Mihai Alexandru, unul dintre chitariştii formaţiei Goodbye to Gravity, care a concertat vineri seară în clubul Colectiv din Bucureşti, a decedat, potrivit unor surse apropiate familiei acestuia.
Chitaristul Mihai Alexandru se numără printre cele 27 de persoane decedate în incendiul grav produs vineri seară în clubul Colectiv, unde acesta şi colegii săi de trupă aveau programat un concert pentru a-şi promova cel mai recent album, „Mantras of War”, informeaza stiripeusurse.ro.
În incendiu a murit şi iubita lui Mihai Alexandru, Cătălina Ioniţă, cofondator al UrbanEye Film Festival din Bucureşti, potrivit aceloraşi surse.
De asemenea, Vlad Ţelea, un alt chitarist al trupei Goodbye to Gravity, a decedat, în timp ce ceilalţi colegi ai lor – Andrei Găluţ (voce), Alex Pascu (bas) şi Bogdan Lavinius (tobe) – au fost răniţi şi sunt internaţi, potrivit informaţiilor oferite MEDIAFAX de casa de discuri Universal Music România, care s-a ocupat de lansarea albumului formaţiei.
In tragedia de aseara de la Club Colectiv a decedat si Adrian Rugina, tobosarul trupei Bucium.
Barbatul, foarte cunoscut in bransa sa pentru colaborarile la evenimentele mari precum show-ul celebrei Dulce Pontes, Festivalul international de rock sau Cerbul de aur, avea 38 de ani si urma sa semneze un contract cu o firma nemteasca, ” German Quality”.
„Rugina nu a mai reusit sa scape cu viata. A murit ars de viu. La morga arata ingrozitor, exact ca toti ceilalti adusi acolo, prajiti pur si simplu de foc. A fost identificat de sotie dupa tatuaje” ,au dezvaluit persoane de la fata locului.
Adrian Rugină a fost membru al trupei Teuton, născut și format muzical la Piatra-Neamț, stabilit ulterior în București. Era absolvent al Academiei de Studii Economice, însă nu a renunțat niciodată la pasiunea sa pentru muzică. În ultimul timp era toboșarul trupei Bucium, una dintre cele mai indragite formatii de folk metal din industria noastra muzicala, și se ocupa cu organizarea de concerte.
Dumnezeu sa-i ierte!
Bine ca esti matale bun crestin 😉