Imaginaţia infractorilor nu cunoaşte limite, iar aceștia își adaptează permanent activitatea infracţională. O recunosc chiar polițiștii, care acum se confruntă cu o nouă metodă ce face victime la Sibiu. Cel puțin șase persoane vârstince au căzut în plasa „femeii din mașină”, iar cei care se află în spatele acestei metode nu au fost încă identificați.
Oamenii legii din Sibiu au detaliat pentru Vocea Transilvaniei cum funcționează metoda care a făcut șase victime în ultimele patru luni.
„Victimele, în general persoane vârstnice, sunt abordate pe stradă de o femeie necunoscută, care se află pe bancheta din spate a unui autoturism, sub pretextul de a fi îndrumată spre Spital. Astfel, femeia necunoscută, pretinzând că este nepoata unei persoane publice care a încetat din viaţă, poartă discuţii cu victima, fără a ieşi însă din maşină, oferindu-i în acest context un cadou în memoria celui decedat. În funcţie de bijuteriile purtate de victimă (inel, cercei, lănţişor), femeia necunoscută îi oferă victimei bijuterii pe care insistă să i le aplice personal, însă în acelaşi timp îi ia victimei, cu acordul acesteia, bijuteriile purtate, pe care le pune într-o batistă/şerveţel pe care îl leagă. Batista sau după caz, şerveţelul legat este restituit victimei însă aceasta este avertizată să îl desfacă doar mai târziu pentru că a făcut un „descântec”. Ulterior, persoanele vătămate constată că au fost înşelate, în batistă găsind bijuterii de culoare galbenă, fără valoare sau monede de 5 sau 10 bani”, au precizat reprezentanții IPJ Sibiu.
Din nefericire, persoanele vătămate nu au putut oferi informaţii certe cu privire la semnalmentele femeii care le-a abordat, astfel că șarlatanii sunt încă în libertate.
sursa: voceatransilvaniei.ro
Cautam colaboratori pentru publicare anunturi.
Se lucreaza comod de acasa.
Cerinte:
– cunostinte minime PC ;
– necesar calculator;
– conexiune internet;
– rabdare;
– seriozitate.
Nu este necesara experienta.
Instruire gratuita oferita sub forma unor lectii prin mail.
Veti trece mai intai prin instruire, apoi care doriti, o sa incepeti sa lucrati.
Program part-time.
Cereti detalii la adresa : [email protected]
Oferim si solicitam seriozitate !