Fostul președinte Traian Băsescu a comentat, într-o intervenție telefonică în cadrul emisiunii „Talk B1” subiectul consultărilor dintre președintele Klaus Iohannis și reprezentanții partidelor politice, organizate luni la Palatul Cotroceni. Traian Băsescu a apreciat că acestea au fost în afara Constituției.
”În mod categoric așa este (s-a încălcat Cosntituția – n.r). În Constituție nu sunt prevăzute consultări ale președintelui cu partidele, decât înainte de desemnarea premierului. Dacă există un partid care a obținut majoritatea calificată, Constituția spune ca președintele cheamă patidul care a făcut 51%”, a explicat fostul șef al statului.
„Eu am avut tentative de a mă consulta cu partidele, dar am fost refuzat. Nu am avut ce spune, știam că nu am atribuții constituționale”, a precizat Traian Băsescu. El a spus că Dan Andronic, care a scris că președintele Klaus Iohannis nu avea un temei constituțional pentru organizarea consultărilor cu partidele, „a citit corect Constituția”.
Fostul șef al statului i-a replicat și consilierului prezidențuial Dan Mihalache, cel care a scris pe Facebook că „chestia cu baza constituțională” este „ultima găselniță a unor băsiști rămași orfani”. „Tot ce nu le convine se numește băsism”, a spus Băsescu.
El a mai afirmat că nu mai există opoziție, după ce Klaus Iohannis a renunțat la obiectivul de a răsturna guvernul Ponta. „Sunt într-o coabitare nedeclarată, e necinstită”, a spus Băsescu.
sursa: evz.ro
Bravo tovarase Klaus! Te-au imbrobodit ponta si ai lui! In loc sa-l fi dat jos pe TICALOSUL NATIONAL cind ai avut 70% sustinere, te va da el / ei jos cind vei scadea sub 50%!
Bravo tovarase PAS CU PAS! Iaca ca pas cu pas de fac infractorii lui ponta in marioneta lor! Bravo!
Ce nu inteleg eu este motivul pentru care un om politic atat de inteligent, nu si-a facut din timp un partid politic pe care sa se poata baza si cu care sa faca o opozitie normala in orice tara civilizata. Posibil ca PD pe care l-a condus si care s-a tranformat in PDL sa nu poata sa fie un adevarat sprijin ( a simtit asta de cand a luat Blaga conducerea). A incercat cu PMP-ul , dar in actuala situatie cu E. Udrea nu stiu ce sanse de revitalizare ar fi( dar cine stie).De importanta majora in acest moment este ca Traian Basescu sa gaseasca parghiile necesare pentru a lua conducerea opozitiei, in caz contrar e nasol de tot, opozitie nu exista, deci democratia e pe duca.
D-l Presedinte
V-am sustinut la toate alegerile, v-am urmarit toate interventiile TV si atunci si acum, fiindca am admirat inteligenta Dvs., dar va reprosam, noi, cei care suntem inca alaturi de Dvs., ca nu ati pregatit un inlocuitor destoinic caruia sa ii predati mandatul in 2014. A fost o perioada cand il vedeam pe Cristian Diaconescu dar…nu stim adevarul, intrucat nu pot crede ca ati crezut cu adevarat in sansa altcuiva.
Din pacate, din acest punct de vedere, nu va vom ierta.
Si eu crdeam ca Cristian Diaconescu este „in carti”, dar…..Posibil ca cine face cartile cu adevarat sa nu-l doreasca la „masa de joc”.
Mare GHINION avem noi cu Johannis . Din Pucistii de la Grivco lipseste varanul si cacarau restul sunt pe posturi . Johannis este bomboana de pe coliva USL . Natia Romana s-a bucurat in 16 nv 2014 ,acum doarme in asteptarea ca in zilele ce urmeaza sasul va face dreptate boborului , va destitui guvernul Ponta ,va dizolva parlamentul corupt si toate cele promise in campanie . Boborului Roman nu-i mai ramane decat speranta care moare ultima . Cinci ani de zile TRECE ,BINE CA NU-I ZECE .
parca nu imi vine sa cred , sa fim mintzi-tzi in halul asta , si noi asteptam schimbari , ce o sa zica votantzi din Diaspora , nu am cuvinte , !
dormi in pace natie ,somnul naste monstri care acapareaza si terenul pierdut in 16