Nevoia politicianului de pensie specială

Voi începe acest text insistând asupra următorului aspect: nimeni nu ar trebui să aibă dreptul să beneficieze de pensii (sau orice alte venituri) speciale din partea statului decât în măsura în care există un motiv întemeiat: handicap, o meserie care implică un grad ridicat de risc sau epuizare fizică etc. După câte știu eu, simpla cupiditate (sau lăcomie de bani) nu este un handicap. Dacă ar fi, cel puțin 255 de persoane ar trebui să fie compătimite, înțelese, și eliberate din funcție pentru ca împovărătoarele îndatoriri pe care le au să fie îndeplinite de oameni care mai pot să se gândească și la altceva (sau altcineva). De asemenea, nu am văzut până acum pe nimeni trudind în parlament, nu am văzut pe nimeni leșinând de epuizare. Și nici nu i-am văzut pe aleși lucrând într-un mediu ostil, constant pândiți de pericol, amenințați, terifiați de moarte sau alte anihilări fizice ori psihice. Și putem continua, dar să trecem…

În vremurile democrației ateniene din antichitate, statul obișnuia să-i răsplătească pe cei mai buni din cetate. Cei avuți în vedere erau de obicei atleții câștigători de lauri la Jocurile Olimpice. Aceștia urmau să fie întreținuți pe cheltuiala statului în ceea ce se numea Prytaneu. Și aceasta era o instituție serioasă, care nu putea fi luată în râs. De pildă, Socrate a aflat acest lucru pe propria-i piele atunci când a propus, după ce atenienii l-au găsit vinovat de impietate, să fie „pedepsit” cu privilegiul de a fi hrănit în Prytaneu. Atenienii, neavând simțul umorului la ei, nu au apreciat această sfidare și l-au condamnat la moarte. Cei care au ajuns în Prytaneu nu erau acolo fiindcă se propuseseră sau votaseră singuri. Au ajuns acolo pentru că cetățenii îi considerau a fi cei mai buni și astfel își bine-meritau acel loc.

Președintele Klaus Iohannis a considerat că de asemenea pensii ar trebui să beneficieze oamenii de cultură. În mod justificat, cred eu, s-au ridicat voci care au întrebat: de ce doar oamenii de cultura? de ce nu și sportivii de performanță? sau pompierii ori medicii? sau profesorii? ș.a. Există ceva special în oamenii de cultură? Posibil. La fel cum există ceva special în parlamentari. Aceștia din urmă pot fi accidental (în general, nu neapărat viapușcărie) și oameni de cultură. Și atunci nu va fi nici o problemă să se voteze pensii speciale pentru toată lumea. Doar așa ne putem trezi cu unii politicieni fericiți fiindcă vor lua și pensia specială de parlamentar și pensia specială de om de cultură, plus alte câteva, doar sunt mai multilaterali de felul lor. Fericire mare și încă o dovadă că nimeni nu ajunge politician accidental.

Nu zic că nu trebuie să existe un mod de a-i recompensa „pe cei mai buni dintre noi”, dar acesta să fie aplicat doar în cazul celor care într-adevăr sunt cei mai buni în sfera lor de activitate. Sunt curios: în ce mod sunt cei din parlament sau din guvern cei mai buni, prin ce activități? Dacă e vorba de menținerea vieții oamenilor de cultură într-o stare jalnică și parazitată de diverși și diverse instituții, da!, sunt cei mai buni. Dacă e să vorbim despre menținerea veniturilor cadrelor didactice la nivele scăzute și conservarea condițiilor mizere din educație, atunci desigur, da!, sunt cei mai buni. Dacă e să ne referim la menținerea cercetării de vreo trei ani încoace în epoca de piatră, desigur!, sunt cei mai buni. Dacă e să vorbim de folosirea grețoasă a sportivilor de performanță pentru îmbunătățirea propriei imagini politice, iar apoi uitarea lor după ce nu le mai sunt de folos, clar!, sunt cei mai buni. Dacă e să vorbim de activitatea de încurajare a medicilor de a pleca din țară prin bătaia de joc din sistemul de sănătate și despre preferința de a apela la tratament în străinătate în cazul în care îi vizitează vreo boală și nu la cel distrus de ei, evident!, sunt cei mai buni. Și exemplele pot continua. Covârșiți de atâtea dovezi de excelență trebuie să ne întrebăm cu toții: Și atunci cum să nu fie ei răsplătiți?

sursa: contributors.ro