Victor Ponta ar fi fost ales președinte al României dacă, la alegerile din 2014, românii din străinătate ar fi putut vota prin corespondență, a apreciat Cristian Tudor Popescu. În absența acestui sistem, alegătorii s-au simțit umiliți la cozile din fața secțiilor de votare din diaspora, candidatul PSD „a călcat oamenii pe coadă” și de aceea a pierdut, a explicat jurnalistul.
Cristian Tudor Popescu a făcut aceste declarații în contextul tergiversării adoptării legii votului prin corespondență.
„La votul prin corespondență este o operațiune bezmetică din partea PSD. Sau cel puțin a fost până acum, pentru că nu era în interesul PSD-ului ca să nu existe vot prin corespondență. Dacă anul trecut, pe vremea asta, ar fi existat sistem de vot prin corespondență, domnul Ponta era președintele României în clipa de față și făcea instrucție cu noi”, a spus jurnalistul.
În opinia sa, PSD-ul nu are interes să mențină, din nou, „această posibilitate a umilirii românilor la cozi în străinătate”. Jurnalistul a vorbit și despre „teama prostească a PSD-ului față de votanții din străinătate”.
„Aia sunt împotriva noastră, ăia sunt cu dreapta și, prin urmare, trebuie să îi anihilăm prin toate mijloacele. Asta a fost politica de ani de zile a PSD-ului. Și în 2009, și acum. Nu este așa. Nu votanții din străinătate au decis rezultatul alegerilor nici în 2014, nici în 2009. în 2014, a fost vorba de două sute și ceva de mii de votanți din exterior și diferența a fost de un milion de voturi, în turul doi, între domnul Iohannis și domnul Ponta. Au decis cei din țară, în urma celor întâmplate în străinătate. În 2009, nu a decis suta aia de mii de voturi din diaspora, au decis cele peste cinci milioane de voturi primite de Traian Băsescu de aici, din țară. Nu diaspora decide, dar ea poate să influențeze starea de spirit din țară. Deci nimeni n-ar trebui, cu excepția UDMR, să mai fie împotriva votului prin corespondență”, a apreciat Cristian Tudor Popescu la Digi24.
sursa: stiripesurse.ro
ctp si-a schimbat ” lùkul” ! tot urat esti, nene. de unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere !
Stii tu „ce s-ar fi intimplat”! Un alt „text” de prostalau, marca CTP!
….da domnule CTP…iesea ponta la cat de prosti sunt votantii nostri ,iubitori de hoti si trepanati …noroc cu cei din afara ….astia domnilor sunt mult maai destepti decat cei ramasi in tara …noi am ramas aici de prosti si inculti …toti desteptiii au fugit …au ramas in mare majoritate doar hotii ,smenarii ,mafiotii care se confunda cu politicienii binenteles ….daca erau destepti si eram destepti fugeam de mancam pamantul numai sa nu fim slugi la comunistii astia imputiti care au cuprins iar tara !
Votul prin coespondenta este o mizerie electorala. In primul rând PSD are de castigat enorm si ar trebui sa se bucure. Majoritatea celor stabiliti afara sunt oameni cu studii el mult medii, „gulere albastre”. Electoratul target psd. Cei cativa cu studii superioare nici măcar aia nu sunt toti „de dreapta”, multi nici nu se mai interesează de politica si isi vad de treaba lor. Daca e sa fie vot prin corespondenta sa fie pentru toti romanii, sa nu mai fie nevoie sa mă deranjez duminica sa ies la vot. SAU sa vina diaspora frumusel in tara sa voteze, asa cum e la greci, sau sa nu mai voteze deloc, asa cum e la englezi.
Nu e o mizerie electorala… e dreptul fiecarui roman sa voteze…..si nu prea poti sa interzici dreptul la vot al celor plecati cand cei asistati ca tine sunt platiti din banii pe care ei ii aduc acasa…. cel mai bine ar fi sa voteze cei care stiu sa scrie si care muncesc in acelasi timp…..dar in cazul asta mizeria aia de partid pe care o sustii ar disparea….el fiind alcatuit in general de analfabeti si asistati sociali
Ia demonstreaza-mi ca sunt eu asistat, chiar te rog, ca vad ca le ai cu democratia si cu statul de drept. Eu stiu ca in democratie când faci o afirmatie trebuie sa o probezi, altfel te faci singur de cacat. Si daca tu asta ai inteles din ce am zis eu, ca sustin un partid, înseamnă ca esti mult prea putin mobilat intelectual si nu meriti atentie. Da, e dreptul fiecăruia sa voteze, dar grecii, parintii democratiei, spun ca trebuie sa iti misti ciolanele pt asta si sa vii in tara daca chiar iti pasa. Englezii, care votau acum cateva sute de ani, spun ca din moment ce te-ai urcat in avion iti pierzi acest drept. De ce sunt eu nevoit sa suport consecintele votului unora care poate au plecat acum 10 ani din tara, si singurul lor contact cu realitatea din tara e in pauza de cafea când intra pe net? A, ca muncesc, sa stii ca nu are legătură. Si eu muncesc, si sunt chiar la zi cu impozitele, asa ca nu stiu cine pe cine sustine. Hai, te astept cu dovezile alea, sa stii ca nu uit.
Cei d’afara trimit bani acasa….caci altfel, cu ceea ce se produce in tara ar muri de inanitie tot ce este neproductiv in tara.
Cu banii sositi in tara se fac unele si altele (NU se cumpara biscuiti cum zicea un onorabil de la latrina 3)…si aceste unele si altele care se fac, aduc TVA statului mancator de bani si de nimic facator….cei d’afara au plecat pt. ca aici NU sunt locuri de munca (unde-i milionul de locuri de munca promis de Ponta ???)
Asa ca, simpaticule Vik, cei d’afara si-au pus pielea la saramura ca sa faca totusi ceva, pe cand cei din tara (o mare buna parte) barfesc pe net si-si dau cu parerea.
Cred ca nu ti-ar prii sa imbraci camasa unuia ce munceste la strain…..