Seria a treia a serialului „House of Cards” începe cu o scenă şocantă. Primul gest al lui Frank Underwood, după ce pune mâna pe funcţia de preşedinte al SUA, este să meargă însoţit de coloană până la mormântul tatălui său, pe a cărui piatră funerară urinează, la propriu.
Imaginea României după 25 de ani de la Revoluţia din 1989 îmi aduce aminte de o bucată de pământ peste care a trecut un tsunami. Bucăţile de uscat au fost acoperite de ape care abia acum, după un sfert de secol, par a începe să se retragă, să se evapore şi să scoată la iveală un tărâm dezolant, dar măcar cu o mare probabilitate de adevăr.
Ies la iveală cioturile, mizeria, cadavrele, noroiul urât mirositor. Şi, mai mult ca niciodată, iese la lumina zilei adevărata faţă a „salvatorilor” care ţipau în gura mare că sunt acolo ca să ne conducă. Hoţi, impostori, mafioţi, mincinoşi, pe care i-au ţinut în funcţii doar tupeul incredibil şi gura mare.
Alegerile prezidenţiale din noiembrie 2014 au avut un efect de catalizator, de această dată micşorând timpii de reacţie. Spectacolul pe care îl oferă societatea românească după 25 de ani este stupefiant. Una dintre instituţiile-cheie de care se legau speranţele anticorupţiei româneşti, ANI, avea în frunte un băiat despre care ies la iveală informaţii năucitoare: tânărul acesta, care a îmbrăcat cu mare dichis haina imposturii, este, de fapt, un individ cu un trecut dubios, care – dacă e să dăm crezare procurorilor – a contribuit la jaful naţional de la ANRP.
Fiecare leu pe care l-au furat membrii acestor găşti în ultimele decenii – de la FSN-ul lui Iliescu, până la PDL-iştii portocalii „băsişti” sau oamenii lui Tăriceanu, Voiculescu, uneperişti, pesedişti, conservatori, democraţi şi cum şi-or mai fi spunând, fiecare leu e furat din spitalele noastre, şcolile noastre, serviciile noastre sociale.
Oare va putea cineva vreodată să calculeze care este valoarea jafului transpartinic şi naţional din ultimii 25 de ani? Ar putea România să pună cifrele cap la cap, să angajeze o mare firmă de audit care să ne arate câte zeci de miliarde de euro au dispărut? Intuim că de asta nu avem autostrăzi, păduri, dar avem analfabeţi şi spitale în care mor oamenii. Şi mai presus de toate, o natalitate atât de scăzută. Instinctual, acest popor s-a reprodus mai puţin, pentru că România nu era un loc în care să îţi creşti copilul.
Imaginaţi-vă cât de mult au băgat în buzunare aceşti impostori şi tupeişti în România, dacă avem un produs internt brut de aproximativ 150 de miliarde de euro în 2014 şi auzim în fiecare zi cum că un primar de sector a dat tunuri de 90 de milioane de euro, că un fost ministru al dezvoltării vămuia cu 10 la sută fiecare lucrare sau că primarul unui oraş amărât încasa la pungă 2 milioane de euro prin cimitire?
Catalizatorul îşi face efectul şi în faţa noastră se cristalizează imaginea unei Românii vlăguite. De ce ai face o autostradă cu bani de la UE, dacă poţi face o străduţă cu comision de 20 la sută? De ce ai face un spital de la zero, transparent, dacă poţi să faci un şmen cu o firmă locală şi să îi pui termopane unuia mai vechi pe un preţ triplu? De ce ai face o şcoală, dacă poţi da banii unei societăţi care face canalizarea în Comarnic şi fură banii?
Cum să se facă România bine după acest tsunami şi această mare de impostură în care am înotat toţi, de 25 de ani, dacă în fruntea Guvernului se află un „tânăr politician” acuzat de plagiat, care minte în fiecare zi de îngheaţă apele şi care e înconjurat de urmăriţi penal? În ce ţară normală, europeană, un om de la vârful Guvernului rămâne pe post, având familia implicată în fraude şi evaziune fiscală, avându-l pe cel mai bun prieten de pahar – Sebastian Ghiţă – acuzat că a susţinut grupuri organizate de infractori? Când unul dintre apropiaţi – Liviu Dragnea – e implicat în toate minunăţiile? Când partenerul de casă de avocatură stă să fie arestat pentru că a căpuşat companii de stat? Când el, şeful Executivului şi trupa sa de băieţi au vrut să le ia românilor din diaspora dreptul să voteze liber?
