Consilierul prezidential Cristian Diaconescu este de parere ca un vot al Parlamentului privind reprezentarea externa va crea un precedent, iar constitutionalitatea unei decizii in sensul reprezentarii la Consiliul European de catre premier ar fi pusa la indoiala.
„Capacitatea si legitimitatea presedintelui Romaniei este acreditata in afara. Este extrem de important de evitat o polemica pe aceasta tema. Din punctul de vedere al Parlamentului, trebuie sa vedem pe ce procedura si mecanism democratic se poate face un vot, intr-un sens sau altul. Orice astfel de vot trebuie analizat in comisiile parlamentare. O lege ex abrupto nu stiu sa existe. Pe de alta parte, din cate am inteles, premierul a solicitat prezentarea unei expuneri. Mi se pare in regula. Sigur, nu putem pune in problematica Parlamentul. Nu am mai auzit pana acum, dar daca Parlamentul va decide cine va reprezenta Romania pe plan extern va crea un precedent”, a declarat Diaconescu, miercuri seara, la TVR Info. Consilierul prezidential a mai afirmat ca, in cazul in care Parlamentul va decide ca premierul va reprezenta Romania la Consiliul European, „constitutionalitatea” unui astfel de vot va fi pusa la indoiala, insa nu a precizat care va fi reactia Presedintiei intr-o astfel de situatie, aratand ca se va analiza la momentul in care va decide Parlamentul. Diaconescu a precizat ca presedintele Traian Basescu doreste sa participe la Consiliul European, iar, conform Tratatului de la Lisabona, Romania are un singur scaun la masa reuniunii.
Intrebat de ce seful statului nu a intervenit pana acum public pe aceasta tema, Diaconescu a raspuns: „Pentru ca nu a considerat oportun si necesar sa angajeze piata politica interna pe o astfel de tema. Este, cum sa va spun, dreptul suveran al presedintelui, cu atat mai mult cu cat, in situatia in care ne aflam, reprezentarea sa si modul in care a angajat Romania in diverse decizii de pana acum ale Consiliului European nu au avut niciun fel de dificultate de a fi acceptate si, totodata, de a fi puse in aplicare”.
In 12 iunie, premierul Victor Ponta se va adresa Parlamentului printr-o declaratie privind problematica UE, urmand sa solicite ca Legislativul sa clarifice daca la sedintele Consiliului European in care sunt dezbatute teme aflate pe agenda Guvernului trebuie sa participe seful statului sau primul-ministru.
LA VOT CU TOATA TARA SI VOTATI______ALTCEVA DECIT___U>S>L__ALTFEL DUPA____COMENTARIILE VOASTRE SINT____NULE_____
Desi legitim ales,presedinteleBasescu a fost permanent tinta celor mai abjecte catalogari din partea dusmanilor sai declarati.N-au dovedit prin nimic ca sunt mai capabili decat domnia sa,dar i-au minimalizat,daca nu chiar desfiintat orice atitudine vizibil manat de cele mai bune intentii.Acum incearca va incerca acelasi tertip de minimalizare a rolului presedintelui,niste lichele,nimic mai mult.
da,da,si eu am avut impresia ca base,a fost”manat de cele mai bune intentii”.cu exceptia impingerii in fata a unor pupile…,a protejarii unor grei,a unor regine,si a catorva temporizari…o fi si din cauza iminetei sale infrangeri de catre sistem?
ma faci sa rad cu optica ta de gandire….unde vezi tu „iminetei sale infrangeri de catre sistem”
Folosesti cuvinte ca „sistem” fara ca macar sa stiii sensul lor……poti sa imi spui si mie din ce este alcatuit acest SISTEM care il v-a infrange pe basescu???…..iti trebuie cel putin 10 pagini numai sa schitezi SISTEMUL in ansamblul raportat la sensul de administratie.
sfat:dupa un rationament emotional si subtirel din punctul meu de vedere folosit de tine trebuie argumentat cu cuvinte de aceeasi „dimensiune”….intr-un limbaj mai simplist nu mai folosi CUVINTE MARI intr-un rationament superficial.
Bravo Dle C.D. toata stima si respectul ptr.dvs.ma mandream cu un asemenea ministru de externe ca dvs. pe cand acum imi vine sa plang…..de ce se petrece in jurul nostru.
Se vede ca e ucenicul lui NASTASE…
Asa cum Nastase l-a eliminat din viata politica pe Iliescu,asa procedeaza si acum discipolul lui,PONTA.
Ponta imi suna a copil razgaiat…care plange si se duce la „tati” ca el vrea la C.E…..
Un orgoliu copilaresc…care inca denota un politician imatur, manat de orgolii superficiale si de influenta celor cu dosare grele care il preseaza sa faca tot posibilul sa-i scoata basma curata.
Avem reprezentant conform constitutiei…si in vremurile acestea grele avem nevoie de stabilitate si continuitate….
