“Minaretele sunt baionetele noastre, moscheile – cazarmele, iar credincioşii – soldaţii noştri”. Această declaraţie, rostită ca primar al Istanbulului în faţa unei mulţimi de simpatizanţi, i-a adus lui Erdoğan patru luni de puşcărie, pentru instigare la islamism (atenţie: nu la islam, ci la forma lui extremistă).
Ca premier cu câteva mandate şi acum ca preşedinte, Erdoğan a transformat aripatele cuvinte de mai sus într-un crez. Neo-otomanismul său se hrăneşte spiritual de aici.
Turcia îşi redefinise interesele geostrategice, graţie iscusitului Ahmet Davutoğlu (pe atunci ministru de Externe, azi premierul lui Erdoğan), când, în februarie 2014, cu ocazia vizitei la Ankara, preşedintele Traian Băsescu s-a repezit să-i raporteze premierului Turciei (în august urma să devină preşedinte) că s-au declanşat procedurile pentru alocarea terenului viitoarei moschei. Nimeni n-a tresărit la aflarea veştii că în Bucureşti va fi ridicată cea mai mare moschee din Europa. (Greu de crezut că ar putea fi cea mai mare, dacă s-ar construi, dar megalomania ctitorului Erdogan e cunoscută). Faptul că între timp s-a pensionat nu i-a adăugat cultură politică lui Traian Băsescu, poate doar un strop de înţelepciune, augmentată de dispreţul pentru Victor Ponta. Iată cum îi rade mustaţa premierului: ”Demult se discută problema unei moschei construită de statul turc la Bucureşti, dar niciodată nu s-a ajuns la un echilibru. Noi am vrut o biserică ortodoxă la Istanbul şi, la partitate, să se construiască o moschee la Bucureşti. Acum înţeleg că domnul Ponta a negociat o moschee şi o universitate, circa 6.000 de tineri să fie şcolarizaţi. N-aş zice că sunt cel mai neinformat om din România, să contrazică Ponta. Bucureştiul nu poate fi un astfel de centru de pregătire al tinerilor selectaţi din Islam. Am o informaţie şi am pus-o în dezbatere publică: la asta se va ajunge, asta e tendinţa ca, pe lângă cea mai mare moschee din Uniunea Europeană, să funcţionze şi o universitate. Am doar informaţia că se intenţionează dezvoltarea celei mai mari moschei din Europa”. De aici până la “ciocu’ mic, muftiule”, nu i-a mai trebuit lui Băsescu decât o zi: „Doi nesăbuiţi din fruntea statului român vor ca, la Bucureşti, să se construiască cea mai mare moschee din Europa, pe lângă care să funcţioneze o universitate cu 6.000 de studenţi selectaţi de prin toată lumea arabă. Probabil nu reuşiţi să vă imaginaţi o staţie de metrou din Bucureşti în care, la ore de vîrf, un tânăr credincios se detonează în numele lui Allah. Sau poate inteligenţa nu va ajută să vă imaginaţi tineri români eşuaţi în viaţă convertiţi la islamism şi trimişi în tabere de instruire prin Siria, Irak sau Afganistan şi reveniţi în Europa pentru a ne aduce binefacerile Statului Islamic. Muftiule, am o sugestie si pentru tine: ciocul mic, pentru că aici nu este vorba despre minorităţi. Ştii cumva de visul teroriştilor de la Statul Islamic de a se extinde în Balcani si Europa Centrală?”.
De sub lava acestui vulcan de şmecherii, aproximări, scenarii apocaliptice şi mitocănii, se iţeşte un adevăr. Pe care Traian Băsescu nu-l vedea în 2014, dar – mai bine prea târziu decât niciodată – îl vede astăzi: nu există nici un motiv, fie el confesional sau raţional, pentru care în Bucureşti să se ridice, din banii turcilor, o moschee supradimensionată.
S-o luăm sistematic. E înduioşător cum fostul preşedinte al României încearcă să iasă basma curată, declarând: “Noi am vrut o biserică ortodoxă la Istanbul şi, la paritate, să se construiască o moschee la Bucureşti”. Cum adică “la paritate”? Urma să construim şi noi la Istanbul o catedrală ortodoxă românească? Ce zice Muftiul: “Avem un parteneriat de colaborare cu Departamentul Afacerilor Religioase din Ankara şi i-am rugat pe dumnealor să ne sprijine în realizarea acestui proiect”. Dumnealor, turcii. Şi nici vorbă de “paritate”.
