AcasăJustițieAnticorupțieDecizie în dosarul SIVECO | Irina Socol, condamnată la 3 ani și...

Decizie în dosarul SIVECO | Irina Socol, condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare

irina socolIrina Socol, proprietara SIVECO, a fost condamnată, joi, la 3 ani şi 6 luni de închisoare, pentru evaziune. Decizia instanţei nu este însă definitivă.

Procurorii au arătat că Irina Socol este cea care a pus bazele mecanismului evazionist în care a angrenat firma pe care a înfiinţat-o, după atragerea mai multor complici, vizaţi şi ei de ancheta procurorilor, care au recunoscut faptele şi au prezentat pe larg modul în care acestea au fost comise.

Din cercetări a reieşit că în contabilitatea producătorului de soft ar fi fost înregistrate achiziţii fictive de servicii reprezentând crearea unor programe informatice care în realitate nu au fost prestate, bugetul de stat fiind astfel prejudiciat cu peste trei milioane de euro.

Procurorii au arătat că, „practic, este fictiv tot lanţul de achiziţii din spatele societăţilor care au facturat către Siveco România”, pentru că, „din moment ce societăţile prestatoare nu au avut angajaţi, inculpaţii nu au cunoştinţele necesare pentru a presta astfel de servicii, iar alţi prestatori reali de servicii nu au fost identificaţi, este evident că toate serviciile facturate, inclusiv serviciile facturate către Siveco, sunt fictive”.

Anchetatorii au precizat că la locuinţele inculpaţilor şi la sediile societăţilor prestatoare, cu ocazia percheziţiilor, nu au fost identificate calculatoare care să conţină programele informatice create şi testate pentru Siveco România.

Sivco ar fi achiziţionat fictiv servicii de programare informatică de la mai multe firme de tip „fantomă”. În lanţul evazionist ar fi fost implicate mai multe firme de tip „fantomă”, iar unele dintre acestea, care ar fi furnizat servicii informatice companiei Siveco, ar aparţine unor cetăţeni de etnie romă din Sinteşti.

sursa: stiripesurse.ro

RELATED ARTICLES

2 COMENTARII

  1. Cum numai atat? Are fata de ” Sistem Corupt si Expirat „. Panarama, hoata, evazionista cu premeditare si primeste 3 ani si 6 luni ? Dar prejudiciul a fost recuperate in totalitate? De ce nu ne spuneti si noua ce sa intimplat cu prejudicial? ” STIMABILILOR „.

Comentariile sunt închise.

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.