AcasăHomepageGabriel Sandu continuă denunțurile | Nume grele din PNL apar în Dosarul...

Gabriel Sandu continuă denunțurile | Nume grele din PNL apar în Dosarul Microsoft

Fostul ministru Gabriel Sandu, cel ale carui denunturi au expus finantarile ilegale ale PDL-ului si mita din dosarul Microsoft, vorbeste intr-un nou denunt despre membrii importanți din vechiul PDL.

„Valerian Vreme mi-a spus că a stat de vorbă cu Preşedintele Traian Băsescu, iar acesta i-a interzis să se mai întâlnească cu mine altfel decât „la cafea duminica”. M-am ridicat, mi-am cerut scuze şi am plecat. (…) Mi-au mai precizat că atât George Scripcaru, preşedintele PDL Braşov, cât şi Elena Udrea, mă urăsc şi doresc ca eu să dispar din partid.”, a declarat Sandu, în faţa procurorilor.

„M-am întâlnit cu Claudiu Florică, iar din discuţii a reieşit scenariul că acesta, din comisioanele primite de el de la Microsoft ar putea deschide nişte companii off-shore şi ar putea transfera acolo nişte sume de bani din care eu aş putea să-mi onorez contribuţiile electorale în beneficiul PDL şi al preşedintelui”, a mai spus fostul ministru.

Gabriel Sandu ii denunta si pe greii din PDL, actuali membri PNL, spunand nu doar ca stiua de paltile ilegale de la PDL dar ca erau chiar printre cei care faceau presiuni pentru obtinerea lor.

„În urma discuţiilor cu Primul-Ministru Emil Boc, Elena Udrea, Gheorghe Gherghina, am reuşit să obţin toate semnăturile necesare derulării licitaţiei hotărâte prin HG nr. 460/2009.

Toate cheltuielile au fost dispuse, ordonate chiar prin presiuni efectuate de conducerea PDL, respectiv Emil Boc, Elena Udrea, Vasile Blaga, Adriean Videanu, Radu Berceanu, Roberta Anastase, Alin Albu, Gheorghe Ştefan, iar asumarea de către mine a acestor obligaţii viza condiţionarea pentru menţinerea în funcţia de ministru al comunicaţiilor”, se mai arata in denuntul lui Sandu.

sursa: stiripesurse.ro

RELATED ARTICLES

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.