Gabriel Oprea este cel mai mare dezertor din PSD și liderul parlamentarilor care se pretind independenți, dezertați și ei din PSD și PNL. Acesta este profilul făcut actualului vicepremier de Ambasada SUA la București, în perioada 2009-2010, potrivit documentelor publicate de WikiLeaks. Generalul Oprea este descris ca un politician oportunist, care l-a sprijinit, politic și financiar, pe fostul președinte Traian Băsescu, fiind recompensat de acesta cu avansări în grad și funcții guvernamentale.
Rapoartele Ambasadei SUA la București arată că Oprea a servit ca ministru de interne pentru scurtă vreme, în ianuarie 2009, când liderii PSD i-au retras sprijinul politic și l-au forțat să demisioneze, din cauza bănuitelor sale legături cu Băsescu. Oprea, pe care Băsescu l-a avansat recent general cu patru stele (în rezervă), conduce nou creatul grup al ”independenților” din Camera Deputaților, menționează documentele publicate de WikiLeaks. ”Acest grup pestriț include dezertori din PSD și PNL, pe care Partidul Liberal Democrat (PDL) al lui Băsescu a reușit să-i coopteze (…). Gabriel Oprea, cel mai mare dezertor din PSD și lider al ”independenților” va primi probabil un portofoliu major (…)”.
Ambasada SUA arată cum a devenit gruparea Oprea un pivot pentru fiecare guvern, iar Oprea un politician carierist, care și-a sporit averea și puterea. ”În 2004 Oprea a devenit șeful filialei PSD Ilfov, regiunea din jurul Bucureștiului, mărindu-și capitalul politic și averea personală, potrivit relatărilor, prin crearea unei rețele de contacte și susținători și prin investiții în afaceri imobiliare.”
Analiza americanilor arată cum s-a produs dezertarea lui Gabriel Oprea din PSD, după formarea coaliției PSD-PDL, Oprea fiind numit ministru de interne, cu sprijinul lui Adrian Năstase. ”Deși a obținut acest post Oprea nu a avut o poziție confortabilă în PSD. El a fost aliat strâns cu un Năstase din ce în ce mai izolat și adversar cu președintele în ascensiune al PSD, Mircea Geoană. Curând, Oprea își va risca viitorul politic, provocând PSD”. Ca ministru de interne, Oprea a pierdut rapid încrederea PSD prin numirea lui Virgil Ardelean, un favorit al lui Băsescu, la conducerea serviciului intern de informații al MAI. Raportul Ambasadei SUA descrie plastic confruntarea ministrului Oprea cu liderul partidului său. ”PSD l-a acuzat pe Oprea că este calul troian al președintelui Băsescu în sânul Guvernului. Liderul Geoană i-a cerut socoteală lui Oprea pentru numirile făcute (la Ministerul de Interne, n.r.) dar Oprea i-a replicat ”impertinent” că el nu răspunde în fața partidului pentru munca sa de ministru. La mai puțin de o lună de la preluarea portofoliului, PSD i-a retras sprijinul politic și Oprea a demisionat din funcția de ministru.”
Mafiot pentru Năstase, de patru stele pentru Băsescu
Documentele WikiLeaks prezintă succint jocul de-a adversar-aliat, dintre Oprea și Băsescu, așa cum îl văd diplomații americani de la București. Informările Ambasadei menționează că în campania electorală prezidențială din 2004, Traian Băsescu l-a numit pe Oprea ”membru al mafiei personale a lui Adrian Năstase”. Băsescu l-a acuzat pe Oprea că i-a servit drept paravan pentru afaceri lui Năstase, căruia Oprea i-a făcut munca murdară. ”Și totuși, până în 2009 Oprea a devenit aliatul politic al lui Băsescu, care l-a nominalizat pentru o funcție guvernamentală importantă. În 2009 Băsescu l-a recompensat pe Oprea cu a patra stea de general”, arată raportul Ambasadei.
Documentul explică miza acestor promovări ale fostului dușman politic al lui Băsescu: în cursa prezidențiala din decembrie 2009, Oprea și-a folosit ampla rețea de parteneri politici și de afaceri ca să-l sprijine activ în campanie și să colecteze bani pentru realegerea lui Băsescu. După victoria acestuia din urmă, Oprea a participat oficial la formarea guvernului, ca lider al grupului parlamentarilor independenți, alimentând zvonurile conform cărora, alături de reformiștii din PSD și dezertorii din PNL, va forma un nou partid, Uniunea Națională pentru Progres, cel mai târziu în 2010, se arată în documentele WikiLeaks.
Diplomații americani aveau, încă din 2010, dubii privind gradele militare și studiile superioare ale lui Gabriel Oprea. Deși a trecut în rezervă cu gradul de căpitan, Oprea a promovat general cu patru stele. ”Este neclar cum și când a avansat Oprea de la căpitan, în 1993, la maior, locotenent colonel și colonel. A fost promovat general de brigadă cu o stea în noiembrie 2001, a primit a doua stea în 2003, pe a treia în 2008 iar pe a patra în 2009. Primele două stele i-au fost acordate de președintele Ion Iliescu, provenit din Partidul Social Democrat, pe când Oprea era membru PSD. Următoarele două stele le-a primit de la președintele Băsescu, în perioada în care Oprea se distanța de PSD”, scrie în rapoartele Ambasadei SUA. Care ambasadă își punea, acum cinci ani, următoarea problemă. ”Oprea este și membru în Consiliul Național de Atestare a Tilturilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare. Este neclar când Oprea și-a primit titlul de doctor iar subiectul tezei sale de doctorat nu este o chestiune publică”. Prietenii americani știau de ce.
Sursa: linx.crji.org