Ponta ce vrea?! sa se duca acolo si sa treaca 6 luni 1 an…pana invata intrarile si iesirile…inca 6 luni numele coleglor…sa stea acasa…nu vrem o marioneta a relicvelor comuniste si mafiote sa ne reprezinte in C.E….nu-l vrem nici in guvern…dar Parlamentul de mult nu mai reprezinta interesul poporului ci interesul propriu , de partid si mafiotilor!
80% din parlament este santajabil, si suspect de ceva…numai grija pensionarilor, medicilor si dascalilor nu o au ei….sa fim seriosi!!!
Care pleaca ultimul sa lase lumina aprinsa!!! ca plateste felix.
nu, Fanu, nu e moft de copil razgaiat ci plan diabolic cu obiective bine tintite si strategie bine peusa la punct ! Nu minimizati ceea ce se-ntampla, pentru ca, inconstient, le faceti jocul.
Subscriu la cea spus @val
viorica,te contrazic cu argumente:si eu si sotia mea suntem pensionari,impreuna avem 2126 de lei,(dar avem impreuna 138de ani(70 eu +68 sotia mea)si 88 de ani de munca,(36 sotia mea,iar eu 52,mai muncesc si acum,nu ptr. ca nu avem ce manca,dar vrem sa ne permitem si noi ceva mai mult(nu foarte mult)}si nu ne lasam cumparati nici ptr. 100de pui,50 de sticle de ulei,etc.noi avem creier in cap,nu nisip,ne punem intrebarea,(fireasca),dece ni se „da pomana asta”,ptr.ca asta e pomana.si sa fim intelesi,foarte amarati sunt multi din cei care n-au muncit o zi in viata lor cu carte de munca,fie ca e vorba de tineri sau batrani,asa ca nu mai le lua apararea pensionarilor,la gramada,nu sunt toti milogi,cersetori,pomanagii.langa locatia unde muncesc eu,zilnic vine o femeie si cerseste,seara pe la ora 18-18.30,vine un zdrahon cu lanturi groase ca pe mana la gat si o ia cu un bmw.ce zici,cum e?
Emile, nu ma contrazici, aduc si eu argumente, si eu si sotul suntem pensionari, sotul lucreaza, eu lucrez in gradina. Nu stau stralucit cu banii, dar nici nu ma plang. Nu m-as lasa cumparata de nimeni pentru ca votul meu il dau cui vreau eu. Insa a acuza pe cei care voteaza, mai slabi de minte, de care profita unii, e totusi nejust. Atat timp cand cei multi nu voteaza. Votul e un drept pe care fiecare trebuie sa si-l asume. Acele pomeni n-ar avea succes, daca cei multi, sa le spun comozi, nu voteaza. Tocmai lehamitea asta fata de politicieni o prefera acestia, caci mica masa de manevra are succes doar atunci cand putini se prezinta la vot.
Iar aceste pomeni nu sunt oferite decat unui numar mic de oameni nevoiasi sau slabi la minte, pe la sate.(razlete) Pe aici in zona mea, asa ceva nu am auzit, nici n-am vazut.
Nu apar lenesii, „cine nu munceste, nici sa nu manance”.
Opriti-l pe Ponta pana nu e prea taziu!
http://conco.ro/un-neica-nimeni-ajuns-prim-ministru-la-apelul-bocancilor-si-prin-tradare-vrea-sa-ne-reprezinte-in-europa/
Resturatia comunista, daca o lasam sa prinda radacini suntem la fel de vinovati ca USL, devenim complici.
Sa te vad natiune romana!
Acela care va iesi in public, la TV, aratand acest pericol, pe aceasta tema,va strange adepti mai mult decat isi poate imagina cineva, va fi liderul pe care-l vor urma toti care vor democratie. Nu e tarziu. La alegerile din toamna va fi o cotitura importanta pentru Romania. Cineva trebuie sa-si asume acest obiectiv. DE CE NU, UNGUREANU?
da, restauratia Ponta trebuie oprita !
Eu personal inca mai sper la undram de luciditate din partea unor reprezentanti ai parlamentului, daca ma insel ,clar CCR trebuie sa spuna ca cel indreptatit si legal sa ne reprezinte este presedintele tarii, adica Basescu
nu stiu daca e bine sa ne mangaiem cu speranta in Parlament. Cine sunt, au dovedit-o si pana acum.
Romanii care doresc respectarea Constitutiei si dreptul constitutional de a-si alege presedintele, ar trebui sa fie in fata Parlamentului in data de 12 iunie, cu mesajul „BASESCU LA BRUXELLES!”.
sau sa scriem cu totii pe site-ul parlamentului ca nu ii sustinem sa nu respecte Constitutia. Pana una -alta, asta e Constitutia si sa nu dea din nou un prost exemplu ca ei sunt primii care nu o respecta
Parlamentul nu poate sa decida in afara CONSTITUTIEI:
ART. 1
Statul roman
(1) Romania este stat national, suveran si independent, unitar si indivizibil.
