AcasăBreaking NewsEvenimentFostul preşedinte egiptean, Mohamed Morsi, a fost condamnat la moarte | Decizia,...

Fostul preşedinte egiptean, Mohamed Morsi, a fost condamnat la moarte | Decizia, dată de un tribunal din Cairo

mohamad morsiFostul preşedinte egiptean Mohamed Morsi a fost condamat la moarte, sâmbătă, de un tribunal din Cairo, relatează CNN. Numele lui Morsi va fi transmis Marelui Muftiu împreună cu cele ale altor peste 100 de acuzaţi, pentru confirmarea pedepsei cu moartea la 2 iunie. Marele Muftiu este cea mai înaltă autoritate juridică din Egipt.

Aceasta este cea mai dură pedeapsă la care se putea aştepta Morsi în acest caz. El va putea să conteste însă decizia în apel.

Liderul Fraţilor Musulmani, Mohamed Badie, şi fostul preşedinte al Parlamentului Mohamed Saad El-Katatny au fost, de asemenea, deferiţi Marelui Muftiu în acest caz.

Guvernul de la Cairo instalat de armată a interzis Fraţii Musulmani, declarând mişcarea drept grupare teroristă, o acuzaţie pe care aceasta din urmă o neagă.

Morsi şi ceilalţi inculpaţi sunt acuzaţi de colaborare cu gruparea islamistă palestiniană Hamas şi cu cea libaneză Hezbollah pentru a pătrunde în câteva închisori din Egipt în ianuarie 2011 şi a facilita evadarea lui Morsi şi altor 20.000 de persoane.

Într-un caz separat deschis pentru acuzaţii de spionaj, alte 16 persoane – dar printre care nu se numără şi Morsi – au fost, de asemenea, condamnate la moarte sâmbătă.

Morsi, care a devenit primul preşedinte ales democratic al Egiptului în iunie 2012, a fost îndepărtat de la putere printr-o lovitură de stat militară susţinută de populaţie în iulie 2013.

Fostul preşedinte a fost deja judecat în aprilie pentru violenţă şi incitare la violenţă şi condamnat la 20 de ani de închisoare pentru torturarea protestatarilor din faţa palatului prezidenţial în decembrie 2012. El a fost achitat însă de acuzaţiile de crimă în cazul deceselor protestatarilor.

 

sursa: mediafax.ro

RELATED ARTICLES

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.