AcasăEditorialDezvăluiriTOLONTAN | Udrea are dreptate: problemele lui Predoiu în Gala Bute

TOLONTAN | Udrea are dreptate: problemele lui Predoiu în Gala Bute

udrea-predoiuPlecarea lui Victor Ponta și numirea ca premier a candidatului opoziției, Cătălin Predoiu, ar fi ”o cădere din lac în puț”, după expresia Elenei Udrea. Ea spune că șeful ”guvernului din umbră” al PNL are un caz disjuns din Gala Bute.

Udrea are dreptate. Scurtă explicație.

Pe 5 ianuarie 2011, cînd guvernul Emil Boc emite H.G. nr. 14 care face din promovarea României la Gala Bute o operațiune eligibilă pentru fondurile europene, Predoiu era ministrul justiției.

Sursele Gazetei susțin că mai mulți responsabili din Ministerul Justiției au refuzat să semneze HG-ul din Gala Bute, sesizînd potențialul de ilegalitate. Potențial care, conform DNA și DLAF, avea să se realizeze prin frauda celor 2,4 milioane de euro cheltuiți de la buget în meciul de box profesionist.

În ciuda avertismentelor venite de la subordonați, Cătălin Predoiu ar fi avizat el singur din partea propriului minister acest document care a devenit pretextul legal a unei ilegalități, după cum susțin procurorii.

Pe 24 aprilie 2014, ziarul publica o mărturie din interior care afirma că ”Infracțiunile din Gala Bute au fost pregătite cu mult timp înainte, inclusiv în ședința de Guvern!”.

În septembrie 2014, cînd dosarul nu se reaprinsese, Gazeta Sporturilor a întrebat Ministerul Justiției cine a semnat și cine s-a abținut de la semnarea documentului. Sursele susțineau că Predoiu a semnat împotriva oamenilor săi. Și că acel document era plin de minciuni, una dintre cele mai gogonate fiind faptul că FRB urma să organizeze Gala. FRB era plantată acolo ca momeală pentru a justifica fondurile europene și sponsorizările de 400.000 de euro din partea societăților subordonate Ministerul Economiei. De fapt, organizatoare avea să fie o societate privată, cea deținută de Rudel Obreja.

În ciuda insistențelor, Ministerul Justiției a încălcat legea accesului la informațiile de interes public și a continuat să-i protejeze pe cei implicați în HG 14/2011.

Protecția n-a mai funcționat în fața DNA. Și Cătălin Predoiu are probleme.

sursa: tolo.ro

AȚI CITIT ‘EXPERIMENTUL CARE POATE SCHIMBA ROMÂNIA ÎN BINE”?

RELATED ARTICLES

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.