În cadrul unei campanii care a debutat cu știrea că e în cărți pentru președinția Republicii, pe fondul unei dezamăgiri a Structurilor față de Imperatorul de la Cotroceni, Lulutza, pe numele de botez Codruța Kovesi, și pe statul de plată, procuror șef al DNA, s-a exprimat în două interviuri apărute în aceeași zi. Primul, dat unui blog al lui Dan Turturică, fostul partener al lui Cornel Nistorescu (atît de tare s-a temut de întrebări incomode distinsa c-a atins aberația de a da un interviu pentru blogul unui oarecare, un fel de a tipări Codul Penal pe hîrtie de șters la fund), al doilea dat RRA. Amîndouă bune prilejuri de a se fandosi cu postura de proprietară a cătușelor din România.
E mai mult decît interesant că pe Lulutza a luat-o deja apa, o cîntată cum e din zori pînă-n seară de SRI prin ofițerii acoperiți din presă. Dacă în interviurile anterioare, mai avea din cînd în cînd momente de modestie, acum, prin cele două interviuri, distinsa s-a desfășurat în întreaga-i părere bună despre ea însăși. Ceea ce confirmă bănuiala că, în ciuda dezmințirilor de complezență, inimioara ei bate la gîndul unei suiri în copacul de la Cotroceni.
Printre cele cu care Lulutza s-a bătut cu pumnul în pieptu-i de aramă, se numără și faptul că DNA ar avea propriul sistem de interceptări:
„Realizator: În continuarea acestei întrebări, de la ascultători, ei se referă la interceptări realizate cu ajutorul SRI-ului şi, care, au stat la baza unor dosare şi, poate, acesta este motivul pentru care relaţia a fost caracterizată ca neortodoxă.
Laura Codruţa Kövesi: În primul rând, autorizaţia de interceptare a unei persoane se eliberează de către un judecător, care verifică şi, care, stabilişte dacă sunt întrunite condiţiile legale. Pot să vă zic că DNA are propriul serviciu tehnic prin care îşi poate realiza interceptările, nu în toate cazurile interceptările pe care noi le facem, le facem prin intermediul Serviciului Român de Informaţii, probabil este un element care nu se cunoaşte foarte bine în public.”
Robert Turcescu m-a sunat pentru a-mi atrage atenția asupra bizareriei. Noi, ăștia, proștii, care credem în transparența democratică, eram convinși că sistemul de interceptări cerute de procurorii DNA și obținute ușor, dat fiind că Justiția colcăie de foști ofițeri acoperiți, se află la SRI. Cu ani în urmă, a izbucnit un mare scandal, făcut în Parlament de DNA, în chestiune interceptărilor aflate în custodia SRI. Directorul de atunci, George Maior, a susținut cu hotărîre că SRI e un fel de prestator de servicii pentru DNA. Asta în condițiile în care SRI e singura instituție abilitată prin lege să aibă un asemenea sistem. Codruța Kovesi ne dezvăluie în premieră – și pe fondul unei evidente încercări de a arăta că ea e a mai tare în Binom, nu SRI-ul – că DNA are un sistem de interceptări. În aceste condiții, SRI, care deține și el un sistem de interceptări, în ce materie interceptează? În cea ținînd de siguranța națională, ni se va spune. Da, dar prin Hotăririle CSAT, și lupta împotriva corupției ține de siguranța națională. Așadar, și SRI ne interceptează sub pretextul luptei împotriva corupției. Și uite așa, suntem un popor dubul spionat:
De SRI și de DNA.
Sunteți convinși că numai SRI și DNA ne spionează?
sursa: cristoiublog
Poate cineva sa-mi spuna de ce lui Cristoiu i se spune mereu „maestre”?
„CUM” le stie „maestru” pe toate si are si raspunsuri la toate! El se intreaba, tot el raspunde: bla, bla, bla…
Ati citit la rubrica O basina Sulfuroasa pe Zi, articoul „CUM” (mai inseamna si sperma in engleza) de cel mai inalt pitic al tarii, „maestru'” mediocru Cristoiu!
NU mai cititi NIMIC! „CUM” ne-a facut ziua!
Reparati site-ul ! Nasule ce mama dreq se intampla acolo, dati un raspuns macar de ce se incaleca textele cu imaginile, de ce bara de share acopera textul…Reparati site-ul!
Nea Cristoiule…nu stiu ce ai dar cu siguranta nu le ai!
Poporul o iubeste pe Lulutza! Poporul iubeste DNA! Poporul uraste politicienii care politicieni, sunt = corupti.Asa sunt vremurile, nu te mai pune contra doar de amorul artei.Vino si dumneata in corul celor care vrem sa dispara coruptia ,indiferent de persoana politica expusa.A fi corupt = cu a fi nazicomunist pentru ca spoliezi poporul! Restul…e stii matale!
Din ce spuneți Maestre,rezulta DNA=SRI=ofițeri acoperiți+ofițeri SRI.Fie si așa, consideram ca ne aflam intr-o „situatie de urgenta pentru tara” ,numai sa fie corecți in ceea ce fac si sa răspundă cine trebuie ,in ordinea gravitații faptelor săvârșite.Daca avem ofițeri acoperiți si in Parlament,sa-si faca treaba sa avem anticipate,iar după aceea sa despărțim apele,fiecare in curtea lui.S-ar putea da aceasta atributiune ,Consiliului Suprem de Apărare a Tarii,pentru ca au acces la toate secretele tarii.Daca nu sunteti de acord cu mine ,va rog sa nu va supărați!
….mediocrii sunt cei mai suparaciosi!; pentru ca numai ei stiu si cunosc adevarul! Restul populatiei il afla numai de la ei!; de la mediocri.