Ultima năstruşnicie şi ultimele două minciuni, spuse cu o seninătate debordantă, arată faţa acestui politician. Aflat duminică la o emisiune TV, a scăldat-o pe faţă, fără să fie deranjat de moderatori despre demisia lui Darius Valcov. Cum că Ministrul Finanţelor şi-a dat demisia, că a vorbit cu preşedintele Iohannis, dar a fost o neconcordanţă, de fapt plecase, de fapt venise şi de fapt nu mai ştie cum s-a întâmplat pe minute. În fapt, el vorbise cu Klaus Iohannis după ce preşedintele ceruse public demisia lui Darius Valcov.
În emisiunea despre care fac vorbire, Victor Ponta spune: Ştiţi câte ordonanţe de urgenţă a emis Guvernul în 2015? Una. Şi arată, ostentativ, cu arătătorul că a fost o ordonanţă. Cât tupeu şi câtă minciună să aibă acest politician? Presa şi ONG-urile au aflat că îngrămădise zeci de acte normative şi modificări într-o ordonanţă. Şi că în 2015 au fost, de fapt, două ordonanţe.Toţi îi cer demisia lui Victor Ponta. Credeţi că va pleca? Evident că nu.
Victor Ponta a adunat, din păcate, în el tot ceea ce s-a întâmplat mai rău în România ultimilor 25 de ani. Este produsul imposturii şi al minciunii, pe care arivismul şi săritul etapelor, slalomul printre examenele de la şcoală şi de la baroul de avocaţi, schimbatul taberelor când a fost cazul – toate acestea l-au adus în funcţie. Iar tupeul şi neadevărul spus zâmbind cu gura până la urechi îl ţin acolo, de neclintit. El este întruchiparea celor din cauza cărora oamenii decenţi, cinstiţi şi cu pregătire nu au loc.
În desele sale luări de cuvânt despre orice, Victor Ponta s-a declarat fan al serialului „House of Cards” („Jocurile Puterii”). Intuiţia îmi spune că îl adoră pe personajul central, Frank Underwood (jucat de Kevin Spacey) şi modul său de a face politică. Fără să vă dezvălui prea multe detalii despre acest serial, am să vă spun că Frank Underwood urcă absolut toate treptele puterii fiind rareori ales, dar săpând în jur, ţesând intrigi. Ajunge preşedintele SUA.
Fiind în picaj liber în sondaje, Frank aruncă pe piaţă un program aberant <AmericaWorks>, în care promite un loc de muncă fiecărui american. În România, Victor Ponta, asaltat din toate direcţiile şi la minime istorice în intenţia de vot, aruncă pe agenda publică un proiect de Cod Fiscal care sună ireal de bine, dar despre care lumea are dubii că va funcţiona.
Seria a treia a serialului „House of Cards” începe cu o scenă şocantă. Primul gest, după ce pune mâna pe funcţia de preşedinte al SUA, este să meargă însoţit de coloană până la mormântul tatălui său, pe a cărui piatră funerară urinează, la propriu.
Dacă acest personaj (evident, produsul unei ficţiuni) este un model pentru premierul României, atunci întrebaţi-vă dacă el, zi de zi, nu repetă gestul lui Frank Underwood, fie şi la nivel imaginar, ignorând acuzaţiile de plagiat, pierderea alegerilor, împiedicarea votului în diaspora, minţind în fiecare zi, susţinând că a zis „mă” în loc de „fă”, deşi există înregistrări pe internet, înconjurându-se de penali, sfidând inteligenţa şi decenţa tuturor.
PS. Nu pot trage o concluzie despre destinul lui Victor Ponta în acest moment. De altfel, nici ultima serie din „House of Cards” nu am văzut-o până la capăt.
sursa: gandul.info
Comentariile sunt închise.