AcasăHomepageCe urmărește Iliescu în scandalul închisorilor CIA?

Ce urmărește Iliescu în scandalul închisorilor CIA?

ion-iliescu-610x300Intervievat de jurnaliștii de la Der Spiegel, Ion Iliescu a declarat că el a aprobat, în perioada 2002-2003, o solicitare a SUA privind crearea unui centru al CIA în România, fără a şti și dacă urma să fie vorba de vreo unitate pentru detenţie.

„Aliaţii americani ne-au cerut să oferim o locaţie”, afirmă acum Ion Iliescu, care era preșe-dintele României în acel moment, explicând că a aprobat solicitarea „în principiu”, detaliile fiind stabilite de Ioan Talpeş, care fusese anterior director al Serviciului de Informaţii Externe (SIE), iar atunci era şef al Administraţiei prezidenţiale şi şef al Departamentului prezidenţial pentru Securitatea Naţională.

Ion Iliescu a precizat că el a aprobat doar “o locaţie” destinată CIA, fără a avea cunoştinţă că era vorba de vreun centru special, pentru detenţie. „Am considerat că era un gest de acomodare înaintea aderării noastre la NATO”, a explicat Iliescu. „Noi nu ne-am amestecat în activităţile SUA de acolo. Eu, ca preşedinte la vremea respectivă, am privit această cerere ca pe o chestiune minoră. Eram aliaţi, aşa că nu am mers în detaliu în ceea ce priveşte cererea unui stat aliat de a avea un sediu în România”, a mai spus Ion Iliescu.

Informația a fost confirmată și de fostul şef al Administraţiei prezidenţiale, Ioan Talpeș, potrivit căruia Ion Iliescu i-a dat “mână liberă” să se ocupe de problema oferirii unui sediu destinat CIA. Potrivit fostului consilier prezidenţial, autorităţile române ar fi transmis CIA că nu aşteptau informaţii despre activităţile desfăşurate în acel sediu. „Nu am văzut personal locaţia. Eram conştienţi că puteau fi lucruri periculoase”, a recunoscut Talpeș.

Nicolai: nu am găsit dovezi

Declarațiile făcute de Ion Iliescu ridică o serie de semne de întrebare, în condițiile în care scandalul închisorilor CIA a izbucnit în 2006, iar șeful statului nu a spus nimic despre acest subiect timp de nouă ani de zile, când poziția oficială a României a fost că nu au existat astfel de centre de detenție. Chiar recent, în decembrie 2014, Ion Iliescu declara că nu are cunoştinţă de existenţa vreunei închisori a CIA în România. Acum, Iliescu nu a spus explicit că ar fi existat o închisoare CIA, dar este primul oficial român care lasă să se înțeleagă că acest lucru s-ar fi întâmplat. Dacă lipsa declarațiilor din tot acest timp este legată de secretul operațiunii, de ce acum nu ar mai fi valabilă această regulă?

În România a existat o anchetă parlamentară asupra acestei chestiuni, în urma căreia  s-a stabilit, în 2006,  că nu au existat închisori CIA pe teritoriul României. Preşedintele Comisiei parlamentare privind închisorile CIA, senatorul Norica Nicolai (PNL),  își menține și în prezent punctul de vedere.

„Îmi mențin poziția de atunci. Nu am găsit nici o dovadă care să arate că ar fi funcţionat în România un centru de detenţie al CIA. Confirm rezultatul acelui raport care s-a făcut la momentul respectiv pe datele pe care le-am avut la dispoziție la acea dată ”, a declarat Norica Nicolai, pentru „România liberă“.

