AcasăHomepageSCANDAL pe propunerea la SIE | Ilie Sârbu: L-am informat pe Ponta...

SCANDAL pe propunerea la SIE | Ilie Sârbu: L-am informat pe Ponta care nu știa absolut nimic. Este ilegal și PSD nu va vota această numire!

ilie sarbuLiderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, a declarat, miercuri, că propunerea făcută de preşedintele Klaus Iohannis, care l-a nominalizat pe Mihai Răzvan Ungureanu la şefia SIE, este ilegală din punct de vedere procedural, el susţinând şi că premierul Ponta ”nu ştie nimic şi nu a fost consultat”.

”Această propunere, din punct de vedere legal, poate ajunge la Parlament doar prin CSAT”, a spus Ilie Sârbu.

El a mai spus că, pe lângă faptul că propunerea preşedintelui nu este legală din punct de vedere procedural, ”se strică o tradiţie”.

S-a stricat şi o tradiţie – ca unul din şefii serviciilor de informaţii să fie de la opoziţie, altul să fie de la putere. Noi nu ne-am bătut foarte tare să avem şef la SIE”, a mai afirmat liderul senatorilor PSD.

El a mai susţinut că nici premierul Victor Ponta, nici PSD nu au fost consultaţi de către Iohannis în legătură cu propunerea pentru şefia SIE.

”Propunerea pentru şefia SIE face parte dintr-o strategie de a acumula toată puterea de către Iohannis şi PNL”, a mai spus Ilie Sârbu.

Senatorul PSD a mai spus că parlamentarii social-democraţi nu vor vota pentru numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu la şefia SIE.

Oprea (Gabriel Oprea-n.r.) face ce vrea, noi nu vom vota”, a adăugat Sârbu.

Preşedintele Klaus Iohannis l-a nominalizat, miercuri, pentru funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe pe Mihai-Răzvan Ungureanu, informând cele două Camere ale Parlamentului despre această nominalizare.

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, preşedintele Klaus Iohannis l-a nominalizat, miercuri, pe Mihai-Răzvan Ungureanu pentru funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe.

Conform prevederilor constituţionale, Klaus Iohannis „i-a înştiinţat, printr-o scrisoare oficială, pe preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului despre această nominalizare, urmând ca Parlamentul să adopte o hotărâre în acest sens”, precizează sursa citată.

Postul de director al SIE este vacant din 22 septembrie 2014, când Teodor Meleşcanu a demisionat din această funcţie pentru a candida la alegerile prezidenţiale.

Potrivit Legii de funcţionare a SIE, din 1998, ”conducerea Serviciului de Informaţii Externe se asigură de către un director, cu rang de ministru, numit de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, la propunerea preşedintelui României”.

În Constituţie este prevăzut, la art. 65, alin. 2, lit. h: ”Camerele Parlamentului îşi desfăşoară lucrările şi în şedinţe comune pentru numirea, la propunerea preşedintelui României, a directorilor serviciilor de informaţii şi exercitarea controlului asupra activităţii acestor servicii”.

Dacă Parlamentul va fi de acord cu propunerea preşedintelui, Ungureanu va reveni, după opt ani, la conducerea Serviciului de Informaţii Externe.

În 26 noiembrie 2007, preşedintele Traian Băsescu a trimis preşedinţilor Camerelor Parlamentului propunerea de numire a lui Mihai-Răzvan Ungureanu în funcţia de director al SIE.

Surse din Administraţia Prezidenţială declarau pentru MEDIAFAX, în decembrie anul trecut, că Mihai-Răzvan Ungureanu a fost numit consilier personal al preşedintelui Klaus Iohannis.

Ulterior, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Klaus Iohannis, Tatiana Niculescu Bran a scris, pe Facebook despre numirea lui Mihai-Răzvan Ungureanu în calitate de consilier personal al preşedintelui Iohannis, aceasta precizând că este vorba despre o funcţie onorifică şi care nu va fi retribuită.

După ce l-a însoţit pe preşedintele Iohannis în câteva vizite externe, Ungureanu nu şi-a mai făcut simţită prezenţa în preajma şefului statului.

