UPDATE ORA 17
După şedinţa de grup a senatorilor PSD, la care a participat şi Dan Şova, pesediştii se lăudau că vor reuşi să îl salveze cu ajutorul UDMR şi a 4 senatori PNL cu care s-au purtat negocieri pentru un transfer în barca Puterii.
La câteva sute de metri distanţă, în Camera Deputaţilor, Victor Ponta dădea semnalul de vot prin declaraţii în faţa presei: „Arestarea lui Dan Şova nu mai are legătură cu Justiţia, e un proces politic”.
UPDATE ORA 14
Biroul Permanent al Senatului a decis ca votul pentru arestarea lui Dan Şova să fie reluat diseară, la plen, însă după ce va fi dezbătută şi votată moţiunea simplă împotriva lui Bănicioiu, depusă de PNL. PSD speră la acea oră tîrzie senatorii nu vor mai avea răbdare să stea la şedinţă şi lipsa cvorumului să îi mai aducă lui Şova o zi de libertate.
„Biroul Permanent al Senatului a stabilit prin vot procedura de vot. Se va vota secret cu bile”, a explicat vicepreşedintele Senatului, Cristian Dumitrescu, explicând că se reia doar voptul pentru arestare, nu întreaga procedură care presupune şi audierea senatorului în comisia juridică.
UPDATE ORA 11
Comisia juridică a Senatului nu a reuşit să ia o decizie în cazul Şova, fiind egalitate de voturi, 5 pentru reinterpretarea votului pentru arestare dat în 25 martie şi 5 împotrivă. Preşedintele comisiei, liberalul Cătălin Boboc a declarat după şedinţă că UDMR nu şi-a trimis senatorul la comisie şi din cauza lui şi a plecării celor de la PSD nu a mai avut cvorum şi a suspendat şedinţa.
„Dacă mai aveam un om puteam găsi o soluţie. Plenul este suveran, sperăm ca cei din Biroul Permanent să nu blocheze această chestiune”, a spus Boboc.
Comisia, la propunerea PNL, redactase o hotărâre prin care Senatul să voteze astăzi o hotărâre de încuviinţare a arestării lui Dan Şova.
PSD va face marți încă o încercare de a-l apăra pe senatorul Dan Șova de arestare. După două luni de la primul vot dat în Senat și a cărui interpretare a fost declarată neconstituțională de către CCR, plenul Senatului trebuie să reia dezbaterea. Pesediștii insistă să se supună din nou la vot cererea de arestare a DNA, în timp ce liberalii cer să se reinterpreteze numărul de voturi înregistrat în 25 martie. Asta ar însemna că Dan Șova poate fi arestat, or, colegii săi de la partid speră ca la noul vot să reușească să îl salveze.
Victor Ponta a dat deja indicația de vot pentru senatorii PSD, săptămâna trecută, la ședința Comitetului Executiv al partidului, când a spus că este un dosar politic și că nu este de acord cu arestările politice, și că procurorii DNA fac presiuni pentru arestarea lui Dan Șova pentru a obține de la acesta un denunț împotriva premierului. Ponta va fi și el în Parlament, pentru a prezenta starea economiei în plenul Camerei Deputaților.
sursa: bn24.ro
Primul ticalos al tarii aparindu-l pe Sova, s-a aparat din nou pe el…pentru cit timp oare?