Aproape 3.000 de angajaţi ai Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare (RAAN) din Drobeta-Turnu Severin vor protesta, începând de luni, oprind temporar activitatea pe cele două platforme, nemulţumiţi că Guvernul nu le-a dat bani pentru a funcţiona până la închiderea controlată. Este vorba de 2.400 de angajaţi ai RAAN şi alţi 600 de la Mina Husnicioara, toţi cerând ca Romag, fabrica de apă grea, să-şi continue activitatea.
Mişcările sindicale au fost declanşate de faptul că Guvernul nu şi-a respectat angajamentele făcute prin semnarea Memorandumului de închidere controlată a fabricii de apă grea, informează site-ul mhalert.ro Acesta prevedea ca Guvernul să aloce banii necesari pentru continuarea funcţionării până la închiderea în siguranţă a Romag Prod, şi nu în regim de avarie. Totodată, Memorandumul cuprindea şi măsuri de protecţie socială pentru salariaţii care ar urma să fie disponibilizaţi. Aceste angajamente nu au fost respectate, spune Alexandru Tănase, preşedintele Sindicatului Termo Halânga. „Din cei 50 de milioane de lei promişi de Guvern în luna mai, pentru ca unitatea să funcţioneze, nu am primit decât jumătate. Nu am cerut banii nimănui, sunt banii care se cuvin unităţii pentru vânzarea la rezerva de stat a apei grele. Nici până acum nu a fost preluată la rezerva de stat cantitatea de apă grea din depozitele Romag. În timp ce societatea riscă închiderea în regim de avarie, iar oamenii pot fi disponibilizaţi fără nici un fel de protecţie socială, RAAN aşteaptă de la Guvern banii pentru apa grea existentă în depozite, bani care ar putea asigura funcţionarea în condiţii de siguranţă pentru o bună perioadă. În loc să ne ajute ne fac mai mult rău prin deciziile cel puţin absurde luate împotriva noastră. Spre exemplu, de curând, ANAF a amendat administratorul special pentru faptul că a fost cumpărat cărbune pentru funcţionare, în loc să plătim unele obligaţii fiscale cum ar fi stopajul la sursă. Noi am considerat că este mai importantă funcţionarea unităţii”, a declarat preşedintele sindicatului din Termocentrala Halânga.
El a menţionat că sindicatele salariaţilor de la RAAN şi Mina Huniscioara au obţinut aprobările necesare pentru proteste în perioada 13-17 iulie.
Lider sindical:“Situaţia este dramatică!”
Conform programului stabilit de sindicate, luni, în jurul orei 7.00, când schimbul III ar trebui să iasă din tură de pe platformele Romag Prod şi Romag Termo, nu va ieşi, salariaţii rămânând la lucru timp de patru ore, conform responsabilităţilor pe care le au în contractul de muncă. Schimbul I nu va intra la program, ci va rămâne în faţa unităţilor, la protestul organizat de sindicate. Acelaşi lucru ar urma să se întâmple pe parcursul întregii săptămâni.
În cursul zilei de marţi, angajaţii vor pleca într-un marş de protest de la platformele Romag Prod şi Romag Termo până la Prefectura Mehedinţi. Potrivit liderului de sindicat, se iau în calcul şi alte forme de protest, mergându-se până la greva foamei, în condiţiile în care Guvernul nu va rezolva revendicările.
„Situaţia este dramatică. Populaţia poate nu îşi dă seama acum prin ce trecem, dar repercusiunile se vor vedea la toamnă. Pe ei (membrii Guvernului – n.r.) nu îi interesează locuitorii municipiului Drobeta-Turnu Severin, ei au grijă de parlamentari, de demnitari. Am participat la toate discuţiile care au avut loc la Bucureşti. Au zis în luna mai că ne dau 50 de milioane – să aveţi pentru parcurgerea memorandumului până la 31 august, dar nu avem disponibilitate financiară să vi-i dăm pe toţi odată, vă dăm 25 de milioane în mai şi 25 de milioane în iunie. Suntem în iulie deja şi, ca să nu riscăm o oprire în avarie, care înseamnă faliment şi pierderea plăţilor din contract şi a veniturilor de completare, salariaţii au înghiţit în sec şi banii lor din lichidări s-au dus pe cărbune ca să mai avem de funcţionat până spre finalul lunii iulie”, a explicat liderul Sindicatului Romag Termo.
sursa: puterea.ro
Domnilor de la Apa Grea Mehedint si dragi luminati ai judetului ! Spuneti poporului adevarul ca aceste doua mari societati controlate in totalitate de sistemul comunist si mafiot din care fac parte si cei care va conduc, inclusiv cei din sindicat. Inclusiv securistii de la contabilitate si comercial al RAAN Mehedinti. Sant mana in mana cu : tovarasul Stanisoara(batranul comunist) care a nenorocit multe suflete nevinovate inainte si dupa 1989, tovarasul Stanisoara(fiul primului batran comunist) senatorul de la PDL care a tradat in 2012 PDL-ul la cererea sistemului, tovarasul Balu fost presedinte de consiliu judetean Mehedinti actualmente un mare KKT de Senator doar pentru salariu de parlamentar care a tradat PDL in 2012 pt. PSD si fosila imputita Gherghe primarul de la Drobeta Turnu Severin cu tone de dosare penale la curul lui bolnav de prostitutie care a tradat PDL in 2012 pt. PSD.
Si imi permit sa ii intreb pe domnii ingineri de la cele doua mari institutii din judet de ce nu le spune adevarul muncitorilor. Daca justitia din Mehedinti si-ar fi facut datoria corect si daca nu ar fi facut parte si ea din sistemul cumunist si mafiot impreuna cu mari procurori si avocati, dragi cetateni nu ati fi ajuns aici. Va mustra constiinta sau va este foame ? Cu mana pe inima va spun sincer ca va meritati soarta. Santeti multi dar ” LASI „. si voi v-ati vandut voturile comunistilor sus mentionati de mineun biet om batran care am muncit la apa grea. Cand v-am cerut sa ma sustineti ati spus ca sant nebun. Cu vorba voastra veti ajunge la nebunie daca incetati greva pina cind nu ii dati jos pe toti cei numiti mai sus. Nu uitati ca va meritati soarta. Sansa voastra, a sotiilor voastre´, copiilor si parintilor vostrii este in mana voastra. aAti oprit greva 100% va veni foamea pe voi pentru urmatorii 25 de ani. Si sigur asa se va intampla la cat de „LASI ” santeti. Toate aceste nenorociri voi si numai voi le-ati sustinut si ati ajutat la dezvoltarea sistemului mafiot cand v-ati vandut sufletul si neamul vostru pentru o sticla de ulei si o bere. Care va va sta in gat. Incetati greva, de oate vaceste nenorociri sa aveti parte. ” Cu aceeasi dragoste si devotement, colegul nebun „.