AcasăExternEuropaEXPLOZIV | DOVADA că TABERELE din Timiș NU SUNT ''EXERCIȚII''

EXPLOZIV | DOVADA că TABERELE din Timiș NU SUNT ”EXERCIȚII”

22394181389df771d851a626224b0822Minciuna oficialilor români despre așa-zisele exerciții ale Ministerului de Interne în județul Timiș se destramă pe zi ce trece. Cine ridică peste două sute de corturi, în două localități, doar de dragul exercițiilor?

Realitatea este, pe teren, cu totul alta. Iar presa din Timiș e curajoasă și spune lucrurile pe nume. Deşi MAI a susţinut că este vorba de un exerciţiu de verificare a vitezei de reacţie a structurilor sale, ridicarea celor două tabere, la Lunga şi Moraviţa, se dovedeşte a fi o pregătire a autorităţilor pentru primirea refugiaţilor. Luni a apărut şi prima dovadă că tabăra de la Lunga va rămâne pentru mai multe luni şi nu este un simplu exerciţiu de verificat timpul în cât timp se pot ridica nişte corturi – în zona taberei se instalează reţea electrică care va asigura iluminatul, dar şi prize în fiecare cort. De asemenea, în zona taberei se va extinde reţeaua de apă din apropiere, relatează de la fața locului pressalert.ro.

Cea de-a doua tabara pentru refugiati din judetul Timis a fost amenajata, luni, la Moravita, unde au fost montate 80 de corturi care vor putea adaposti aproximativ 500 de persoane, transmite corespondentul MEDIAFAX.

La Moravita, pe un teren de opt hectare, pus la dispozitie de catre primarie, au fost montate aproximativ 80 de corturi de la Armata si de la Crucea Rosie, in care vor putea fi adapostite aproximativ 500 de persoane.

Tabara este amplasata la iesirea din localitate, pe un izlaz, la doar doi kilometri de punctul de trecere al frontierei cu Serbia si la 200 de metri de drumul care leaga Timisoara de Moravita.

Aceasta tabara va avea un centru de comanda, dar si corturi care vor deservi ca sala de mese si depozit pentru alimente.

Potrivit tion.ro, si patru camine culturale aflate in zona au fost pregatite pentru a primi refugiati.

In localitatea Moravita se afla cel mai mare punct de trecere a frontierei spre Serbia, prima localitate sarbeasca dupa vama fiind Varset.

sursa: comisarul.ro

RELATED ARTICLES

2 COMENTARII

  1. Nasule esti praf, se pare ca numai tu nu stiai ca se fac tabere de primire. Mai citeste si tu presa.

  2. Cea mai moderna oportunitate! Indreapta-te spre o noua directie! La timpuri noi, metode noi de a castiga bani! Pana acum, foarte multi oameni lucreaza cu noi! Incepe si tu sa castigi bani! Trebuie doar sa vrei sa te instruim si sa te indrumam pas cu pas, cu mare atentie! Cere urgent detalii la adresa de email: [email protected]

Comentariile sunt închise.

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.