căutarea cătuşelor.
Tot mai multă lume întreabă, saturată şi sătulă: bine, îi arestaţi, îi audiaţi, îi judecaţi, dar banii furaţi când li-i luaţi? Asistăm cu toţii, dincolo de această efuziune binevenită a procurorilor şi judecătorilor într-o ţară măcinată până la opincă de corupţie, la începutul răspunsului la această întrebare.
Cele 50 de capre ale domnului Greblă constituie un produs sau un instrument al unei infracţiuni de care el este acuzat de procurori, şi anume falsificarea în declaraţiile de avere a administrării unei ferme de animale, precum şi participarea la un grup infracţional organizat care falsifica documente vamale, pentru a eluda embargoul, exportând produse agro-alimentare în Rusia, prin Turcia.
Cele 50 de capre ale domnului Greblă sunt totuna în ochii justiţiei cu Ferrari-ul unui traficant de droguri. Doar că valorează mai puţin. Dar şi una, şi alta sunt legate de nişte infracţiuni asupra cărora justiţia se pronunţă, iar statul trebuie să acţioneze şi asupra caprelor, şi asupra Ferrari-ului, pentru a recupera prejudiciul creat. Pentru că, vorba judecătorului francez Charles Duchaine, „nu este de conceput ca un infractor să se poată îmbogăţi prin infracţiunile sale”. Lucru care, vedem bine, până acum nu doar că se întâmplă în România, dar este un fel de normă tacită.
Amintindu-şi de trecutul său ca judecător la Marsilia, Charles Duchaine, artizanul instituţiei franceze care se ocupă de stoarcerea banilor de la infractorii condamnaţi, pentru acoperirea prejudiciilor provocate, a povestit cum s-a trezit cu 100 de metri de port pe mâini, pentru a depozita 20 de ambarcaţiuni sechestrate şi confiscate de la infractori sau urmăriţi penal. Factura de întreţinere s-a dovedit o povară pentru instanţă. Apoi, judecătorul s-a trezit în postura de a confisca 40 de tauri de la un infractor şi şi-a sprijinit falca în pumn, precum Moromete: oare o să am bani să le cumpăr fân de mâncare acestor tauri sechestraţi în numele legii?
Încurcate sunt iţele justiţiei, iar întrebarea care se pune acum este ce vor face procurorii şi judecătorii români în continuare cu cele 50 de capre ale domnului Greblă, precum şi cu poşetele şi ţinutele de lux ale doamnei Udrea sau cu bunurile altor inculpaţi, dacă aceştia vor fi găsiţi vinovaţi de justiţie. Vor şti ei să producă bani din bogăţia acumulată din infracţiuni? Vor da magistraţii în sfârşit semnale tot mai puternice că dacă furi azi un ou, mâine s-ar putea să pierzi un bou, nu doar oul furat? Sau vom rămâne cu toţii privind româneşte la un fost judecător de Curte Constituţională care s-a făcut de băşcălie, printre capre şi struţi?
sursa: gandul.info
Comentariile sunt închise.