Ea a adăugat că afirmaţia lui Ion Iliescu nu dovedește faptul că ar fi existat închisori CIA. „Nu exclud colaborarea între serviciile de informații, dar dacă a existat un acord de colaborare acest fapt trebuie lămurit de cei care l-au încheiat”, crede Norica Nicolai. La rândul său, fostul preşedinte Traian Băsescu a negat, săptămâna trecută, afirmaţiile unui jurnalist care a susţinut că pe teritoriul României au existat închisori CIA unde au fost torturaţi oameni, subliniind că nu există “o probă” că au funcţionat pe teritoriul ţării noastre astfel de centre de detenţie.

Ambasadorul SUA nu a știut

Ion Iliescu a fost criticat de deputatul Sebastian Ghiță, fost membru PSD și al comisiei SRI, cunoscut pentru relațiile apropiate cu serviciile secrete de la București. „Nu ştiu cui foloseşte poziţionarea antiromânească a fostului preşedinte Iliescu. Este evident că Rusia are un plan de destabilizare a ţărilor din jurul Ucrainei”, a comentat Ghiță.

Senatul american a prezentat, pe 9 decembrie 2014, versiunea publică a raportului privind tehnicile de interogare utilizate de CIA. Conform -documentului, CIA a utilizat metode “brutale”, de multe ori „ineficiente”, pentru interogarea suspecţilor de terorism, inducând în eroare constant Preşedinţia şi Congresul privind informaţiile obţinute. Numele țărilor în care au existat închisori nu a fost făcut public, dar potrivit, unor surse citate de Washington Post, printre acestea s-a numărat și România. CIA  ar fi  semnat, în anul 2002, un acord cu o instituţie decizională de rang înalt din România (neidentificată în versiunea publică a documentului) pentru găzduirea unei închisori secrete a CIA. Fondurile oferite pentru construcţia centrului de detenţie au fost de ordinul milioanelor de dolari. Conform raportului, CIA nu informase Departamentul de Stat despre închisoarea secretă din România, iar ambasadorul american în România, Michael Guest, a calificat ca “inacceptabilă” această situaţie, cerând clarificări şi asigurări că nu vor fi utilizate tehnici brutale de interogare.

sursa: romanialibera.ro

RELATED ARTICLES

5 COMENTARII

  1. pe iliescu l a gasit acu spovedania? arde te ar focul de comunsit imputzit, te a dus capul la asa ceva in trecut dar pentru romani capul in nisip si ai dat lumina verde coruptiei, tu marele anticeausist ca asa zici ca erai in 89….in continuare sper sa nu mori iliescule decat in chinuri macar,ca n rest am imbatranit muncind si asteptand macar pentru fiii nostri o viata civilizata, apai nici nepotii nu vor avea parte, si totul a inceput cu tine, calau scarbos – nu mai zic de adrian nastase…. – iar acu isi face mendrele alt nemernic , ponta, moare un copil din cauza sistemului iar ponta mareste pensiile la oameni consumati si nevrednici, care n au facut nici un razboi, au trait bine in viata lor dar au pretentii cu carul, ca parca romania e doar la bucuresti, in rest functii privilegii, cu fundul in masini si adormiti in fotoliile de la parlament toata ziua , tresariti doar la auzul banilor si alegerilor…. iliescule esti om batran dar plin de pacate, ai pe constinta moartea atator copii care cad victime sistemului impus de tine in 89.Suna populist ce zic dar asta e adevarul , te ai folosit de slabiciuni si nestiinta oamenilor si n ai facut de fapt nimic, ti ai luat indemnizatia si ai trait bine, undeva in tara, prin judete, mor copii, n au parinti, plecati afara, mor sperantele familiilor tinere, mor initiativele oamenilor harnici, la bucuresti caracatita comunista omoara tot… si ciocarliile !

  2. Un drac minjit de singe pina dupa urechi cu singele tinerilor de la revolutie si mineriada..
    Este mina ocultei zioniste. Dute satana de la noi.

  3. Nu exista roman ( sau rom, in cazul acesta ) care sa urasca mai mult, aproape visceral Romania si poporul roman ca Iliescu !

Comentariile sunt închise.

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.