Mihai-Răzvan Ungureanu este prim-vicepreşedinte în noul PNL, format din fuziunea dintre PDL şi PNL.

Între anii 2007-2012, el a deţinut funcţia de ministru de externe al României şi a fost prim-ministru al Guvernului României între 9 februarie 2012 şi 7 mai 2012.

În 2004, s-a înscris în Partidul Naţional Liberal, de unde a demisionat în 2007, când a devenit director al Serviciului de Informaţii Externe (SIE). După această funcţie, Mihai Răzvan Ungureanu a fondat Iniţiativa Civică de Centru-Dreapta, o organizaţie non-guvernamentală, care îşi propunea unirea tuturor forţelor de dreapta.

În septembrie 2012, Ungureanu s-a înscris în partidul Forţa Civică, unde a candidat la preşedinţia partidului. Mai apoi, a alipit partidul la Alianţa România Dreaptă (ARD), formată din PDL şi PNŢCD. După alegerile parlamentare din 2012, ARD s-a dizolvat. În martie 2013, Forţa Civică şi PNŢCD au reînfiinţat Alianţa Dreptate şi Adevăr.

După fuziunea PNL şi PDL, Mihai-Răzvan Ungureanu a devenit prim-vicepreşedinte al noii formaţiuni. Mihai Răzvan Ungureanu este senator de Arad, din partea ARD, mandat obţinut, prin redistribuire, la alegerile parlamentare din 9 decembrie 2012.

 

sursa: mediafax.ro

RELATED ARTICLES

3 COMENTARII

  1. Pe tata-socru putem sa-l trimitem la origine – oricum este un porc! Inainte de a mai vorbi, sa ne spuna cum este cu padurile si cu mis-masurile de la agricultura din trista perioada cat a fost ministru! Neamtul cred ca nu face gafe de asemenea dimensiuni, iar daca da, sa plateasca!

  2. Si asa la conducerea serviciilor secrete romanesti avem persoane de natiune evreiasca. La presedentie avem un neamt. Guvernul este al unui evreu. Romanilor, in tara voastra mai administrati ceva?!

    • Din cate stiu, de multi ani romanii nu stiu sa fie eficienti! A trebuit sa vina Carol I sa inceapa sa ne duca si sa ne aseze in rand cu lumea….Am facut-o de cacao in Duminica Orbului si in 2000 multi s-au lasat pacaliti de tandemul Iliescu-VC Tudor! Birocratia cumplta oare cine a „nasit-o”? Nu nemtii, nu rusii, nu chinezii, nu martienii, ci noi, romanii, ai nostri ca brazii, maaaaaari consumatori de manele care acum si-au last amprenta si de asemenea, mari ragaitori de bere …. cam atata facem! Ne batem joc de noi insine si ne autodistrugem (vezi cum ne-am furat caciula distrugand instalatiile pt irigatii, cum ne vindem padurile pt o plasma si terenul agricol pe 2 lei, cum ducem pe noi culmi zicala dezastruoasa „sa moara si capra vecinului!)… Oare cine i-au cocotat acolo pe astia din guvern si parlament? Ce si cine mai administreza ? Iar a venit cineva care desi e nascut aici, e de alta etnie si acum face treaba pe indelete… daca o va da in bara, voi fi primul sa ies si sa-i cer plecarea, dar pana acum a procedat ca la sah…. asadar, lasati patetismele, ca in 25 de ani v-ati multumit sa ziceti „Doamne fereste de mai rau” si „Las’ ca merge si asa!) Cat despre evrei, poate invatati sensul zicalei lor: De ce D-zeu ne-a dat 5 degete? Ca atunci cand bagam mana in buzunar, cele 4 sa fie impiedecate de al cincilea sa intre prea mult in buzunar! L-am auzit si eu de mai multe ori si m-am convins ca multi dintre romanii mei verzi ca brazii prefera sa-si taie degetul mare ca sa poata intra cat mai adanc in buzunare….
      De asta avem nevoie de un strain, ca sa ne scuture putin ca sa ne trezim, ca prea dormim cu manelele date la maxim, ragaind bere si injurand cu tigara in coltul buzelor….sport national!

Comentariile sunt închise.

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.