ART. 80
Rolul Presedintelui
(1) Presedintele Romaniei reprezintă statul roman si este garantul independentei nationale, al unitătii si al integritătii teritoriale a tării.
CAP. 1
Parlamentul
SECTIUNEA 1
Organizare si functionare
ART. 61
Rolul si structura
(1) Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului roman si unica autoritate legiuitoare a
tării.
CAP. 3
Guvernul
ART. 102
Rolul si structura
(1) Guvernul, potrivit programului său de guvernare acceptat de Parlament, asigură realizarea politicii
interne si externe a tării si exercită conducerea generală a administratiei publice.
(2) In indeplinirea atributiilor sale, Guvernul cooperează cu organismele sociale interesate.
Deci cadrul legal este bine definit in constitutie asa ca:
1. conf.art 1 ROMANIA este STATUL;
2. conf. art. 80 Presedintele REPREZINTA statul(ROMANIA);
3. conf. art. 61(1) parlamentul este ORGANUL REPREZENTATIV al POPORULUI( diferenta este DELIMITATA foarte clar in sensul ca reprezentarea poporului nu este tot una cu reprezentarea STATULUI(institutie);
4. conf. art. 102(1)(2) guvernul reprezinta partea EXECUTIVA si COOPERANTA a STATULUI.
D-le ponta pentru munca prestata de catre subsemnatul in favoarea „cooperarii fructoase” dintre GUVERN si PRESEDINTIE accept o bere via email:D
Da, constitutional acest guvern si parlament este ilegal si nelegitim. Nu recunoaste institutiile statului de drept: Presedintie, Curtea constitutionala, Justitie, etc.
Dar ce se intampla nu ridica nici un semn de intrebare in publicul tinta.
Iata publicul USL ce spune:
Pensionarii vor găsi în aceste magazine pâine la un preţ de 0,65 lei, făină cu 1,76 lei/kg, ulei la preţul de 5,15 lei, zahăr la preţul de 4,16 lei, ouă la 0,43 lei bucata. Preţul la telemeaua de vacă este de 9,44 lei/kg, iar la pui, de 6,39 lei/kg. „Ca întotdeauna, primarul Radu Mazăre se gândeşte la noi, pensionarii. Nimeni până acum nu a făcut pentru noi ce a făcut Mazăre. Este primarul nostru pe care îl iubim şi îl stimăm”, a spus Georgeta Dobre, o constănţeancă nerăbdătoare să facă primele cumpărături de la „Magazinul pensionarului”
Pentru ei, dictatura, democratie, e tot una. Nu ii intereseaza atat timp cat „li se da”.
Acest guvern nu ar trebui sa existe, acest parlament ar fi trebuit sa dispara demult dupa ce a vorbit impotriva constitutiei, impotriva referendumului.
Dupa cum vedeti totul este doar la conditional optativ.
Nu puneti vina toata pe umerii unor pensionari, tineretul si multi altii lipsesc la vot, ar rasturna orice situatie daca s-ar prezenta 80% de alegatori. Sa gasim vinovati in cei care isi indeplinesc dreptul la vot, e totusi nedrept, sa taca toti care sunt comozi si lasa pe altii si fac pe altii raspunzatori de soarta lor.
„Democraţia înseamnă şi permisiunea de a vota pe cel mai prost şi mai ticălos dintre candidaţi.”(Ion Cristofor). Deci vinovatia e mai degraba la cei care nu voteaza.
@Viorica, Subscriu !
pai cata disperare din partea lui antonescu,ponta,voiculescu
ma ingretoseaza
Intentia USL este sa transforme Romania intr-o republica parlamentara. Cu un Parlament ca al nostru, intuim urmarile.
Suntem deja in dictatura pontocratiei si … nu e decat inceputul ! Un inceput numit de ei „de tranzitie”. Sa mi te tii cand va fi instalata deplin ! Treziti-va, romani !
Si eu subscriu, vai de Romania si romani !!!!!!!!!!!!!!
Politicienii se dau in stamba, decizia perlamentului trebuie atacata la Curtea Constitutionala. Iata dictatura care se anunta, dictatura striga dictatura.
Unde-s reprezentantii societatii civile care apara democratia? De ce doarme D-na Pipidi acum?
A, febletea ei e la putere!
Ce mizerie!
Mie i-mi face impresia ca D-na Pippidi e dusa cu pluta. Au vrajit-o sirenele usl-ului. Ca pe majoritatea personajelor din „societatea civila”. Asteptam o riposta mai ferma fata de derapajele actualilor lideri. Regretele ulterioare vor fi tardive.
doamna pippidi a fost cumparata, precum parlamentarii. Ieftin chiar.