Radu Aldulescu, după mulţi cel mai mare prozator român în viaţă, a fost scos în stradă. Uniunea Scriitorilor, sub semnătura preşedintelui Nicolae Manolescu, i-a dat o zi pentru a elibera camera în care locuia: „Stimate domnule Radu Aldulescu, vă informăm că începând cu data de 14 octombrie 2015, spaţiul din strada Nicolae Golescu nr 15, sector 1, folosit de Uniunea Scriitorilor din România şi în care dumneavoastră locuiţi (fără contract), va fi eliberat prin mutarea Filialelor USR la sediul central. Faţă de acest fapt, vă rugăm să eliberaţi spaţiul pe care îl ocupaţi. Uniunea Scriitorilor din România va rezilia contractul de închiriere cu Fondul Imobiliar al Sectorului 1 Bucureşti, căruia îi va preda acest spaţiu”, relatează puterea.ro
În lumea scriitorilor se vorbeşte de posibila „inginerie a lui Manolescu & comp., care au restituit fosta clădire a Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti Primăriei Sector 1”.
Un mare poet a declarat, în exclusivitate, pentru Bursa Zvonurilor: “Aici e inginerie mare. Cine dracu’ dă o clădire din buricul Capitalei pentru că, vezi Doamne, nu poate să plătească chirie 10 milioane de lei vechi pe lună?”.
Dincolo de toate aceste lucruri, de exemplu cum a ajuns Radu Aldulescu să locuiască într-un spaţiu impropriu într-un spaţiu deţinut de Uniunea Scriitorilor, se pot pune câteva întrebări atât forului breslei din care face parte, cât şi ministerului Culturii şi chiar Guvernului României şi Parlamentului. Cazul lui Radu Aldulescu poate că este unul special, însă ce face USR, care încasează bani şi de la statul român, pentru membrii săi care cotizează pentru a fi reprezentanţi? Ce face Ministerul Culturii pentru prezervarea şi promovarea valorilor din această ţară. Ce face Guvernul României sau Parlamentul? Demnitari plătiţi din bani publici să apere şi să promoveze valorile naţionale. Din cauza legislaţiei mizerabile, drepturile de autor din România sunt infime, indiferent că este vorba despre scriitori, artişti plastici, muzicieni sau actori. Aceşti oameni, care produc opere şi promovează imaginea României în lume, nu vor avea pensii plătite de stat şi vor ajunge la mila trecătorilor pentru o pâine sau un medicament. Este ruşinos pentru un stat membru în Uniunea Europeană.
Radu Aldulescu s-a născut în 29 iunie 1954, la Bucureşti. A debutat în 1993, la Editura Albatros, cu romanul „Sonata pentru acordeon”, pentru care a primit Premiul Uniunii Scriitorilor. A mai publicat romanele: „Amantul Colivăresei”, „Îngerul încălecat”, „Istoria eroilor unui ţinut de verdeaţă şi răcoare”, „Proorocii Ierusalimului”, „Mirii nemuririi”, „Ana Maria şi îngerii”, „Cronicile genocidului” şi „Istoria Regelui Gogoşar”.
„Unul dintre cei mai mari romancieri români contemporani a ajuns homeless!”
Mai dati-va in c….t cu engleza voastra! Voi nu stapiniti limba romana si va mai trebuie sa va incurcati si in engleza! „HOMLESS”!
Apoi: a RAMAS „homeless”! adica a ramas fara casa! Cum sa AJUNGA fara casa?
Prostanacilor!