“Cea mai mare moschee din Europa, pe lângă care să funcţioneze o universitate cu 6.000 de studenţi selectaţi de prin toată lumea arabă” – aici Băsescu colportează periculos. Cifra e abracadabrantă. Pentru 6.000 (şase mii) de studenţi e nevoie şi de un import masiv de profesori. Plus multe altele.
Erdoğan le-a promis şi ungurilor cea mai mare moschee din Europa, la Budapesta. Iar Viktor, omologul lui Victor, a răspuns rece şi raţional: nu e încă o problemă oficială, dar curând va fi, fiindcă un mare număr de studenţi străini care învaţă la facultăţi din Ungaria sunt musulmani.
Şi pe cubanezi (majoritar catolici) i-a îmbiat Erdogan cu o moschee. Preşedintele Raúl Castro a tăcut elegant.
Erdoğan le-a promis şi grecilor o mega-moschee la Atena. “Prietenii” greci au răspuns politicos că o vor construi pe speze proprii, la momentul potrivit.
(Eticheta musulmană nu acceptă cuvântul “nu”. Cum ei nu refuză pe nimeni pe faţă, nu acceptă să fie refuzaţi brutal. Tiparul comportamental care îi scoate mereu din încurcătură e inshallah – “dacă vrea Allah”).
De ani de zile, Erdoğan construieşte moschei în Germania, Marea Britanie, Somalia, Rusia, Teritoriile Palestiniene. O va construi pe cea mai mare din Balcani la Tirana.
Competitorul preşedintelui Erdoğan în materie de moschei, în Europa, în Americi, în Asia, Africa şi Australia, e regele Arabiei Saudite. Şi vine puternic din urmă emirul din Qatar.
De la Profet încoace, între religie şi politică e o pojghiţă străvezie în islam – cine exportă una, o exportă şi pe cealaltă.
Că musulmanii din Bucureşti au nevoie de un cimitir e în afara oricărei discuţii. Dacă au nevoie şi de o moschee (pe lângă ea, întodeauna, există o madrassa – o şcoală coranică), inshallah…
Cearta pe geamie între politicienii ageamii a scos la iveală însă o realitate de-a dreptul înfricoşătoare, pe care nimeni nu pare dispus s-o observe, s-o înţeleagă şi s-o rezolve cât nu e prea târziu. Blajinul Mare Muftiu Iusuf Murat – care n-ar trebui sfătuit să facă “ciocu’ mic”, dimpotrivă – dezvăluie, printre rânduri, faptul că propria-i autoritate, precum şi legile în vigoare, nu pot opri proliferarea unor moschei de apartament, finanţate de organizaţii caritabile saudite, care diseminează islamul radical. “Atât vă spun, sunt musulmani care împărtăşesc ideile celor de la ISIS, nu sunt mulţi, sunt foarte puţini, îi ştiu, le cunosc ideile. Imamii mei acţionează foarte bine pe teren şi ţin, în permanenţă, legătura cu ei”. Dar, ne linişteşte Marele Muftiu, “autorităţile supraveghează situaţia”. Fosta autoritate Băsescu pare să nu cunoască “situaţia”, din moment ce scenariile sale au ca premisă doar o moschee care încă nu există, eludându-le pe celelalte câteva zeci aflate în ilegalitate. Nici autoritatea Ponta, care bate câmpii cu pioşenie, nu pare a fi la curent. Nici măcar autoritatea serenă Iohannis, care, joi seara, a onorat Cina de Iftar, vorbind despre “proiectul european şi angajamentul nord-atlantic”.
Faptul că Marele Muftiu din România nu-şi controlează întreaga comunitatea e o veste la limita catastrofei.
sursa: gandul.info
in BUDAPESTA nu va fi asa monstruozitate nici odata costruita .la BUCURESTI da!
Bani din prima luna !!!!
-100 euro lunar( part time)
-285 euro lunar(full-time)
-Activitatea este foarte usoara si o puteti desfasura acasa , in timpul liber
cand doriti.
Solicitati detalii DOAR la adresa de email: [email protected]