Președintele Klaus Iohannis a recuperat azi cam 1% din speranțele care au fost învestite în el de către cei care l-au votat. Făcînd ce ar trebui să facă orice președinte responsabil: să sancționeze (măcar) public derapajele unui premier. Dar moale, totuși.
“Primul ministru Victor Ponta a plecat pe cont propriu, nu a discutat cu mine in prealabil despre vizita in statele arabe. M-a informat la intoarcere ca a avut discutii foarte bune. Este o metoda inedita de a face politica externa, fiecare de capul lui“, a spus Iohannis (sursa).
Aha, “o metodă inedită”, a zis președintele. Eu credeam că e vorba de o metodă nesimțită, arogantă și chiar umilitoare pentru președintele țării, dar să nu-i tăiem entuziasmul lui Iohannis, trebuie și el să înceapă de undeva.
Însă reacțiile lui Iohannis nu trebuie să se oprească aici. Constituția, de exemplu, care îi este foarte dragă președintelui (și din care Iohannis nu vrea să iasă, cum singur a declarat), îi dă președintelui dreptul de a se pune pe sine în capul mesei la Guvern atunci cînd țara o cere. Deci, domnule președinte Iohannis, iată ce se spune în actul fundamental al României, la articolul 87: “(1) Preşedintele României poate lua parte la şedinţele Guvernului în care se dezbat probleme de interes naţional privind politica externă, apărarea ţării, asigurarea ordinii publice şi, la cererea primului-ministru, în alte situaţii. (2) Preşedintele României prezidează şedinţele Guvernului la care participă.” (sursa)
Politica externă, deci, îi dă dreptul președintelui să prezideze ședința de Guvern la care se discută astfel de chestiuni. Și, probabil, înainte de turneul arab, Ponta o fi discutat în Guvern cum urma să o frece prin deșerul îmbibat de petrol. Un prilej ratat de Iohannis, care ar fi putut prezida acea ședință, apoi să ne spună și nouă ce crede despre asta. După cum știm cu toții, însă, asta nu s-a întîmplat.
Vor mai fi ocazii, cu siguranță. Dar președintele trebuie să le fructifice și, iată, doar să respecte Constituția României. Care-i cere să se implice în treaba Guvernului cel puțin atunci cînd acolo se discută “probleme de interes naţional privind politica externă, apărarea ţării, asigurarea ordinii publice şi, la cererea primului-ministru, în alte situaţii.” Iohannis trebuie doar să vrea. Și să mai și poată.
sursa: prisacariu.ro
Avem nevoe sa fim prieteni toata lumea. Rominia nu are nevoie de Dusmai si nu este la cheremul unara sau a altora care au interesele lor . Romania trebue sa fie independent precum Elvetia . Romania este a Rominilor nu a tradatorilor si a altora care vor sasi umple buzunarele pentru interesele altora din exterior. Jos cu Mafia si cu Tradatori de Tara.
Nu e vorba de niciun derapaj. Iohannis e tufa in materie de externe. S-a vazut in campanie. „S-a terminat timpul, nu mai vorbim de politica externa, la revedere”, „Nu stiu, o sa imi intreb consilierii”, „nu ne trebuie relatie cu China, suntem membri Nato”. ASTUIA trebuie sa ii ceri parerea in materie de politica externa?