Această fază intensă de luptă anticorupţie este urâtă, foarte urâtă, pentru că scoate la suprafaţă tot răul şi urâtul din politica românească. Dar fără ea nu ne facem bine, a netăcut aseară preşedintele Iohannis.
Şi a netăcut bine, tranşând falsa dilemă indusă de diverşi politicieni şi jurnalişti, în fruntea cărora se lăfăie cu cinste fostul preşedinte Băsescu, privitor la „republica procurorilor”, „teroarea cătuşelor” şi DNA s-o lase mai moale cu arestările. „Acţiunile foarte vizibile, foarte multe, ale Parchetelor sunt un lucru bun” – preşedintele a exprimat astfel convingerea majorităţii cetăţenilor.
Cetăţeni pe care Parlamentul i-a batjocorit împiedicând Justiţia să lucreze în cazurile infractorilor Vosganian, Borbely, Şova – cred că nu pot fi numiţi altfel aceşti domni, după ce s-au ghemuit sub pulpana colegilor. În continuare constat că dl Iohannis se mulţumeşte să atace la CCR detalii sau simptome, şi nu cauza acestei ruşini naţionale, care zace în Constituţie. Preşedintele poate soma Parlamentul, partidele politice, să acţioneze în cel mai scurt timp pentru schimbarea Constituţiei, a paragrafului de care parlamentarii se vor folosi cu nesimţire de câte ori vor dori să-şi scape complicii din faţa Justiţiei. Iar dacă vor fi parlamentari şi partide care să se opună, electoratul va şti cum să voteze în alegerile de anul viitor.
Da. Nu. Nu există. Niciodată. Nici vorbă. Pentru prima dată, aud un preşedinte în stare să dea răspunsuri mai scurte decât întrebările lunguieţe puse de jurnalişti. În cuvinte puţine, dl Iohannis a spus lucruri clare:
– „Nu doresc să preiau rolul Opoziţiei. Asta nu e treaba preşedintelui, ci a PNL.” Corect, şi curajos, pentru că poate pierde voturi printre fanii săi.
– A respins „soluţia imorală”, implicarea preşedintelui în aranjamente pentru schimbarea guvernului. ”Dacă actuala opoziţie nu reuşeşte să realizeze o nouă majoritate parlamentară, atunci situaţia se va tranşa în alegerile din 2016”.
– Întrebat în legătură cu „sfatul” zbierat de Băsescu din garajul său de pe facebook, cum că să nu aprobe numirea lui Teodorovici ministru de Finanţe, dl Iohannis a răspuns tot corect. Faptul că numitul senator Teodorovici a votat împotriva Justiţiei în cazul Şova e o problemă politico-morală pe care trebuie să şi-o asume premierul Ponta, cu consecinţele de rigoare. Preşedintele se conduce după criterii de legalitate, nu politice, în legătură cu numirile de miniştri.
– La solicitarea de a explica de ce nu a intervenit public după schimbul de replici tabloid „Putin fascist” – „jurnalişti bădărani”, între publicistul V. Tismăneanu şi ambasadorul rus, răspunsul a fost din nou „by the book”: preşedintele nu răspunde public exprimărilor unui ambasador. Acesta poate fi chemat pentru explicaţii la MAE.
Faptul că au fost puţine nu înseamnă şi că toate cuvintele dlui Iohannis au fost bune. Mi-ar plăcea să nu-l mai aud pe preşedintele României spunând „mi-ar place”. Cred că preşedintele trebuie să fie şi un apărător al legilor limbii române.
Apoi, cuvântul „fani”: „Dacă fanii mei mă critică, atunci o să încerc să mă corectez”. Mă îndoiesc că e bine ca dl Iohannis să-şi dorească a avea fani. Rădăcina acestui cuvânt e aceeaşi cu a lui „fanatic”. Fan e acela care te ridică în slăvi, te face prizonierul adulaţiei lui necondiţionate. Dar când se întâmplă să nu-i faci pe plac, basculează fulgerător în urlete de furie şi ură.
Îi propun dlui preşedinte Iohannis cuvântul „susţinător”.
sursa: gandul.info