Indonezia a executat ieri opt oameni. Cei opt făceau parte din aşa-numitul grup Bali Nine, nouă persoane acuzate de trafic de droguri. Toţi străini. Unii dintre ei aproape copii (Andrew Chan – 22 de ani la data arestării, locuia cu părinţii). A scăpat o femeie. Temporar. Indonezienii încă au dubii în privinţa ei şi nu e deloc clar că nu va avea aceeaşi soartă.
Nu au contat apelurile familiilor, ONG-urilor, guvernelor din ţările de origine ale condamnaţilor. Guvernul de la Jakarta s-a încăpăţânat să meargă înainte cu execuţiile. Vor fi probabil consecinţe. Australia e de-a dreptul furioasă şi şi-a rechemat ambasadorul.
Însă toate astea nu mai contează pentru cei executaţi, nu îi vor aduce înapoi. Dacă se putea face ceva pentru ei, se putea face până ieri.
România e zilele astea în situaţia Australiei de dinainte de execuţii. Are propriul ei caz de care trebuie să se ocupe. O execuţie pe care trebuie să o prevină.
E vorba de Ionuţ Gologan, condamnat la moarte în Malaezia. La fel ca în cazul celor de mai sus, e vorba despre trafic de droguri. Şi, la fel ca Andrew Chan, Gologan este foarte tânăr. Un cărăuş care riscă să plătească cu viaţa o decizie nefericită.
Las deoparte discuţiile despre principiul proporţionalităţii. Aici e vorba despre o crimă. Crima nu este justificată nici ca pedeapsă pentru o crimă.
Varianta simplă în cazul poveştii ăsteia e să spui că omul ştia ce riscă şi totuşi asta nu l-a împiedicat să coboare pe aeroportul din Kuala Lumpur cu metamfetamine in bagaj. Dai din umeri şi mergi mai departe.
Dar nu e tocmai aşa.
Ultimele execuţii au avut loc în România acum 25 de ani şi vizau nişte oameni acuzaţi de genocid şi subminarea economiei naţionale. Apoi statul român a decis că nu va mai executa oameni. La fel şi peste jumătate din statele lumii.
(În treacăt fie spus, execuţia soţilor Ceauşescu e încă un subiect neepuizat şi care lasă loc multor întrebări.)
Ca să nu existe dubii, constituanta din 91 a pus în legea fundamentală (art 22, alineatul 3) o interdicţie expresă în privinţa pedepsei cu moartea. Altfel spus, chestiunea ţine de substanţa poporului guvernat de constituţia asta.
Constituanta a considerat că niciun judecător sau guvern nu trebuie să aibă drept de viaţă şi de moarte asupra subiecţilor vizaţi de prevederile constituţionale. Asupra cetăţenilor români adică.
Sigur, asta nu se extinde în alte teritorii şi asupra altor judecători. Însă Constituţia trebuie interpretată şi în spiritul, nu numai în litera ei. Iar spiritul ei, atât cât îmi e mie accesibil, nu presupune toleranţă faţă de crimele altora, fie ei judecători din Malaezia.
Am cautat pe site-ul ministerului de Externe date despre Ionuţ Gologan. Nu am găsit. Nu îmi e deloc clar care este nivelul de implicare al autorităţilor române în cazul ăsta. (Vă mai aduceţi aminte de bruhaha-ul din jurul jurnaliştilor “răpiţi în Irak?”)
Acum două zile, a existat totuşi o declaraţie destul de vagă a preşedintelui Iohannis care a precizat, într-o întălnire cu românii din Italia, că discută cu “alţi preşedinţi” despre soarta lui Gologan. Preşedintele răspundea unei întrebări din public. Intervenţia pe subiectul ăsta s-a încheiat cu un neconcluziv “Să dea Domnul”.
Cititi articolul integral pe incentru.ro
Ba pentru un criminal se justifica pedeapsa cu moartea, daca crima a fost cu premeditare.
Părerea mea este că dacă Australia (care este un stat ,,greu” la nivel internațional ) n-a reușit să-i scape pe ăia de pușcă, România n-are decât să-l repatrieze ,,la cutie” pe Gologan. Țările unde se dă pedeapsa cu moartea gândesc cam așa: oi fi tu american, român …extraterestru 😉 etc., dar dacă te prind cu fofârlica în ograda mea te supun legilor mele. Așa ca Malaezia o să zică ,, veniți și luați-i trupul de la ambasadă”. Iar M.A.E. o să zică, deh…am făcut tot ce-am putut (adică ~zero).
Tre’ să fim conștienți de faptele noastre, nu de alta, pentru alții nu contează ce naționalitate avem noi.
Oare faptul ca atatia tineri mor din cauza drogurilor nu conteaza ? Cei care fac trafic cu droguri sunt constienti de riscurile pe care si le asuma si sunt constienti si de raul pe care-l fac. Cate vieti sunt distruse iremediabil din cauza drogurilor. Nu-i doresc moartea acestui tanar, dar doresc salvarea victimelor traficantilor de droguri. Indonezia lupta pentru a-si salva tineretul .
Băiatul ăsta avea 1 kilogram jumătate de METAMFETAMINA. Cărăuș sau nu, mulți tineri romani de vârstă lui probabil nu vor calcă în Malaezia în viața lor nici măcar în vacanta, din lipsa banilor, d’apoi sa meargă direct la sursa pt droguri de mare risc. De îi ieșea schema îl vedeam intr-o mașină de lux privind sfidător la prostimea care lucrează cinstit, dând lecții de viață pe Facebook și chiar mai grav, racoland și pe alții…bineînțeles, totul cu o mare durere fix în dos de miile de vieți pe care kilul ăla jumate, care se vinde la gram pe strada, le-a/ar distrus/ge. Ete nah cui am ajuns sa-i plângem de mila..ălora de își toaca tinerețile pe băncile școlilor și ajung sa moara încet, zi de zi din cauza lipsei posibilităților de angajare nu le plânge nimeni de milă. Legal, dacă Malaezia schimba brusc legea pt nea cocalar ăsta și îi baga lui, preferențial, pedeapsa cu moartea, da am fi vorbit de un abuz, dar ei (ca si multe alte state din America latina de ex. care sunt tari de trafic de stupefiante) au aceste pedepse de 20 de ani. Prefer oricând sa atârne unul de ăsta în ștreang, dacă exista șansa ca astfel măcar o alta viața sa fie salvata
fiecare tara are legi care trebuiesc respectate ,deci ai gresit platesti.ce bine ar fi daca si in romania ar fi reintrodusa pedeapsa cu moarte
Nivelul de implicare e fix nula. Australia, un stat cu greutate la nivel international a facut … praf. Diplomatii romani nu cred ca sunt mai determinati decat cei de la centru , din tara. Stim din diverse stiri ca diplomati se duc tot felul de sinecuri cu chef de plimbare si formare diplomatica discutabila.
Parerea mea e ca baiatu’ ala e ca si mort, cel putin pt Romania.
Daca tu ca jurnalist ne prezinți un articol de genul asta…….